Sâmbătă, 23 ianuarie 2016, cu o zi înainte de Ziua Unirii, la cimitirul din Pizzighettone (localitate din provincia Cremona, în Lombardia), începând cu ora 9.30, va avea loc un eveniment special: comemorarea a patru soldaţi români căzuţi în Primul Război Mondial şi înmormântaţi în acel cimitir.
Este vorba despre Pintycza Coriolano, născut la Popesti (Bihor) în 1890, luat prizonier în 1915 şi mort în 2 noiembrie 1916. Cu 100 de ani în urmă! Apoi este Totk Wener Michael, născut la Dumitra (Bistriţa Năsăud) în 1881, luat prizonier în 1916, aparţinând Regimentului 62 de Infanterie, mort în 7 octombrie 1918. Al treilea este Sucs Nicolaus, născut la Vingard (Alba) în 1879, luat prizonier în 1916, aparţinând Regimentului 64 de Infanterie, mort în 9 octombrie 1918 şi în fine, Merluczr Theodor, născut la Sebeş (CS) în 1881, luat prizonier în 1916, aparţinând Regimentului 39 de Infanterie, mort în 6 iulie 1919. Vom vedea în continuare cum au fost identificaţi.
Evenimentul, cu adevărat extraordinar, este organizat de Marco Baratto, în calitate de reprezentant în Nordul Italiei al Asociaţiei Naţionale Cultul Eroilor „Regina Maria”.
Ceremonia va începe cu intonarea imnurilor naţionale ale Italiei şi României, vor fi depuse coroane de flori şi vor lua cuvântul un reprezentant al Administraţiei comunale, un reprezentant al Consulatului de la Milano şi Marco Baratto în numele Asociaţiei Naţionale Cultul Eroilor.
Cei patru soldaţi de naţionalitate română îngropaţi la Pizzighettone proveneau din Transilvania, zonă cu majoritate românească, pe atunci sub dominaţia Imperiului Austro-Ungar. Data evenimentul a fost aleasă cu grijă, înaintea Zilei Unirii din 1859 şi în anul în care se împlinesc 100 de ani de la intrarea României în Marele Război.
Este al doilea eveniment de acest fel organizat de Marco Baratto. Primul a avut loc anul trecut, în 23 mai la Legnano (lângă Milano), când au fost comemoraţi militarii români înmormântaţi acolo.
Un mare prieten al României
Cine este Marco Baratto? S-a născut la Milano în 1974. Laureat în Drept, din 1992 până în 1996 a fost consilier comunal. Din 1995 până în 2005 a fost preşedinte al Bibliotecii Comunale „Primo Levi” din Mulazzano, Lodi, funcţionar public pe lângă o instituţie locală, iar din 2001 este membru al Rotary Club Adda Lodigiano.
Din 2011 este preşedinte la nivel naţional al Comitetului Interţări Italia-România al Rotary. În lumea asociaţiilor româneşti, este membru de onoare al Asociaţiei „Români ȋn Italia” din Milano şi al Asociaţiei „Italieni ȋn România”. Este vicepreşedinte al Asociaţiei italo-române „Dacia”, promotor al proiectului de ajutor „Lodi pentru Greci – pentru ajutorul comunităţii italiene din Tulcea” si membru fondator al mişcării „Europeni pentru Italia”, colaborează activ cu Centrul Cultural Italio-Român din Milano.
Este preşedinte de onoare al asociaţiei „Orizzonti Latini” din Cremona. De anul trecut este reprezentant în Italia al Asociaţiei Naţionale Cultul Eroilor „Regina Maria”, care are sediul în România. În 2 decembrie 2015 a primit Diploma de Excelenţă a Consulatului României de la Milano. A dat naştere unui grup intitulat „Fratellanza italo-romena”, activ în special în Lombardia, preluând numele unei publicaţii înfiinţate de Luigi Cazzavilan în România.
Marco Baratto a publicat recent o carte ȋn care se face legătura ȋntre Risorgimentul italian şi independenţa României: “Il Cammino della Libertà – Il risorgimento italiano e l’indipendenza della Romania”. Cartea explică italienilor, cu ocazia celei de-a 150-a aniversări a Unităţii Italiei, ce i-a împins pe Cavour, Mazzini şi Garibaldi să fie interesaţi de evenimentele prin care trecea populaţia actualei Românii. „Istoria a unit mereu italienii şi românii. Pe lângă originile comune latine, cele două naţiuni au ajuns la unitatea lor cam în aceiaşi ani. Alexandru Ioan Cuza a fost primul om de stat european care a transmis felicitări în 1861 lui Vittorio Emanuele II cu ocazia proclamării Regatului Italiei”, spune Marco Baratto.
«Sunt mai mulţi»
Potrivit Oficiului Naţional pentru Cultul Eroilor (ONCE), instituţie publică din subordinea Ministerului Apărării Naţionale de la Bucureşti, militarii români înhumaţi pe teritoriul Italiei provin din rândul eroilor căzuţi în Primul Război Mondial. Conform datelor deţinute până în prezent, spune ONCE, numărul celor decedaţi este de 1.189, iar principalele localităţi în care sunt înhumaţi eroii români în Italia sunt următoarele: Casale D’Altamura (165 morţi), Trento (109), Avezano (137), Bolzano (54), Udine(56), Piedimelze (69), Totoli (47), Milano (18), alte localităţi (434).
