in

Renzi și-a „congelat” demisia după întâlnirea cu Mattarella: va rămâne până la aprobarea Bugetului

Nu a fost înfrânt, a fost spulberat Matteo Renzi duminică, la Referendumul de schimbare a Constituției pe care l-a transformat într-un vot pro sau contra lui. Iar italienii au respins reforma constituțională propusă de Renzi și implicit pe el, cu un scor foarte clar: 20% diferență.

După 1000 de zile de guvernare, Renzi și-a anunțat demisia imediată. În locul lui va veni un premier ales din actualul guvern, se vehiculează numele lui Pier Carlo Padoan sau Dario Franceschini, sau ar putea veni Piero Grasso, președintele Senatului, fost procuror general antimafia.

A doua zi după referendum, Matteo Renzi s-a dus la Quirinale pentru a-și anunța demisia. După întrevederea cu șeful statului, a fost anunțat compromisul: Renzi și-a „congelat” demisia imediată și va mai rămâne câteva zile, până la aprobarea Bugetului.

Planul lui Matteo Renzi de schimbare a Constituției italiene a fost respins de popor, cu o prezență la urne incredibil de mare, de aproape 70% (mai precis 68,48%).

Contra reformei au votat 59,11%, circa 19,4 milioane de votanți, în timp ce în favoarea schimbării au fost 40,89%, circa 13,4 milioane. Italienii din străinătate au votat diferit, acolo Da a avut 64,70%, iar Nu 35,30% del No.

Afluența în primul rând a fost impresionantă. Comparată cu referendumurile constituționale precedente, la cel din 2001 au votat 34,1% dintre electori, iar în 2006 au votat 53,6% (s-a votat două zile). Renzi a fost umilit după o intensă campanie electorală de 66 de zile în care s-a angajat personal cu toate forțele.

„Îmi asum înfrângerea. Însă cine luptă pentru o idee nu poate pierde. Nu a pierdut grupul care a susţinut ideile mele, am pierdut eu. Îi îmbrăţişez pe toţi cei care m-au susţinut. Nu am reuşit să vă aduc victoria. Am făcut tot ce se putea face. (…) Eu cred în democraţie. Cred în Italia. Am propus simplificarea sistemului parlamentar. Aceasta a fost reforma propusă la referendum. Nu am fost convingător. Experienţa Guvernului meu se încheie aici”, a declarat Matteo Renzi în cursul nopţii de duminică spre luni, într-un discurs transmis în direct de SkyTG24.

Potrivit Corriere della Sera, premierul a răbufnit la aflarea rezultatului: «Am făcut ce trebuia să fac, am propus o reformă justă, am luptat contra castei celei mai scârboase. Dar nu credeam că italienii mă urăsc atât de mult»

 

“A învins democrația,” a declarat imediat Beppe Grillo, liderul mișcării populiste M5S, care s-a angajat și el personal în bătălie, congtra reformei. Grillo a cerut alegeri imediate, la fel și Matteo Salvini, liderul Lega Nord.

Renzi a argumentat că reforma era esențială pentru a face Italia guvernabilă și mai deschisă reformelor structurale. Dar adepții lui NU, care au beneficiat și de sprijinul unor personalități cum este Mario Monti, au manifestat îngrijorare față de concentrarea puterii în mâinile premierului, mai ales că legea electorală dădea puteri mai mari câștigătorului alegerilor, cu un premiu de majoritate disproporționat.

S.C.

Am votat pentru prima dată în Italia

Referendum în Italia: aproape 60% dintre votanți au fost împotriva reformei constituționale. Renzi și-a anunțat demisia

Michele Nicoletti (PD), referendumul constituțional explicat pentru români: «Opoziția xenofobă votează NU»

Referendum pentru deblocarea Italiei, dar românii nu votează: Suntem cobai!

Ambasadorul SUA a deschis gura în Italia: scandal imens. În România ar fi fost aplaudat

 

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Salina Turda, cel mai vizitat obiectiv turistic din ţară, a doua din Europa ca număr de vizitatori, în Top 5 căutări pe Google

Trei milioane de români au emigrat. Cei mai mari investitori ai ţării: în zece ani au trimis acasă peste 52 miliarde de euro