Antonio Ricci, cercetător la Centrul de Studii și Cercetări IDOS, unul dintre autorii Dosarului Statistic al Imigrației 2016, a scris un capitol special despre români, intitulat „O comunitate în contratendință”, în sensul că în timp ce numărul imigranților din alte comunități scade, cel al românilor continuă să crească.
Numărul românilor care trăiesc în Italia crește în continuare. În ciuda prelungitei crize economico-ocupaționale din Peninsulă, românii se confirmă la începutul lui 2016 prima comunitate străină, cu 1.151.395 de prezențe. Este vorba de o creștere în mod aparent limitată, circa 20.000 de unități în plus față de 1.131.839 de rezidenți din anul precedent. Totuși este cu siguranță relevantă dacă se are în vedere că acesta este rezultatul esențial al echilibrului dintre, pe de-o parte, noile sosiri (estimabile la circa 25.000) și nașterile din Italia (15.796 potrivit ultimelor date disponibile în 2014) și, de cealaltă, reîntoarcerile în România (au fost 13.518 ștergerile din evidența populației în 2014) și obținerile de cetățenie italiană (6.442 ultimele date 2014).
Dacă se are în vedere că în aceeași perioadă prezența străină din Italia a crescut cu numai 12.000 de unități, apare evident aportul în contratendință oferit de această comunitate, fără a cărei contribuție s-ar fi asistat mai degrabă la o scădere de câteva mii de unități din totalul prezenței străine.
Această comunitate de peste 1 milion de persoane este răspândită pe întreg teritoriul italian, cu o prevalență accentuată în regiunile central-nordice (575.908 în Nord și 362.755 în Centru). Roma rezultă a fi în mod indiscutabil capitala românilor din Italia din punct de vedere cantitativ, în timp ce Torino este în ce privește incidența asupra întregii prezențe de străini. Numai în provincia Roma (178.701) au avut reședința în 2015 mai mulți cetățeni români decât în întreg Sudul (145.993).
În provincia Torino, în schimb, unde românii rezidenți sunt puțin peste o sută de mii (102.077), aceștia reprezintă jumătate din populația neitaliană (46%). Urmează apoi provincii importante din Nord, precum Milano (47.564) și cu puțin peste 30.000 Verona și Padova (30.806 și respectiv 30.529).
Femeile române din Italia, care pe timpul lui 2015 au fost 658.658, se confirmă majoritare față de bărbați (57,2% din total). Femeile române se disting printr-o largă participare la lumea muncii, astfel că în 2015 rezultau angajate cel puțin o zi pe timpul anului în arhivele Inail 418.058 de femei (54,5% din total). O femeie străină ocupată din 4 este de origine română (25,6%). Cu toate acestea, în timp ce pentru diferite grupuri au fost tocmai femeile cele care au stimulat refacerea ocupațională, în cazul României rata de ocupare feminină rezultă staționară, în timp ce cea a șomajului crește. Drept compensație parțială a acestei tendințe se află evidentul protagonism al femeilor române în lumea afacerilor, sector economic în care în ultimii ani s-a asistat la o adevărată explozie de firme românești stimulat de implicarea feminină (s-a trecut de la o incidență de 13,8% în 2008 la 22,2% în 2015).
Piața muncii
Comunitatea străină din Italia cu cei mai mulți ocupați se confirmă în 2015 cea din România, din care provine peste o cincime dintre străinii ocupați în Italia (21,5% în 2015, adică 767.047 de persoane, potrivit arhivelor Inail). Cei 70.652 de români înregistrați printre noii angajați au o incidență și mai mare (aproape 30%). Acestei dinamicități îi corespunde totuși o fragmentare a parcursului de muncă dovedită de frecvența a mai multor angajări repetate pe timpul aceluiași an, intercalate de perioade de șomaj sau de inserare pe piața muncii la negru.