L-am întrebat pe Marco Baratto dacă cei patru soldaţi înhumaţi la Pizzighettone erau cuprinşi în statisticile oficiale de până acum.
«Şi eu am plecat de la aceste statistici oficiale în cercetarile mele şi consider că sunt mai mulţi. De exemplu, cei patru soldaţi pe care îi comemorăm la Pizzighettone nu sunt cuprinşi în statisticile oficiale. Până acum nu se cunoşteau multe nume, pentru simplul fapt că erau clasificaţi în arhive ca prizonieri de război din armata austro-ungară. Există multe alte nume de eroi români. Mulţi români prizonieri erau trimişi la muncă pe câmpuri, având în vedere că soldaţii italieni erau la război. Erau îndrăgiţi de populaţia italiană. Ulterior o parte din prizonierii români din Italia au format Legiunea Română, care a luptat alături de armata italiană contra Imperiului Austro-Ungar. Dar cei mai mulţi dintre prizonieri au murit în 1919, din cauza gripei spaniole, epidemia care a ucis zeci de milioane de oameni atunci.»
Cum aţi reuşit identificarea lor?
«Munca mea constă în cercetarea listelor de nume, apoi cu o ulterioară cercetare identificarea oraşului de naştere pentru fiecare, iar în baza oraşului de naştere, am dedus naţionalitatea de apartenenţă»
Dar după nume, cei patru nu par toţi români.
«Toţi s-au născut în regiunea transilvană. În realitate, aceştia patru erau efectiv români, pentru că am găsit un articol dintr-un ziar din 1919 în care se vorbea de înmormântarea unuia dintre aceştia, ceremonie la care s-au cântat melodii româneşti.»
Cum va decurge ceremonia în 23 ianuarie?
«Va fi o ceremonie sobră, redusă la esenţial, cu semnificaţii înalte. După imnurile naţionale, vor urma trei intervenţii, a unui reprezentant al administraţiei comunale, apoi a reprezentantului Consulatului României de la Milano, care mi-a oferit mereu un mare sprijin, şi apoi voi vorbi eu în numele Asociaţiei Naţionale Cultul Eroilor.»
Vor urma şi alte ceremonii de acest fel?
«În localitatea Bertonico, din provincia Lodi, am identificat mormântul unui soldat român care era prizonier în acel oraş unde a murit. Sper să putem organiza un eveniment pentru a repatria osemintele acestui soldat, sper să găsim mijloacele necesare. În mod simbolic, să se întoarcă un solkdat pentru toţi cei care nu s-au putut întoarce. Am luat contact cu administraţia comunală din Abrud şi sper să putem organiza acest eveniment în 2016, la 100 de ani de la intrarea României în Marele Război.»
Ce semnifică, pentru dvs. comemorarea soldaţilor români?
«Rolul meu este să readuc în prezent memoria acestor tineri care aveau toţi circa 20 de ani şi au murit în italia. Este o pagină de fraternitate. Să nu uităm că soldaţii din Legiunea Română din Italia erau patrioţi în mai multe sensuri. Au luptat pentru Italia şi au luptat pentru idealul unităţii naţionale române. »
Sorin Cehan
Trei batalioane româneşti
«Ar trebui să existe un monument care să amintească rolul pe care românii l-au avut în primul război mondial, înrolaţi în Legiunea Română din Italia. Iniţial făceau parte din armata austro-ungară, fiind luaţi prizonieri de italieni. S-au oferit voluntari şi au format Legiunea română din Italia, care lupta cu propriul steag românesc, în cadrul armatei italiene. Erau trei batalione, în cadrul armatei a patra italiene. Au participat la bătălia decisivă din primul război mondial, de la Vittorio Veneto.», spune Marco Baratto.
În Italia au fost făcuţi circa 10.000 de prizonieri români din regimentele româneşti din cadrul armatei austro-ungare. Intrarea armatei române în război contra Austro-Ungariei pentru eliberarea Transilvaniei a declanşat entuziasmul acestor prizonieri, dornici să lupte contra asupritorilor imperiului. Atunci au apărut iniţiativele pentru constituirea unor batalioane de voluntari români. „La Legione Romena d’Italia” s-a format în cele din urmă în iunie 1918.
Vasile Lucaciu oficiind slujba sfinţirii drapelelor la festivitatea constituirii legiunii române din Italia
Legiunea română din Italia a fost pusă sub comanda generalului de brigadă Luciano Ferigo, având sediul de comandă în tabăra de prizonieri din Avezzano. Din toate taberele de prizonieri, românii erau trimişi la Avezzano, erau încadraţi militar, echipaţi şi antrenaţi. Nu au lipsit petreceri oferite de municipalităţile locale pentru aceşti voluntari, înregistrându-se şi multe cazuri de căsătorii între români şi italience din partea locului.
În 28 iunie 1918, prima dintre cele trei batalioane româneşti constituie a primit „drapelul de luptă” la Ponte di Brenta (Padova).
Legiunea Română s-a remarcat, intrând în istorie pentru „a treia bătălie de la Grappa”, din 24 octombrie 1918, şi apoi în ofensiva dusă de Vittorio Veneto care a dus la înfângerea armatei austro–ungare şi încheierea războiului pe frontul italian.