Tot mai exploatate, chiar și sexual, în Sicilia muncitoarele agricole române tac de frică. Și primarii nu vorbesc pentru a proteja imaginea localităților. Cel care rupe tăcerea este sindicalistul Giuseppe Scifo (Cgil), într-un interviu acordat publicației LetteraDonna.
Trăiesc și lucrează pe câmpurile din provincia Ragusa. Pentru o zi pe câmp, numai opt ore dacă au noroc, câștigă între 25 și 35 de euro. Sunt muncitorii agricoli angajați în serele din Vittoria și Acate, unde se află unul dintre districtele de legume-fructe cele mai importante din Italia, dacă se are în vedere că peste o treime dintre roșiile vândute în Italia provine de pe acele meleaguri.
Întreprinderile agricole le furnizează cazare, care în general este într-o baracă din apropierea câmpurilor, la kilometri distanță de centrele urbane. Și dacă bărbații sunt supuși la condiții de viață și de muncă umilitoare, femeile, în mare parte românce, sunt și victimele exploatării sexuale, într-un mod subteran despre care puțin se vorbește.
Recent a făcut-o L’Espresso, povestind despre violuri, petreceri și un mare număr de avorturi. Reporterii de la LetteraDonna au vorbit cu Giuseppe Scifo, secretar provincial al Cgil din Ragusa, care de ani de zile se luptă, împreună cu alte asociații, monitorizând fenomenul și oferind sprijin celor care decid să-și schimbe viața. «Potrivit listelor INPS, circa 5.000 de muncitori agricoli din Ragusa sunt români, dintre care jumătate sunt de sex feminin. Este un fenomen început acum circa 10 ani», explică Scifo. «Vin în special din județul Botoșani, la granița cu Moldova, unde s-au format ”agenții ilegale de plasare a forței de muncă” care procură de muncă în Sicilia în urma plății unei mici sume, în jur de 100 de euro».
Care sunt condițiile pe câmpurile din provincia Ragusa?
«Odată sosiți în Italia, trăiesc în totală izolare și dependență de muncă: câmpurile pe care sunt cazați nu sunt servite de transportul public și bineînțeles nu au mijloace proprii pentru a se deplasa, astfel depind de cei care le oferă transport cu plată. Toate acestea le agravează vulnerabilitatea, în special femeilor. Mai ales deoarece comunitatea română este foarte dezagregată, nu există legături de solidaritate în cadrul ei».
Cine sunt aceste lucrătoare și ce trecut au?
«Sunt în special tinere, însă deseori există discrepanță între vârsta aparentă și cea din acte. Sunt persoane de 35 de ani care arată de 50. Ceea ce uimește este privirea goală, un constant sentiment de rătăcire. Pleacă pentru că România nu oferă nimic și au nevoie de bani pentru copii, pe care îi aduc aici, dacă nu-i lasă acasă cu bunicii. În țara lor salariul mediu este de 180-200 de euro, în timp ce aici reușesc oricum să câștige de la 500 la 700 de euro. Deja acest lucru, pentru ele, este o avansare financiară importantă, nu se simt subplătite».
Se pare că multe dintre ele sunt victime ale abuzurilor sexuale în tăcerea câmpurilor.
«Cu siguranță există o exploatare de acest tip pe câmpuri și este motivul pentru care prezența femeilor este atât de răspândită în ultimul timp. Însă nu sunt la cunoștința așa-numitelor ”petreceri agricole” pe bază de sex: o găsesc a fi o reprezentare puțin boccacciană. Justificarea utilizată de bărbați (acuzați că le plătesc – n.r.) este că tinerele își dau consimțământul. Acest lucru poate fi mai mult sau mai puțin adevărat, însă trebuie să subliniem că totul se naște dintr-o stare generală de șantajabilitate, vulnerabilitate, totală dependență. În concluzie, nu este vorba de un acord între persoane libere: deci da, aș defini-o exploatare sexuală, cu siguranță, însă nu aș vorbi de violuri».
Se vorbește despre un număr foarte ridicat de avorturi ale femeilor române în spitalele ragusane. Există legătură cu violurile pe care le suferă pe câmpuri?
«Este posibil, însă cred că problemele privesc în special statutul acestor lucrători. Vin dintr-o idee de asistență socială foarte deficitară, nu s-a dezvoltat încă conștiența acelei culturi care în Italia a dus la liberalizarea avortului, la instituția consilierilor. Unele femei și bărbați sunt foarte înapoiați, au o slabă cunoaștere chiar și privind contracepția. Dacă adaugăm apoi la acesta o anumită marginalizare economică și financiară, se ajunge la acest rezultat».
Sunt cel puțin patru ani de când s-a ridicat vălul de deasupra acestui fenomen. Ce s-a schimbat?
