Deşi au reînceput sesiunile Senatului şi Camerei Deputaţilor, adoptarea reformei legii cu privire la cetăţenia italiană nu mai este o prioritate pentru majoritatea parlamentarilor din Peninsulă.
În ultimele luni, au fost dezbătute în Parlament mai multe proiecte de lege care urmau să stabilească noi reguli pentru a facilita obţinerea cetăţeniei de către imigranţii străini cu reşedinţă în Italia şi de către fiii lor, născuţi şi crescuţi în Peninsulă.
Opinia publică din Italia este, potrivit ultimelor sondaje, favorabilă unei modificări a legii în vigoare, care să permită străinilor să devină cetăţeni italieni printr-o procedură simplificată. Preşedintele Giorgio Napolitano a făcut, la rândul său, un apel adresat instituţiilor competente, pentru a accelera schimbarea legislaţiei.
Însă, cu toate că în comisiile parlamentare au existat deja proiecte comune pentru schimbarea legii, discuţiile nu au ajuns la niciun rezultat concret.
Pe de o parte, Liga Nordului s-a opus în mod vehement şi constant oricărei modificări a legii cetăţeniei. Pe de altă parte, reprezentanţii partidului de dreapta PDL (Popolo della Liberta’) deşi favorabili unei schimbări, au susţinut că nu este momentul oportun pentru a demara o reformă de amploare. “Nu există condiţiile politice care să permită reforma legii actuale”, a spus Pietro Laffranco, deputat PDL, la sfârşitul lunii iulie, înainte de începerea vacanţei parlamentare.
“Nu mai există nicio şansă ca să obţinem aprobarea reformei în această legislatură”, a comentat cu amărăciune unui din cei mai activi susţinători ai modificării legii cetăţeniei, Andrea Sarubbi (PD).
Elvio Pasca, Stranieri in Italia