Menu
in

Sărbătorirea Zilei Naționale a României la Roma printr-un eveniment online organizat de Ambasada României în Italia

Ambasada României în Italia vă invită marți, 1 decembrie 2020, la ora 16.00 (ora Italiei) pe pagina instituțională de Facebook și pe site pentru a sărbători împreună, printr-un eveniment online, Ziua Națională a României.

Cu acest prilej, va fi prezentat mesajul ambasadorului României în Republica Italiană, Malta și San Marino, George Bologan, precum și mesajul ministrului italian al afacerilor europene, Vincenzo Amendola.

Protagoniștii evenimentului vor fi un grup de conaționali din Italia, care ne vor povesti ce reprezintă pentru ei Ziua Națională a României: un moment de unitate, bucurie, dar și de reflecție cu privire la identitatea națională și la ceea ce înseamnă să fii român, oriunde te-ai afla.

Imnurile naționale al Italiei și al României vor fi interpretate, special pentru această ocazie, de grupul vocal Anatholis, primul grup vocal din Cluj-Napoca ce abordează genul pop-operă.

Vă invităm să fiți alături de noi pentru a sărbători virtual Ziua Națională a României!

Ambasada României în Italia

Pagina Facebook: https://www.facebook.com/roma.mae.romania

Site: http://roma.mae.ro/

Înscrie-te pe pagina noastră de Facebook: GAZETA ROMÂNEASCĂ

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version