«După mine puțin sau nimic, în ultimele săptămâni a existat o înăsprire privind aplicarea legii contra caporalatului, însă aceasta nu intervine asupra exploatării sexuale. Vorbim despre o speță asupra căreia este foarte greu să iei măsuri. Am avut diferite întâlniri cu forțele de ordine, însă e ca și în cazul violenței domestice: dacă nu există un denunț e foarte dificil să acționezi și să investighezi».
Și denunțurile există?
«Mai puțin de zece în mulți ani, însă nu trebuie să se facă o analiză numerică. Să te bazezi pe acest indicator nu este însă suficient pentru a cuantifica fenomenul. Pentru femei este foarte dificil să se adreseze forțelor de ordine, în special din lipsa unor alternative. Le e teamă să nu-și piardă locul de muncă și nu au pe nimeni care să le ajute. Și în special este complicat să se desprindă de o situație care le permite să aibă un venit. Mai ales pentru că între români nu există legături sociale și fiecare este pe cont propriu. Între tunisieni, comunitate unită și bine înrădăcinată în teritoriu, de exemplu, persoanele sunt mult mai înclinate să denunțe abuzurile în muncă și astfel femeile lucrează, însă rar sunt supuse violurilor. În plus trebuie să subliniem că foarte multe lucrătoare din Est, în schimb, sunt deja victime ale abuzurilor bărbaților și ale violurilor în țările lor de origine, unde alcoolismul este foarte răspândit, și în Italia nu se întâmplă altceva decât recrearea acestor situații».
Cum se comportă cetățenii și instituțiile?
«Cunosc, ca toată lumea, numai ce apare. Însă italienii tind să aibă un sentiment puțin diferit când este vorba de străini: au dificultăți în a empatiza. Mai mult, noi am suferit un atac din partea instituțiilor, unei părți a lumii politice, dreapta sau PD nu e diferență, care susțin că prin intermediul acestor denunțuri am pune într-o lumină proastă teritoriul și am crea condiții defavorabile economiei. Primim o mare atenție din partea forțelor de ordine și a prefeturii, dar nu se poate spune același lucru despre primari».
Cunoașteți vreo femeie care a încercat să se opună? Cum a decurs?
«Unul dintre primele cazuri de care ne-am ocupat datează din 2012. O doamnă trăia cu două fiice gemene de 8 ani și stătea cu un mic proprietar care îi dădea de muncă pe câmp. Această persoană venea să ceară informații privind protecția socială la sindicat, prezentând femeia a fi soția sa. Vorbind cu ea, în schimb, s-a descoperit că nu erau căsătoriți și o dată s-a prezentat la birou cu semne de violență pe față. Mi-a povestit că plecase timp de câteva luni: imediat ce a revenit, a găsit două fete române în locul ei și el a alungat-o. Munca îi era dată în schimbul unor relații sexuale. Nu era viol, ci o situație de totală supunere. Iată, ea a decis să înceteze cu acea viață».
În aceste cazuri cum se acționează? Ce ați făcut pentru ea?
«Ne-am dus să o luăm, am intrat în contact cu platforma națională contra victimelor traficului, Proxima, și am dus-o într-o structură protejată. Acum rețeaua s-a lărgit și din ea face parte chiar și Caritas. Avem un dispozitiv operativ bine organizat, posibilitatea de a găzdui persoane, chiar și în structuri hoteliere. Condiția locativă este fundamentală fiindcă cei care decid să plece abandonează totul, nu numai munca. Nouă ni se adresează cei care ne cunosc și au încredere».
Cum intră în contact cu voi?
«Din 2012 desfășurăm activitate de ”sindicat de stradă”, fiindcă altfel ar fi dificil să se ajungă la sediile noastre. Mergem cu microbuze, suntem prezenți în fiecare marți pe câmpuri pentru a furniza informații și lăsăm numere de telefon. Ne sună mai ales când nu sunt plătiți».
Ce alte activități desfășurați?
«Anul acesta împreună cu Rete Sociale, Biserica valdeză și Caritas am organizat transporturi pentru a duce la școală copiii acestor tinere românce. A fost organizat un frumos atelier teatral, am văzut lumina în ochii acelor copii și ai mamelor lor. Este necesar să creăm mai multe puncte de referință pentru aceste persoane, și cu aportul instituțiilor. Un proiect al nostru este acum intervenția ASL pentru răspândirea conștientizării și prevenției privind planul relațiilor sexuale. Este vorba de un protocol național experimental interministerial pentru ieșirea din ghetou care va fi aplicat în Calabria, Puglia și Sicilia. Noi am propus un serviciu mobil sanitar gestionat de ASL. Trebuie să le putem oferi lor o posibilitate de îmbunătățire»
