Adriano Sofri taie în carne vie în textul reportajului său şi descrie fără să se ascundă după eufemisme dezastrul din capitala României, la 22 de ani de la căderea comunismului. Sofri face o radiografie completă, bună pentru istorici, a celor mai recente evenimente, ca şi a celor din ultimii 22 de ani.
Corupţia şi sărăcia se extind în capitala română. Unde totul se cumpără cu mită. Şi unde tranziţia post Ceauşescu pare să nu mai sosească vreodată. Totul, de la sănătate, la pensii, până la concursuri, are un preţ. Mai ales în politică…
România e plină de bănci şi biserici, la fel ca Italia. Dar în primul rând e plină de farmacii şi case de amanet, îşi începe Adriano Sofri reportajul. Nenumărate farmacii, la câţiva metri una de alta: nu e semn bun. Durata medie de viaţă este cu opt ani mai mică decât cea italiană. Oamenii nu se îngrijesc şi combat bolile cu medicamente. Reţetele sunt valabile trei luni: în luna prescrierii şi cumpărării medicamentelor se strânge mai mult cureaua.
România e plină de bănci şi biserici, la fel ca Italia. Dar în primul rând e plină de farmacii şi case de amanet
Mulţi medici şi infirmieri emigrează, în Sănătate corupţia e capilară. Salariile sunt derizorii, pensiile la fel. Alaltăieri (18 august – n.r.) au arestat un ginecolog pentru că a cerut pentru o naştere mult mai mult decât şpaga curentă, iar părinţii l-au denunţat: exces de corupţie.
Pacienţii se prezintă la spital cu teancurile infime destinate fiecăruia, de la triere, infermier, brancardier, medic, până la anestezistul aşteptat pe o targă de pacientul de operat gol care ţine strâns leii săi în mână, înainte de a fi adormit. La fel ca mortul antic, căruia i se punea sub limbă obolul pentru plata barcagiului.
Timp de o lună, în ianuarie, în Bucureştiul sub ger şi în alte părţi, au fost manifestaţii de protest de pensionari, muncitori, tineri, galerii de fotbal, şi chiar poliţia s-a unit manifestanţilor în faţa palatului prezidenţial. Picătura care umpluse paharul fusese decizia guvernului de a privatiza singurul serviciu eficient, medicina de urgenţă, opera unui popular medic de origine palestiniană, Raed Arafat, care îşi dăduse din această cauză demisia.
Corupţia e universală
Între acuzaţiile aduse contestatului preşedinte al Republicii, Traian Băsescu, 61 ani, fost căpitan de marină comercială, este aceea de a fi dat vândut pe nimic brevi manu, ca ministru al transporturilor, flota ţării.
Situaţia instituţională românească este o dezordine pitorească. Partidul social-democrat (nu vă lăsaţi înşelaţi de nume: este epigonul partidului comunist), astăzi condus de Victor Ponta, a obţinut majoritatea parlamentară datorită unei alienţe cu partidul naţional-liberal, şi a folosit guvernul pentru a efectua mai multe scamatorii asupra organelor judiciare şi pentru a pune sub acuzare şi a-l declara decăzut pe Băsescu, de la partidul democrat, dar şi el implicat, ca oricine a avut funcţii de responsabilitate sub Ceauşescu, în reţeaua ferocei Securităţi.
Destituirea lui Băsescu a fost obiectul, pe 29 iulie, a unui referendum, la fel ca în 2007, când a învins fără probleme: de atunci popularitatea sa s-a prăbuşit, din cauza nemiloaselor măsuri economice impuse de Fmi şi Ue, pentru falimentul proclamaţiilor aticorupţie şi pentru o atitudine considerată arogantă şi părtinitoare, incapabil să favorizeze dialogul dintre părţi.
În 2007, unei jurnaliste care îl inoportuna i-a sus „Ţigancă împuţită” («Sporca zingara»). Rivalului Antonescu, care şi-a pierdut soţia din cauza unui cancer, i-a reproşat că nu ştie să aibă grijă de femei. Lucruri de felul acesta.
Referendumul
Uniunea Europeană, alarmată de rapiditatea mâinii guvernului Ponta, a cerut ca referendumul să se desfăşoare regular şi să se stabilească un cvorum de 50 plus unu la sută din cei cu drept de vot. Obiectivul lui Ponta şi a aliatului său Crin Antonescu, între timp numit preşedinte în locul lui Băsescu, a eşuat, pentru că la vot au participat 46 la sută dintre alegători.
Dacă se consideră că puţin sub 90 la sută au votat contra lui băsescu, şi că există un consistent procent „fiziologic” de ne-votanţi, repudierea lui Băsescu a fost drastică: dar nu îndeajuns pentru a-l face să- şi dea demisia. A început atunci din partea guvernului o delegitimare retroactivă a referendumului, asupra căreia Curtea Constituţională se va pronunţa mâine, 21 august.
