in

RUȘINOS! Doi parlamentari ai diasporei, prinși cu minciuna: ”Informațiile sunt neconforme și denotă nestăpânirea legii”

”lnformațiile vehiculate de parlamentarii Constantin Codreanu și Petrișor Coliu sunt neconforme cu realitatea și denotă nestăpânirea prevederilor legii și a procedurilor legale…”, este concluzia reprezentanților ICR, în urma precizărilor defăimătoare la adresa președintelui Liliana Țuroiu și a ICR.

Pe rețelele de socializare, deputații PMP, aleși în diaspora, Doru Coliu și Constantin Codreanu au publicat comunicate și interpelări adresate președintelui Institutului Cultural Român, Liliana Turoiu, în care afirmă că se dorește desființarea Direcției pentru Românii din afara granițelor țării, fără însă a cere informații directe. Este cel puțin ciudată intervenția celor doi parlamentari, atâta timp cât nu a existat niciun comunicat ICR în acest sens.

Mai mult, atacurile celor doi sunt îndreptate împotriva președintelui ICR, Liliana Țuroiu, care nu ar fi putut face nicio schimbare de una singură, ci doar cu aprobarea Consiliului de Conducere, format din 20 de persoane.

Întrucât discuțiile din mediul virtual au degenerat, existând chiar și răspunsuri vulgare sau violente, dând loc la numeroase interpretări, am cerut poziția oficială a ICR, respectiv a Lilianei Turoiu, în legătură cu acest subiect.

Comentariile celor doi parlamentari, care ar trebui să informeze corect românii din diaspora, cei pe care îi reprezintă în Parlamentul României, nu să instige la ură sau să ofere informații greșite, au generat multă confuzie și comentarii cel puțin tendențioase.

”Inadmisibil! ICR, prin doamna Președintă Liliana Turoiu, dorește desființarea departamentului care se ocupă de românii de pretutindeni!” (Coliu)

”Considerăm că Institutul Cultural Român trebuie să revină asupra deciziei sale de lichidare a Direcției pentru Românii din afara granițelor țării și Limba română” (Codreanu).


Iată răspunsul primit de la ICR, în care se confirmă faptul că Direcția nu este desființată și că propunerea și aprobarea unor noi decizii nu țin de președintele ICR, ci de Consiliul de Conducere al ICR, format din 20 de persoane.

Andi Rădiu

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Catania, copil român răpit, tatăl lăsat într-o baltă de sânge: „Dacă vrei să-ți vezi fiul, ne dai 3.000 de euro”

Azilant pakistanez la Rădăuți, a încercat să violeze o fetiță de 12 ani: ”10 lei pentru un kiss”