in

Românul care se prostitua cu Luca Morisi: „Înțelegerea a fost pentru 4.000 de euro pentru o zi”

Românul care se prostituează în Italia și care a fost angajat de Luca Morini, aghiotantul lui Salvini, a făcut declarații șocante pentru cotidianul La Republica: „Mi-a dat drogul violului. În noaptea aceea mi-a distrus viața”, a declarat românul de 20 de ani.

„M-am simțit foarte rău din cauza substanțelor pe care le-am luat, am fugit și am chemat carabinierii”, susține acesta.

Prostituați români la ferma lui Morisi

Astfel a povestit pentru „La Repubblica” românul de 20 de ani, P.R., implicat în afacerea în care este implicat fostul manager de social media al Ligii, Luca Morisi, cercetat acum pentru vânzarea de droguri.

„Eram trei în fermă – a spus tânărul român – eu și un prieten am fost contactați prin intermediul internetului. A mai fost și a treia persoană.

Sunt model, dar din necesitate fac și „escort” (prostituție). Taxa a fost de 4 mii de euro pentru o zi.

La un moment dat m-am simțit foarte rău din cauza substanțelor pe care le-am luat, am fugit din casă și am sunat la carabinieri”, a povestit românul, care se află acum în România.

Este cercetat, la fel ca Luca Morisi, pentru trafic și deținere de droguri.

El este martor ocular al celor întâmplate în noaptea dintre 13 și 14 august în casa fostului aghiotant al lui Matteo Salvini.

„Ne-am înțeles pentru 4.000 de euro, pentru a merge de la Milano la Belfiore și a petrece o zi cu el. Acordul cu amicul meu a a fost că vom împărți banii. Înainte de a pleca din Milano, prietenul meu a primit un transfer bancar de la Morisi. 2.500 de euro. Al doilea transfer nu a sosit niciodată „.

12 ore de distracție

„A fost foarte drăguț. Am petrecut seara cu el, aproximativ 12 ore împreună sau poate ceva mai mult, nu pot spune cu siguranță.

Ne-am distrat cu toții și ne-am drogat. Morisi ne-a oferit substanțele. Nu a fost prima dată când am făcut-o, dar nu m-am simțit niciodată atât de rău … Am consumat prea mult, am fost devastat, m-a luat rău și la un moment dat, nu știu cât timp după aceea, am vrut să plec. Dar ceilalți doi mi-au spus să nu … „, a mai povestit românul.

„Am fugit și am sunat carabinierii de pe telefonul meu mobil.” Românul a fost urmărit de prietenul lui român și de Morisi. Au venit carabinierii.

luca morisi prostituat roman
Luca Morisi

„Am văzut mașina neagră a carabinierilor venind spre mine. Carabinierii s-au oprit: eram eu, prietenul meu și Morisi. Am povestit ce s-a întâmplat, am spus că la Morisi vor găsi droguri și că sunt dispus să-i însoțesc acolo. I-am arătat și sticla cu Ghb, drogul de viol ”.

„Erau farfurii cu cocaină pe ele. Eu am fost cel care a arătat poliției librăria de la primul etaj unde Morisi o păstra: o știam pentru că în timpul serii a mers acolo de mai multe ori pentru a o lua” .

„Mi-e rușine de părinți și de fiica mea”

Românul care se prosttuează susține că are o fiică și că s-a prostituat din cauza crizei Covid.

„Simt un mare sentiment de rușine, pentru mama mea, pentru fiica mea, pentru toată lumea.

Când am ajuns în Italia eram mic, am studiat să fiu model la Academia de Modă.

Am fost forțat să mă prostituez, din cauza crizei Covid. Aveam nevoie să câștig pentru chirie și cheltuieli, dar totul a fost închis, așa că am început să îmi pun numărul de telefon pe acele site-uri de escort gay pentru a fi plătit.”

Scandal monstru în Italia, aghiotantul lui Salvini, doi români și drogul violului

Droguri la fermă

Reamintim cazul care a explodat în Italia, cu câteva zile înainte de alegeri, care îl are ca protagonist pe aghiotantul lui Matteo Salvini, Luca Morisi.

Acesta a organizat o petrecere cu mai mulți români care se prostituează, la ferma lui din provincia Verona. Carabinierii au interceptat din greșeală mașina cu românii care plecau de la petrecere, și au găsit o cantitate din „drogul violului” în mașină.

Ferma în care a avut loc petrecerea a fost percheziționată, găsindu-se alte droguri.

Luca Morisi este cercetat pentru trafic de droguri. Acesta și-a dat demisia din funcția de șef al echipei care postează mesaje pe social media pentru Salvini și pentru Lega.

Inevitabile polemici politice la adresa lui Matteo Salvini.

Mai multe detalii AICI

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 2 In medie: 3]
octombrie italia

Schimbările lunii octombrie în Italia: Green Pass obligatoriu, cresc facturile la utilităţi, ITA decolează

vaccinuri valabilitate

Românii sunt injectați cu vaccinuri expirate, cărora li s-a prelungit din pix valabilitatea – DOCUMENT