Duminică 4 septembrie, Maica Tereza de Calcutta a fost proclamată sfântă de Papa Francisc, cu ocazia Jubileului operatorilor și voluntarilor milostivirii. Din India până în Albania, în toată lumea se țin sute de evenimente în amintirea maicii milostivirii, care a făcut din apropierea de cei mai neajutorați stilul său de viață. Aşa cum ne arată povestea lui Ciprian, un băiat român născut cu oasele craniului nesudate și din acest motiv abandonat de mamă la naștere într-un orfelinat românesc ”pentru cazuri incurabile”.
Pe timpul unei vizite în acel orfelinat, Maica Tereza de Calcutta, impresionată de tragismul poveștii lui Ciprian, a decis să-l ia cu ea pe copil pentru a fi operat la Roma la Policlinica Gemelli și ulterior să-i găsească o familie adoptivă. ”În imposibilitatea de a-i găsi o mamă și un tată, misionarele carității au bătut la ușa Institutului Serafico pentru Surdomuți și Orbi. De atunci noi suntem familia sa”, declară Francesca Di Maolo, președinta institutului, model de excelență italiană și internațională în reabilitare, în cercetare și inovare medico-științifică pentru copiii cu dizabilități multiple.
Ciprian s-a născut într-o zi ploioasă de ianuarie, la Târgoviște, lângă București, pe timpul anilor dictaturii lui Nicolae Ceaușescu. Ceva nu decurge bine pe timpul nașterii sale și consecințele sunt dramatice: oasele craniului său nu se sudează, Ciprian este sortit să întâmpine probleme serioase. Pentru medici e deja un miracol că încă este viu. Ciprian, la fel ca toți nou-născuții, are o singură dorință: să stea strâns la pieptul mamei și să simtă căldura îmbrățișării sale. Însă acea căldură i-a fost refuzată. Mama sa a decis să-l abandoneze într-un orfelinat pentru ”cazuri incurabile”.
În orfelinatul în care a fost abandonat, pe lângă condițiile igienice precare și mâncarea insuficientă, micuțului Ciprian nu-i sunt garantate tratamentele necesare pentru a încerca să fie recuperat din situația gravă în care se afla. Nesudarea oaselor craniului nu permite creierului să se dezvolte în mod corect și provoacă grave probleme de vedere. Orb la ochiul stâng, Ciprian reușește să perceapă numai câteva elemente cu ochiul drept, însă ar trebui să se intervină cu rapiditate, altfel putând să piardă în totalitate vederea.
Când și ultima speranță era pe cale să se stingă, într-o zi, în mod neașteptat, Maica Tereza de Calcutta trece pragul orfelinatului.
Ochii Maicii Tereza se opresc asupra lui. Este pe podea, într-un colţ. «Cine e?», întreabă. Nici nu apucă să-i răspundă, căci pune o nouă întrebare: «Şi de ce e pe jos?». De data aceasta tonul vocii este ridicat, practic o mustrare.
Îngenunchează şi îl ia în braţe. «Se numeşte Ciprian», explică directorul orfelinatului. «Este aproape complet orb, are grave infirmităţi mintale şi tumoare la nas. Potrivit medicilor mai are numai câteva luni de viaţă». Tereza se ridică cu copilul strâns în braţe şi cu vocea ridicată, pentru ca toţi să o audă, subliniază: «Spitalul Papei îl va trata, te va trata, copilul meu!». Îi dă un sărut şi îl ia de acolo.
Noua sa casă devine Asociația Misionarele Carității din București, până când i se permite să meargă în Italia. Găzduit într-o mănăstire a Misionarelor Carității din Roma, Ciprian este tratat la Bambino Gesù și la Policlinica Gemelli, unde este supus la diferite operații chirugicale care reușesc să-i salveze parte din vederea ochiului drept.
Maica Tereza nu a uitat niciodată de Ciprian de-a lungul anilor.
Pe 16 februarie 1993 se întoarce în Italia pentru a fi nașa lui de botez. În 1995 Tribunalul pentru Minori din Roma declară starea de adoptabilitate pentru Ciprian și Misionarele Carității din Roma se activează pentru a-i găsi o familie care să-l poată crește și iubi. Însă din păcate infirmitatea sa sperie atât de mult încât nimeni nu va duce la bun sfârșit intenția de a-l adopta.
Ciprian nu şi-a dat seama de nimic, nu ştie despre refuzurile pe care le-a primit, a crescut protejat de Maica Tereza şi de Misionarele Carităţii. Protejat de sfântă şi de misionare.
Tutorele său legal, o măicuță de la Misionarele Carității, continuă să aibă grijă de el până la 15 ani când pentru el se deschid porțile Institutului Serafico din Assisi. Au trecut aproape 20 de ani de atunci și Ciprian continuă să trăiască la Serafico, unde a devenit un actor în spectacolele atelierului de teatru, un pictor în cel de grafică, un campion la înot care a câștigat medalia de aur la Special Olympics din 2014 și un extraordinar dezasamblor de obiecte. ”Mereu i-a plăcut să demonteze totul, o jucărie, o mobilă, o masă, odată a demontat o ușă. Să demonteze obiecte pentru Ciprian înseamnă să le cunoască, să descopere toate detaliile, să aibă certitudinea că fiecare bucățică, chiar și cea mai mică, are un rol și este prețioasă”, povestește un asistent social de la Serafico.
Astăzi Ciprian este un bărbat de 37 de ani care a învins tumoarea, care a învăţat să citească, care menţine o gravă infirmitate de tip cognitiv şi are grave probleme de vedere, dar care ştie să facă fotografii deosebit de frumoase şi care mai ales este o persoană veselă şi fericită.
«Maica Tereza a spus mereu surorilor sale: „Vă rog aveţi grijă de Ciprian pentru mine”, şi acum că Ciprian este cu noi simţim că această invitaţie ne este adresată», spune Francesca di Maolo. A fost nevoie de timp. Dar visurile Maicii Tereza s-au realizat.
