Menu
in

Primul român infectat: are 20 de ani și lucra la restaurantul italianului din Rimini depistat cu coronavirus

Românul infectat cu noul coronavirus are 20 de ani şi locuieşte cu bunicii în comuna Prigoria, judeţul Gorj. Tânărul lucrează la un restaurant unde patron este italianul internat la Rimini, a declarat, miercuri noaptea, pentru MEDIAFAX, primarul comunei, Iuliana Iliescu.

Primarul comunei Prigoria, Iuliana Iliescu, a declarat, miercuri seara, pentru MEDIAFAX, că pacientul confirmat cu noul coronavirus locuieşte cu bunicii şi părinţii în satul Dobrana şi lucra la un restaurant unde patron era italianul venit la rude în România, numit de ministrul Sănătăţii „pacientul zero”.

„De azi dimineaţă (miercuri – n.r.) ştiam că a fost contact şi l-am supravegheat toată ziua, şi cu Poliţia. Ştiam de familie, dar aşteptam rezultatul analizelor. Acum câteva minute a venit confirmarea. A venit jandarmeria, aşteptăm maşina specială de la Craiova să îl ia să-l ducă la Bucureşti. Băiatul lucrează la o unitate la care este patron italianul. Lucra aici în România, nu în Italia. Băiatul este din Dobrana, locuieşte cu părinţii şi cu bunicii. Sunt izolaţi de azi-dimineaţă toţi. Are aproximativ 20 de ani”, a spus primarul.

Edilul a precizat că se gândeşte ca de joi să închidă Primăria, şcolile din comună şi alte locaţii, de teama coronavirusului.

Primul român confirmat cu coronavirus a fost confimat, miercuri, la Institutul Matei Balş din Bucureşti.

Potrivit ministrului Sănătății, bărbatul descoperit infectat a fost la vânătoare cu italianul din Rimini.

Starea de sănătate a pacientului e bună. În casa respectivă mai trăiesc 7 persoane, toate au fost testate negativ, dar vor rămâne în izolare la domiciliu, sub pază, nu vor putea pleca din casă cel puțin 14 zile, după care vor fi testați iar. Dacă la unul dintre ei apar simptome mai devreme de 14 zile, va fi imediat internat, a declarat Raed Arafat, șeful DSU.
Membrii familiei sunt carantinați, nu trebuie să aibă nici un contact decât cu persoane protejate complet. Ei sunt păziți de poliția locală.

Conform unui anunţ al Ministerului de Interne, în afară de pacientul confirmat, în România există 4.818 persoanele monitorizate la domiciliu, dintre care 900 doar în Bucureşti.

Înscrie-te pe pagina noastră de Facebook: GAZETA ROMÂNEASCĂ

https://www.gazetaromaneasca.com/focus/romania/a-aparut-primul-caz-de-coronavirus-din-romania/
Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version