Menu
in

„Lega Nord” vrea să taxeze economiile imigranţilor

Iata propunere de lege a deputatului Gianluca Buonanno: ”Statul să reţină 1% din sumele trimise acasă”. Nici vorbă de ajutarea imigranţilor la ei acasă

În criză economică şi în preajma alegerilor, Lega nu pierde vremea şi inventează unica taxă care cu siguranţă nu îi va nemulţumi electoratul.

Deputatul de la Carroccio Gianluca Buonanno propune reţinerea a 1% din economiile imigranţilor pe care aceştia le trimit acasă. Potrivit estimărilor sale, statul ar încasa astfel 80 de milioane de euro anul, de utilizat ”în sprijinul serviciilor sociale promovate de organizaţiile de voluntariat în colaborare cu instituţiile locale”.

Banii trimişi acasă, care printre altele provin din venituri deja taxate în Italia, sunt acum una dintre principalele pârghii pentru dezvoltarea ţărilor de origine ale imigranţilor. Fiind vorba de sume cu mult mai mari decât cele provenite din ajutoarele internaţionale, permit întreţinerea de familii, cumpărarea de case sau deschiderea unor afaceri, în concluzie crează condiţiile necesare repatrierii sau pentru ca alte persoane să nu plece.

Buonanno nu pare însă interesat de faptul că sumele trimise acasă sunt un mod foarte economic pentru Italia de a realiza sloganul leghist ”să-i ajutăm pe imigranţi la ei acasă”. Pentru el banii trimişi acasă sunt ”şi bani sustraşi circuitului consumului şi economisirii italiene” şi atât este de ajuns, spune, pentru a se crea ”în sfârşit o taxă pe care italienii nu o plătesc”.

Elvio Pasca

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version