Menu
in

Roma, celebrarea Zilei Naționale și a Centenarului Marii Uniri în prezența ministrului afacerilor europene italian, Paolo Savona

La Roma un eveniment cultural de excepție a marcat Centenarul Marii Uniri în prezența ministrului afacerilor europene italian, Paolo Savona. Manifestarea de anvergură a avut loc la 28 noiembrie 2018, în cadrul prestigioasei structuri polifuncționale Auditorium Parco della Musica, cu un concert extraordinar al Filarmonicii de Stat ”Transilvania”.

Prin prezența sa, ministrul Paolo Savona a transmis importanța acordată de actualul guvern italian relațiilor româno-italiene.

Momentul aniversar a fost marcat, de asemenea, pentru prima dată în istoria recentă a misiunii României la Roma, de participarea a peste 1100 de invitați, printre aceștia aflându-se reprezentanți de înalt nivel din partea instituțiilor publice și a forțelor armate italiene, membri ai corpului diplomatic și ai lumii academice, jurnaliști, reprezentanți ai mediului de afaceri, ai clerului și ai comunității românești din Italia.

Ministrul afacerilor europene, Paolo Savona, a punctat în intervenția sa rolul decisiv al colaborării între cele două țări, în perspectiva continuării proiectului de construcție europeană.

Importanța consolidării Uniunii Europene s-a aflat și în centrul discursului ambasadorului României în Italia, George Bologan, care a subliniat rolul valorilor comune la nivel european, un loc aparte avându-l conceptul de coeziune. Proiectul european a fost construit cu eforturi și sacrificii, conștientizarea acestora fiind fundamentală pentru a asigura un viitor în care rezultatele obținute să fie respectate.

În mesajul adresat cetățenilor români cu prilejul Centenarului, ambasadorul Bologan a subliniat că ”Ziua Națională trebuie să fie pentru fiecare român un moment de relansare pentru a coopera unii cu alții în interesul neamului, pentru prestigiul României în lume și bunăstarea poporului român”.

Evenimentul s-a desfășurat atât în contextul Centenarului, cât și sub auspiciul iminentei Președinții a Consiliului Uniunii Europene, pe care România o va deține începând cu 1 ianuarie 2019. Emoția celebrării Marii Uniri a creat o atmosferă apreciată de publicul român și străin, auditoriul fiind mișcat de solemnitatea momentului.

Manifestarea a fost organizată de Ambasada României în Italia, în colaborare cu Accademia di Romania in Roma și Institutul Cultural Român, fiind un model de sinergie pentru promovarea diplomației culturale și a mesajului de unitate națională.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version