Disputa, care umple implacabile emisiuni de televiziune, are eleganţele sale bizantine, după cum observă profesoara Smaranda Elian, care a tradus între altele Giordano Bruno în româneşte: «Curtea a cerut guvernului listele actualizate, iar guvernul spune că i s-a cerut actualizarea listelor».
Este probabil ca, oricum, Curtea să constate nulitatea referendumului, şi să-l repună oficial pe Băsescu în funcţie, şi că Ponta şi ai săi să se descurce cu „coabitarea”, până la alegerile politice din toamnă care ar trebui să le confirme succesul, deja înregistrat la administrative.
Cei mai maliţioşi spun că problema stă în găsirea unei căi de ieşire onorabile, un fel de imunitate pentru Băsescu, ca să se poată întoarce liniştit la viaţa privată şi nu în închisoare: problemă dealtfel foarte cunoscută italienilor (aluzia la situaţia lui Berlusconi – n.r.).
Se spune că la asta a folosit vizita la Bucureşti, zilele trecute, a lui Phillip Gordon, subsecretar SUA pentru raporturile cu Europa: americanii au fost amicii lui Băsescu, şi sunt interesaţi să echilibreze legăturile adversarilor săi (USL – n.r.) cu Rusia: la acesta se reduce de fapt alternativa dintre dreapta şi stânga, care în primul rând în România este o perpetuare a unui trist echivoc.
Ion Iliescu
Şi execuţia lui Ceauşescu şi a soţiei nu a fost mai curată decât cea a lui Gheddafi. Iliescu a fost apoi omul care a trimis mii de mineri să-i bată la sânge pe studenţii din Bucureşti în 1990, şi care a condus cu continuitate “tranziţia” românească. Săracii studenţi – şi săracii mineri, pe termen lung.
Că scamatoriile puterii române au greutate o demonstrează soarta pe care a avut-o fostul premier socialdemocrat, şi rival al lui Băsescu în 2004, Adrian Năstase, care este în puşcărie din iunie după o condamnare la doi ani pentru utilizarea ilegală a fondurilor electorale: acuzaţie poate fondată, dar a fost pretextul unei noi probe de forţă a lui Băsescu. La momentul arestării, Năstase a scos un pistol pentru a se împuşca: glonţul deviat de agenţi l-a rănit la gât.
Unii vad în asta brutalitatea răzbunării lui Băsescu, alţii sunt încântaţi că respingerea recursului lui Năstase şi trimiterea lui în închisoare a fost opera unui complet de judecători curajoşi cumpus din cinci femei.
Plagiatul
Există probabil o singură figură publică a cărei autoritate nu este pusă în discuţie astăzi în România, şi este de 22 de ani guvernatorul Băncii Naţionale (cu intevalul de un an de prim ministru), Mugur Isărescu: dar şi aceasta este o istorie comună, şi în România emisarii Fondului Monetar şi a Comisiei Europene mişună cu numărătorile lor.
Nu e surprinzător că, într-un context public similar, opiniile cetăţenilor români sunt în acelaşi timp extreme şi interschimbabile. Si aud folosindu-se cu aceeaşi indignare şi amărăciune aceleaşi argumente pentru susţinerea sau respingerea lui Băsescu sau Ponta (sau Iliescu), şi deseori şi pe unul şi pe altul. Unii spun că trebuie aşteptat ca tinerii să sosească şi să schimbe totul; alţii, mai mulţi, spun că deja i-au aşteptat şi că tinerii au sosit şi nu schimbă nimic, şi majoritatea pleacă, sau abia aşteaptă să plece. Cei mai mulţi spun: «Ce vrei să faci, noi românii suntem făcuţi aşa, nu e nimic de făcut»; este expresia cea mai proverbială.
Casele de amanet
Se amanetează orice. Sunt, la fel ca farmaciile şi bisericile, instituţiile solide ale României sărace: care este într-adevăr foarte săracă.
Sunt Case de amanet care afişează inscripţia: Deschis 24 ore din 24. Oamenii pot avea nevoie să-şi amaneteze verigheta la ora 3 noaptea, pentru a merge la farmacie.
Însă Sergiu Shlomo Stapler, 65 ani, om de afaceri de succes, m-a avertizat să nu înţeleg greşit: România în 20 de ani va fi o Elveţie, spune, are tineri inteligenţi şi pregătiţi, care tocmai au luat primul loc la Olimpiada de Chimie de la Washington, are resurse pe care va învăţa să le exploateze, începând de la petrol — care astăzi este afacerea austriecilor şi kazahilor, şi ruşilor şi francezilor, italienilor şi americanilor, în timp ce românii iau pomana colonială.
Stapler a mers în Israel de mic, şi acolo a fost militar o viaţă, ajungând colonel. «Aici îm spuneau: Evreule! — acolo îmi spuneau: Românule!».
(sursa: La Repubblica)