in

Proteste de amploare împotriva grațierii. 30.000 de români au scandat la Guvern. Dragnea acuză: O nouă mineriadă!

Zeci de mii de oameni au ieşit ieri în stradă în Bucureşti şi în marile oraşe pentru a protesta faţă de proiectele de ordonanţă de urgenţă ale Guvernului privind graţierea şi modificarea codurilor penale.

La Bucureşti, printre protestatarii care s-au întâlnit în Piaţa Universităţii a fost şi preşedintele Klaus Iohannis, declarându-se indignat şi solidar cu aceştia.

Mulţimea a plecat apoi spre Palatul Victoria pe care a părăsit-o după aproape o oră cu destinaţia sediul PSD, iar mai apoi al ALDE. Abia întors din America, şeful PSD, Liviu Dragnea, l-a acuzat pe Iohannis că e în fruntea unei noi mineriade şi se încearcă o lovitură de stat. Mitinguri au avut loc şi peste hotare la Copenhaga, Paris, Londra, Haugesund (Norvegia).

Bucureştenii s-au adunat în număr foarte mare, peste 30.000, în Piaţa Universităţii. Înainte de a pleca în marş spre guvern, în piaţă şi-a făcut apariţia şi preşedintele Klaus Iohannis.

„O gaşcă de oameni politici cu probleme penale vrea să schimbe legislaţia, să slăbească statul de drept, ori aşa ceva nu se poate admite. Este inadmisibil să se schimbe legislaţia ca zeci, sute de politicieni certaţi cu legea să se găsească cu dosarele curate şi să continue fărădelegile. Românii sunt, pe bună dreptate, indignaţi”, a spus preşedintele.

Gestul său a creat polemici, mulţi l-au privit pe preşedinte drept un instigator, având în vedere că protestul nu fusese autorizat. După ce şeful statului a părăsit Piaţa, protestatarii au plecat în marş către Guvern, scandând „PSD, ciuma roşie!”, „DNA să vină să vă ia”, „La închisoare, nu la guvernare” şi „România cere: Fără graţiere”. Protestatari de toate vârstele au purtat bannere pe care scria „Suntem treji”, „Vrem justiție, nu corupție”.

După o oră de scandări în faţa Guvernului, protestatarii au plecat către sediul PSD din Kiseleff. Pe drum, oamenii au scandat „Dragnea, nu uita, aşteptăm şi cartea ta!”, făcând aluzie la faptul că deţinuţii obişnuiesc să scrie cărţi pentru a li se mai reduce din pedeapsă. În faţa clădirii goale, protejate însă de zeci de jandarmi, lumea a scandat aproape 30 de minute în continuu „PSD ciuma roşie”, „Ieşi afară, javră ordinară”, „Dragnea şi ai lui, infractorii neamului”, „România cere: Fără graţiere”, dar şi „Nu uitaţi de Ciorbea”. Apoi protestatarii, într-un număr mai mic însă, au mers până la sediul ALDE.

Dragnea: „E un început de lovitură de stat”

La scurt timp a venit şi o reacţie din partea liderului PSD, Liviu Dragnea. Acesta afirmă că asistăm la o lovitură de stat, o nouă Mineriadă. „L-am găsit pe preşedintele României în fruntea unei noi mineriade, o manifestaţie neautorizată, împotriva guvernului României, împotriva ordinii constituţionale şi împotriva votului popular din 11 decembrie, sabotând legalitatea care stă la baza statului de drept. Preşedintele ţării s-a situat azi în afara legii, vizând avantaje politice personale şi cerând aberaţii constituţionale: retragerea unor ordonanţe, mai ales a unora care nu au fost date”, a scris Dragnea pe Facebook duminică seara.

El îi asigură pe români că nu-i va mai permite preşedintelui Iohannis ”să răstoarne ordinea constituţională, să uzurpe calităţi oficiale intrând abuziv în şedinţele de guvern sau să incite la dezordine socială şi violenţă”.

«Noi la datorie, voi la pușcărie», manifestație la Milano împotriva „mârșaviilor puse la cale de guvernul Grindeanu”

Proteste în ţară și diaspora

Mii de oameni au ieşit în stradă în marile oraşe ale ţării. Din Timişoara şi până în Iaşi, românii au protestat faţă de Ordonanţa graţierii. În Cluj-Napoca şi Timişoara, 5.000 de oameni au ieşit să protesteze. În Sibiu au fost peste 3-000 şi în Iaşi 2.000. Protestatarii au purtat pancarte cu mesaje precum „Susţin DNA”, „În democraţie, hoţii stau la puşcărie”, „NU amnistiei şi graţierii”.

1.000 de oameni s-au mobilizat şi la Braşov şi alte cîteva sute la Constanţa şi Oradea. Românii din afara graniţelor s-au mobilizat şi ei. Au fost organizate manifestații la Paris, Milano, Haugesund (Norvegia), românii purtând cartoane cu diverse mesaje anti-graţiere.

„Câini plătiţi să protesteze”

Protestele din România au ajuns în atenţia presei internaţionale, care notează că mii de români au ieşit în stradă pentru a-i cere Guvernului să renunţe la planurile de a elibera circa 3.000 de deţinuţi.

Şi în ţară, toate posturile de ştiri au acoperit protestele faţă de proiectele de Ordonanţe de Urgenţă privind graţierea şi modificarea Codului Penal, însă România TV şi Antena 3 au văzut şi de această dată lucrurile într-o altă manieră, ambele calificând manifestaţiile drept o lovitură de stat, afişând burtiere tendenţioase, iar primul chiar a anunţat că toţi cei prezenţi, inclusiv câinii, au fost plătiţi pentru a participa la manifestaţie.

Televiziunea trustului Intact a afişat burtiera „Lovitură de stat în desfăşurare“, în timp ce Mircea Badea a afirmat că „se încearcă prăbuşirea unui Guvern cu manifestaţii de stradă“.

România TV a pus tunurile pe preşedintele Klaus Iohannis, care şi-a făcut apariţia în mijlocul protestatarilor, gest pe care postul l-a prezentat astfel: „Iohannis forţează o lovitură de stat“, „Cum se încearcă destabilizarea ţării la nivel înalt“, „Iohannis este amendabil, suspendabil, arestabil“.

Prezentatoarea RTV a dezvăluit „pe surse“ că protestatarii au fost plătiţi după cum urmează: 100 de lei de persoană, copiii „ceva mai puţin“ – 50 de lei şi pentru câine 30 de lei.

Legea graţierii scoate România în stradă. Se anunţă proteste şi în străinătate: „La închisoare, nu la guvernare!”

Se cere demisia ambasadorului: ”Oare va avea onoarea să se țină de cuvânt?”

Românii care au speriat Italia: au început cu găinării, acum aruncă bancomate în aer

 

 

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Verona, autocar în flăcări pe autostradă. Bilanț tragic: 16 adolescenți maghiari morți

«Noi la datorie, voi la pușcărie», manifestație la Milano împotriva „mârșaviilor puse la cale de guvernul Grindeanu”