in

Prostituată româncă ucisă la Verona, cadavrul a fost găsit într-o benzinărie

O româncă de 46 de ani a fost agresată şi ucisă într-o benzinărie de la periferia oraşului Verona, pe o stradă frecventată de prostituate. Crima a avut loc sâmbătă 22 noiembrie. Corpul a fost găsit în spatele unei cabine electrice din incinta unei benzinării, pe Strada Bresciana, la porţile Veronei, sâmbătă seara la 23.30.

Se numea Veneţia Neacşu (foto), avea 46 de ani, originară din Galaţi şi era în Italia de cel puţin zece ani. Fusese controlată de carabinieri, vara trecută, tocmai în acea zonă, fiind semnalată ca prostituată.

Cel care a ucis-o a acţionat cu o mare cruzime, pare mai degrabă o răzbunare, o reglare de conturi. Veneţia îşi lăsase vechea sa maşină Golf albastră cu numere bulgăreşti în parcarea benzinăriei. O maşină veche, care îi folosea să meargă de acasă, la Cadidavid, până la locul în care se prostitua, la porţile Veronei.

În maşină, a observat un jurnalist de la L'Arena care îi spune povestea, se aflau două cruciuliţe prinse de oglinda retrovizoare.

De la maşină la cabina electrică sunt câţiva paşi. Veneţia a fost târâtă de asasinul său în spatele cabinei electrice şi acolo a fost bătută la sânge. Era o femei micuţă, cu înălţimea de 1,60 m, păr bogat şi roşu. Asasinul (sau asasinii) i-a izbit capul de colţul din beton al unei alte cabine mai mici în care se află cabluri electrice.

Erau mulţi stropi de sânge. Sânge pe colţul de beton, sânge pe suprafeţele metalice ale cabinei mai mici unde era şi o urmă, ca şi cum unghiile cuiva ar fi încercat să se agaţe. Sânge pe jos, pete peste tot. Şi apoi o baltă de sânge de cel puţin treizeci de centimetri acolo unde Veneţia a căzut la pământ şi unde asasinul său se pare că a şi strangulat-o. Potrivit unei prime reconstituiri, în urma analizei externe a cadavrului, se pare că femeia a fost şi strangulată după ce a fost bătută.

Carabinierii studiază înregistrările camerelor de luat vederi de la benzinărie, încercând să reconstituie cele întâmplate pe timpul nopţii. Din relatarea unei colege, românca de 46 de ani a fost abordată de doi bărbaţi care se aflau într-o maşină.

Unul s-a dus cu colega care lucra în apropiere, iar celălalt s-a dus cu ea în spatele staţiei de servicii. Cealaltă prostituată a furnizat o descriere sumară a celor doi clienţi. Carabinierii analizează imaginile camerelor de luat vederi din zona de servicii şi a străzii pentru a ajunge la identificarea celor doi bărbaţi.

Vestea brutalului asasinat s-a răspândit rapid. Câteva prietene s-au dus la faţa locului, la benzinăria din Ferlina, prima periferie a Veronei.

O fată de 20 de ani, Claudia, prostituată şi ea, a declarat jurnaliştilor: "Cu siguranţă a fost un client. Poate a jefuit-o şi apoi a ucis-o"… În cotidianul L'Arena apare şi mărturia unui camionagiu, client vechi al Veneţiei. Bărbatul ar avea circa 70 de ani, locuieşte la Castel d’Azzano şi nu ascunde faptul că a recurs dintotdeauna la sexul cu plată. Însă femeia de 46 de ani nu a desfăşurat mereu acea dură meserie. Povesteşte astfel cum a cunoscut-o pe femeie.

"Mereu am mers la prostituate. Am cunoscut-o pe Veneţia acum circa zece ani din întâmplare. Un amic o contactase pe Veneţia pe internet şi mi-a vorbit despre ea. La acea vreme ea încă stătea în România. După câteva luni am sunat-o eu, i-am plătit călătoria şi a venit".

Camionagiul o cunoscuse pe Veneţia când, la 36 de ani, era cameristă la un hotel de lux în România. El s-a dus să o întâlnească acolo. Ea a decis apoi să se mute în Italia şi timp de câţiva ani au trăit împreună. Apoi relaţiile au devenit mai complicate. Acum doi ani, povestea s-a încheiat.

De peste un an şi jumătate Veneţia locuia într-un mic apartament într-un subsol din apropiere de Cadidavid. În acea casă locuia cu Gabriel, un conaţional. "Mi-am văzut partenera sâmbătă seara la 22.30 când a ieşit pentru a merge la muncă, de obicei se întorcea pe la două noaptea, uneori după, depindea de cum mergea seara, dacă erau mulţi clienţi sau nu".

Gabriel susţine că victima era logodnica lui. Nu avea probleme cu faptul că acea femeie care se vindea pe stradă era în acelaşi timp şi iubita sa. "Fiecare este liber să facă ceea ce vrea cu propria viaţă", spune, "ea mi-a spus că dorea să exploateze ultimii ani ai frumuseţii sale pentru a pune deoparte cât mai mulţi bani posibil şi apoi să se întoarcă acasă, în România". Potrivit povestirii lui Gabriel, el şi Veneţia formau un cuplu.

Zaia: «Siguranţă în Veneto, este alarmă»

"O prostituată care este asasinată în mod brutal şi un întreg cartier care cere ajutor împotriva unui val de furturi, de data aceasta la Verona, sunt una dintre multele dovezi a ceea ce spun, neascultat la Roma, deja de mai mult timp: în Veneto este în curs o adevărată urgenţă privind siguranţa. Este momentul să i se pună capăt.

Cerem Ministerului de Interne mai mulţi oameni, mai bine plătiţi şi cu mai multe vehicule, pentru că deja s-a ajuns la un adevărat război declarat cetăţenilor veneţi în special de mizeriile sosite aici din jumătate de lume, profitând de indulgenţa statului în materie de imigraţie", a declarat preşedintele regiunii, Luca Zaia. Dacă poliţiştii nu sunt de ajuns, spune Zaia, guvernul "să folosească armata, deoarece numai vederea unei uniforme în stradă este un factor descurajator pentru infractori. Altfel – încheie guvernatorul – mă tem că nu este departe momentul în care lumea va decide să acţioneze pe cont propriu ".

 

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Rafuială în rândul învinşilor: Marian Turea a fost înlăturat de la şefia PSD Italia

Renzi: „Cetăţenie pentru copiii străini după un ciclu de studii”