Volumul total al veniturilor declarate de români este de 5,6 miliarde de euro, cărora le corespund 624 de milioane de euro de Irpef plătit.
În termeni de calitate a muncii, în 2015 mai mult de jumătate dintre ocupații români desfășurau o muncă inadecvată diplomei de studii posedată, după cum evidențiază mai marea concentrare a acestei comunități în munci mai puțin calificate, contextual cu posesia de diplome de studii mai înalte.
Pentru ei, sectoarele prevalente de inserare sunt serviciile (422.089, echivalentul a 55%) și industria (163.346, echivalentul a 21,3%), cu vârfuri mai înalte în serviciile adresate persoanei și construcții. În acest ultim sector românii reprezintă 40% dintre angajații străini. Sector refugiu în timp de criză s-a dovedit agricultura, cu un număr crescând de ocupați: 100.506 români, echivalentul a 13,1% din totalul românilor ocupați, dintre care 19.125 angajați noi în 2015.
Sectoarele prevalente de inserare (construcții, agricultură și servicii adresate persoanei) sunt și cele unde sunt cel mai mult răspândite fenomenele distorsionante ale pieței de muncă precum munca la negru, caporalatul și exploatarea forței de muncă străină: cronica cotidienelor italiene înregistrează în mod frecvent apariția unor cazuri care au ca victime cetățeni români în fiecare colț al Peninsulei.
Alt aspect negativ al situației ocupaționale este și primatul românilor în rândul lucrătorilor accidentați în 2015, cu 15.368 de accidente, dintre care 48 mortale.
Implicarea antreprenorială a românilor din Italia a fost deosebit de stimulată de spiritul lor întreprinzător dar și de interesul lor de a-și păstra locul de muncă pe timp de criză, însă deseori nu este exclusă o puternică dorință de ascensiune profesională. Sunt 48.182 de firme individuale gestionate de persoane născute în România, echivalentul a o zecime din toate firmele italiene. Primul sector este cel al construcțiilor (64,4%), urmat de comerț (11,8%) și de servicii adresate firmelor (4,6%).
Rădăcini în Italia
Comunitatea română nu numai crește, ci își consolidează înrădăcinarea în Italia intensificând caracterul familial al propriei prezențe. Numărul copiilor români înscriși ca elevi în școlile italiene este în constantă creștere, ajungând cu 157.806 de elevi să reprezinte o cincime (19,4%) din totalul copiilor străini înscriși în anul școlar 2015/2016. Și în ce privește continuarea studiilor reiese că, dintre cei 7.090 de studenți români înscriși în universitățile italiene în anul academic 2015/2016, două treimi sunt foarte probabil fii de imigranți deoarece au obținut diploma de bacalaureat direct în Italia.
În ciuda declanșării recente a fluxurilor (numai după 1990), găsim printre români un număr consistent de tineri de ”a doua generație”. Potrivit datelor Istat între 2000 și 2014 în Italia s-au născut în total 136.144 de copii cu mamă româncă și tată român sau străin. În 2013 s-a atins numărul maxim cu 15.796 de nou-născuți români în Italia, echivalentul a o cincime din totalul născuților cu ambii părinți străini, cifră care a coborât la 14.912 în anul următor. Acestora li se adaugă cei peste 5.000 de copii născuți din cupluri mixte italo-române (5.278 în 2014).
Căsătoriile mixte italo-române oficiate în 2014 au fost 2.882, dintre care 2.678 între bărbați italieni și femei românce; în schimb căsătoriile oficiate între români și soți neitalieni au fost 954, în majoritate cu ambii soți români.
În mod inevitabil în fața unei dorințe atât de puternice de înrădăcinare, rezultă ridicat și numărul românilor care obțin cetățenia italiană: potrivit Eurostat, între 2008 și 2014 au devenit italieni 28.320 de români, dintre care 6.442 numai în 2014.
