Menu
in

Referendum fără rezultat. Record de votanți în diaspora

Referendumul pentru redefinirea familiei a eșuat, nefiind atins pragul necesar pentru validare, de 30% din alegători. Circa 3,7 milioane de români au participat la referendumul organizat sâmbătă și duminică, cu un cost de circa 43 de milioane de euro pentru bugetul statului. Pentru ca să fi fost valabil referendumul, la urne ar fi trebuit să se prezinte cel puţin 5.483.548 persoane cu drept de vot. Prezența la vot a fost de 20,41%,  insuficientă pentru ca referendumul să poată fi declarat valid. În aceste condiții, Constituția nu se mai modifică, chiar dacă, dintre cei care s-au prezentat, au votat DA 91,61%.

Doar în Județul Suceava a fost atins pragul de validare, înregistrându-se un procent de 30,67%. Următoarele judeţe sunt Dâmbovița cu 28,98% și Bihor cu 28,98%. În Capitală, prezența la vot a fost de 15,74%.

Votul cetățenilor români aflați în străinătate s-a încheiat astăzi, 8 octombrie 2018, la ora 7.00, ora României, odată cu închiderea ultimelor secţii de votare din SUA (Los Angeles, San Francisco, Seattle, Portland, Phoenix, Sacramento, Las Vegas) şi Canada (Vancouver).

Ținând cont de diferenţele de fus orar, votul s-a derulat în străinătate pe durata a 58 de ore şi a decurs în condiţii normale, fără incidente.

În total, în cele 378 de secţii de votare organizate în străinătate au votat 126.239 alegători, record de voturi, mai multe decât la alegerile parlamentare din urmă cu doi ani.

Cele mai multe voturi au fost exprimate în ţările unde trăiesc şi cele mai mari comunităţi de români. Cei mai activi au fost românii din Italia, ţară unde au fost înfiinţate şi cele mai multe secţii. Au votat în Italia peste 27 de mii de oameni. Urmează Spania, Marea Britanie şi Germania. În Statele Unite şi Canada au mers la referendum aproape 4.300 de români.

Au fost şi secţii de votare din diaspora unde oamenii au stat la coadă, cum s-a întâmplat la Londra, Dublin, şi Nurnberg.

Referendum pentru redefinirea familiei, 58 secții de votare pentru românii din Italia

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version