in

Proiect bombă pentru diaspora: Centre comunitare româneşti în fiecare ţară cu peste 5000 de români

Un Centru Comunitar Românesc în fiecare țară unde sunt cel puțin 5000 de români. Este propunerea deputatului Ovidiu Raețchi (PC), ales în circumscripția 43, colegiul 4 Diaspora.

Acesta va depune în scurt timp la Comisia pentru Românii de Pretutindeni un proiect de lege prin care statul român, prin intermediul Departamentului Românilor de Pretutindeni, va putea înființa Centre Comunitare Românești în orice comunitate românească importantă de peste hotare.

Parlamentarul propune totodată finanțarea permanentă a acestor centre, asigurarea unui sediu, precum și alegerea de coordonatori din cadrul comunităților. În exclusivitate pentru publicația noastră, deputatul Ovidiu Raețchi ne-a trimis spre publicare punctele principale ale proiectului.

”După o scurtă experienţă în domeniul Diasporei româneşti – mai puţin de doi ani – am înţeles deja tristă realitate a “mai-nimicului” pe care România îl oferă cetetenilor săi de peste hotare: două cărţi, trei pişcoturi, patru panglici – în rest telefoane la care nu răspunde nimeni şi vizite de lucru cu poze grozave pentru Facebook.

Şi mi-e teamă că schimbarea acestei realităţi nu se poate face pe cale administrativă, lăsând aşadar ministerele de specialitate (Externele, Departamentul pentru Românii de Pretutindeni) să propună reforme tonice şi proiecte pline de viaţă; dintr-un motiv ciudat, mulţi oameni de-acolo sunt obosiţi şi birocratizaţi înainte de vreme, speriaţi de eternele tăieri bugetare ce vin dinspre Finanţe, împăcaţi cu politica mică a “pişcotului şi panglicii”.

Ministerul diasporei este O CASĂ DE PĂPUŞI, denunţă deputatul Raeţchi / „România îşi tratează ruşinos comunităţile de peste hotare”

O soluţie pentru forţarea schimbării poate fi însă legea. O lege care să impună, prin actul de voinţa al Parlamentului, un proiect inovator pentru Diaspora românească, aducând sânge proaspăt atât în comunităţile româneşti – în mod firesc sceptice, dar şi foarte divizate – cât şi în arterele îmbătrânite ale birocraţiei diplomatice.

O astfel de lege, inspirată din discuţiile cu românii din Iordania, Egipt şi Emiratele Arabe Unite, poate fi cea prin care statul instituie Centre Comunitare Româneşti în orice comunitate românească importantă de peste hotare.

Deputatul Ovidiu Raețchi: ”Acordați facilități fiscale românilor din străinătate”

Proiectul de lege pe care îl pregătesc şi pe care îl voi supune săptămâna viitoare atenţiei Comisiei pentru Românii de Pretutindeni din Camera Deputaţilor propune trei idei esenţiale:

1. În primul rând, statul român, prin Departamentul Românilor de Pretutindeni, are obligaţia de a înfiinţa şi susţine un Centru Comunitar Românesc în fiecare ţară unde există o comunitate cu peste 5.000 de cetăţeni români. În acest sens, autorităţile române vor pune la dispoziţie un sediu în care Centrul Comunitar să îşi poată desfăşura activitatea. Aceste Centre pot funcţiona – numai acolo unde spaţiul disponibil chiar o permite – în cadrul Ambasadelor sau Consulatelor României.

2. În al doilea rând, Centrele Comunitare vor beneficia, de drept: de sprijin financiar sau material pentru achiziţionarea de manuale, cărţi de specialitate, beletristica sau publicaţii de specialitate, cât şi pentru marcarea principalelor sărbători naţionale şi religioase; de sprijin financiar, material său uman pentru instituirea unor cursuri educaţionale în limba română – o veritabilă Scoala Românească, precum şi pentru oferirea de consultanţă juridică gratuită; de un buget dedicat unui program săptămânal de conferinţe, seminare de informare turistică, activităţi artistice.

3. În ceea ce priveşte managementul organismului cred că – în conformitate cu principiul subsidiarităţii – activităţile Centrelor Comunitare Româneşti ar trebui să fie coordonate de reprezentanţi aleşi în mod direct de către comunităţile de români de peste hotare, prin vot anual.

Deputatul Ovidiu Raețchi: ”Copiii care se reîntorc, obligați să repete cel puțin o clasă absolvită în afara granițelor țării”

Pentru că proiectul va fi prezentat abia săptămâna viitoare – urmând să între o lună în dezbatere publică – aştept critici şi sugestii, astfel încât să impunem o lege acceptată de întreaga Diaspora, utilă pentru comunităţi în ansamblu – nu pentru “lideri” izolaţi, cu aplicabilitate reală şi imediată.”

Andi Rădiu

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Copii din 26 de parohii ortodoxe românești din Italia au participat la “Festivalul Bucuriei de la Piacenza”

Produse româneşti în oraşul lui Dante