România se golește
Potrivit Națiunilor Unite, între 2010-2015, România a pierdut 437.000 de locuitori, ca rezultat al diferenței dintre cei care au plecat în străinătate și cei care s-au întors din străinătate (aceștia din urmă 136.000 în 2014, în special cetățeni români repatriați și numai într-un caz din 10 noi străini imigrați). În 2015 numărul cetățenilor români care trăiau în afara țării în care s-au născut a fost de 3.408.118, adică 1 român la fiecare 6 locuitori din patrie (17,5%). La rândul său marea comunitate românească din Italia reprezintă o treime din toți emigranții români din străinătate (33,8%) și are o incidență de 5,9% asupra populației naționale.
Prin efectul emigrației prezente și trecute, a diminuării ratei de fecunditate a populației la vârsta activă și a altor variabile, previziunile demografice ale ONU estimează un drastic declin al populației totale, sortită să treacă de la 19.511.000 în 2015 la 15.207.000 în 2050: în viitorul mai mult sau mai puțin apropiat al României se prefigurează de aceea un destin similar celui al Italiei, care între anii ’70 și ’80 s-a transformat din țară de emigrație în țară de imigrație stabilă.
În ultimii ani România cunoaște o evoluție economică satisfăcătoare, după cum confirmă indicatorii macroeconomici, mai ales datorită contribuției directe și indirecte a migranților săi. Aceștia, de fapt, pe de-o parte au contribuit la diminuarea numărului de șomeri locali facilitând celor rămași căutarea unui loc de muncă, pe de-alta aceștia au favorizat dezvolarea țării prin intermediul a ceea ce se pot defini remiteri financiare și sociale.
Primele, remiterile financiare, sunt cuantificate de Banca d’Italia la 848 de milioane în plecare din Italia către România, echivalentul a peste o treime din totalul primit de România (2,55 de miliarde de euro potrivit Băncii Mondiale). Dacă banii trimiși în România din toate părțile lumii reprezintă 1,7% din PIB-ul național, de unele singure cele din Italia reprezintă 0,6% din PIB. Datele nu țin cont de numeroasele canale informale existente între cele două țări atât de apropiate și facil conexate, așa cum nu se calculează ceea ce tranzitează prin instituțiile de monedă electronică.
Mobilitatea crescută și formele de existență tranzacțională, la fel ca reîntoarcerile fizice (între 2008 și 2014 de la evidența populației din Italia au fost șterși 67.076 de cetățeni români), favorizează în plus transferul unui bagaj de experiențe și cunoștințe non-formale de utilizat în mod mai mult sau mai puțin inconștient și care împreună cu remiterile financiare constituie un motor de dezvoltare important pentru România (așa-numitele remiteri sociale).
Concluzii
Nu lipsesc problemele atât privind parcursurile de integrare în Italia cât și privind reinserarea pentru cei care decid să se întoarcă în țară. Cu toate acestea, la o primă analiză a evidențelor statistice comunitatea românească din Italia, care în acești ani de criză în ciuda plecărilor s-a consolidat puternic cu un notabil spirit de elasticitate, se confirmă drept o potențială resursă atât pentru Italia cât și pentru România potrivit celei mai tradiționale formule de ”triple win”.
Astăzi, mai mult ca niciodată, pare important să se alăture analizelor cantitative ale statisticilor disponibile un studiu care să implice persoanele direct interesate, astfel ca din unirea analizelor cantitative și calitative să poată reieși elemente mai bune de înțelegere a prezentului de utilizat pentru gestionarea proceselor viitoare și a transforma ceea ce este o resursă potențială într-un puternic instrument de dezvoltare pentru ambele țări. Plecând de la această perspectivă, Centrul de Studii și Cercetări IDOS este dispus să-și furnizeze colaborarea pentru o nouă cercetare privind românii din Italia care să permită înțelegerea caracteristicilor intrinsece ale acestei comunități și care, fără a neglija înfruntarea problemelor, să-i valorizeze aspectele pozitive.
Antonio Ricci
