Menu
in

România a intrat în carantină parţială: Circulația interzisă noaptea, masca obligatorie în toate spațiile publice, școala în sistem online


Începând de luni, 9 noiembrie, ora 0.00, România a intrat în carantină parțială. Cele mai importante măsuri se referă la obligativitatea măștii în toate spațiile publice, la interior și exterior, trecerea tuturor școlilor de toate gradele în sistem online și interdicția de a circula noaptea, între 23.00 și 5.00, cu excepția motivelor justificate, înscrise în declarația pe propria răspundere.

Iată măsurile care se vor aplica timp de o lună:

  • Masca de protecţie este obligatorie în spaţiile publice, cele comerciale, în mijloacele de transport în comun şi la locul de muncă, pe tot teritoriul ţării, pentru toate persoanele care au împlinit vârsta de 5 ani.
  • Toate instituţiile publice, precum şi toţi operatorii economici publici sau privaţi trebuie să organizzeze activitatea şi desfăşurarea programului de lucru în regim de telemunca sau munca la domiciliu, iar acolo unde specificul activităţii nu permite acest lucru, să se organizeze programul de lucru astfel încât personalul să fie împărţit în cel puţin două grupe care să înceapă, respectiv să termine activitatea la o diferenţă de cel puţin 2 ore.
  • În toate localităţile, activităţile didactice care impun prezenţa fizică a antepreşcolarilor, preşcolarilor şi elevilor în unităţile de învăţământ să se desfăşoare în sistem on-line.
  • În toate localităţile din România, se propune interzicerea circulaţiei persoanelor în afara locuinţei/gospodăriei în intervalul orar 23.00 – 05.00. Declaraţia online, pe site-ul STS.

Sunt exceptate persoanele care:

a) se deplasează în interes profesional, inclusiv între locuinţa/gospodărie şi locul/locurile de desfăşurare a activităţii profesionale şi înapoi;

b) se deplasează pentru asistenţă medicală care nu poate fi amânată şi nici realizată de la distanţă, precum şi pentru achiziţionarea de medicamente;

c) se deplasează în afară localităţilor, sunt în tranzit sau efectuează călătorii al căror interval orar se suprapune cu perioada interdicţiei cum ar fi cele efectuate cu avionul, trenul, autocare sau alte mijloace de transport de persoane şi care pot fi dovedite prin bilet sau orice altă modalitate de achitare a călătoriei;

d) se deplasează pentru motive justificate, precum îngrijirea/însoţirea copilului, asistenta persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilităţi ori deces al unui membru de familie.

Pentru verificarea motivului deplasării în interes profesional, persoanele sunt obligate să prezinte, la cererea personalului autorităţilor abilitate, legitimaţia de serviciu, adeverinţa eliberată de angajator sau o declaraţie pe propria răspundere.

  • Se interzice organizarea reuniunilor cu prilejul unor sărbători, aniversări, petreceri în spaţii închise şi/sau deschise, publice şi/sau private.
  • Pieţele care au pereţi rabatabili vor fi deschise. Acolo unde pieţele nu se pot deschide, mesele alocate producătorilor agricoli vor fi scoase în spaţiile publice, pe alei sau pe străzile din proximitatea pieţelor. Primăriile vor trebui să organizeze pieţe agroalimentare volante în aer liber pe alte amplasamente.
  • Operatorii economici care desfăşoară activităţi de comerţ sau prestări servicii în spaţii închise şi/sau deschise, publice şi/sau private, au obligaţia de a-şi organiza şi desfăşura activitatea în intervalul orar 05.00 – 21.00.
  • Farmacile, benzinăriile şi operatorii economici care au ca activitate livrarea de produse la domiciliu îşi pot desfăşura activitatea în regim normal, cu respectarea normelor de protecţie sanitară.
  • Prepararea, comercializarea şi consumul produselor alimentare şi băuturilor alcoolice şi nealcoolice sunt permise în spaţiile special destinate în exteriorul clădirilor, în aer liber. Este necesară asigurarea unei distanţe de minimum 2 metri între mese şi este permisă participarea a maximum şase persoane la o masă, dacă sunt din familii diferite.

Noile reglementări sunt valabile 30 de zile, urmând ca la finalul acestei perioade, în funcţie de evoluţia situaţiei epidemiologice, să se hotărască, după caz, menţinerea, eliminarea sau modificarea acestora.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version