Camera de Comerţ şi Industrie a României în Italia (CCIRO Italia) şi Poşta Română au semnat, miercuri, 22 iulie 2015, un protocol de colaborare prin care cele două entităţi îşi propun să elaboreze programe şi servicii destinate comunităţii românilor din Italia. Serviciile Poştei Române, una dintre instituţiile cele mai de încredere din România, vor veni astfel în sprijinul celor peste un milion de români şi 46.000 de firme româneşti din Italia.
Prin semnarea acestui protocol, Poşta Română îşi manifestă intenţia fermă de a prospecta oportunităţile de afaceri de pe piaţa italiană, oferind, prin intermediul CCIRO Italia, servicii cu caracter profesional comunităţii româneşti şi antreprenorilor italieni. La rândul său, CCIRO Italia şi-a asumat angajamentul de a promova produsele şi serviciile Poştei Române pe piaţa italiană, în mod special în cadrul comunităţii românilor din Italia.
„Această colaborare se axează pe două direcţii. În primul rând, vom identifica cele mai bune soluţii care să faciliteze deschiderea unor puncte de lucru ale Poştei Române, în franciză, în Italia. Ceea ce putem afirma, cu certitudine, este faptul că aceste puncte de lucru vor fi deschise în paralel cu birourile de promovare turistică şi servicii ale CCIRO Italia, pentru a facilita accesul conaţionalilor noştri din Italia la un pachet complex, format din servicii ale Poştei Române, servicii turistice şi sprijin pentru întreprinzători”, a declarat Eugen Terteleac, preşedintele CCIRO Italia.
Potrivit lui Alexandru Petrescu, Directorul General al Poştei Române, cea de-a doua direcţie a colaborării are şi un caracter social, pe lângă cel comercial. „Vom analiza posibilitatea de a transfera, în Italia, servicii precum plata pensiilor, transferul de bani la comisioane competitive, plata facturilor la utilităţile din România, plata taxelor şi a impozitelor către statul român. De asemenea, ne dorim să punem la dispoziţia românilor din Italia un serviciu de curierat pe modelul Poştei Rapide şi să dezvoltăm alte produse şi servicii dedicate acestei comunităţi„, a declarat şeful Poştei Române.
Încă de la constituire, Camera de Comerţ şi Industrie a României în Italia a avut ca obiectiv sprijinirea întreprinzătorilor români din Italia şi dezvoltarea investiţiilor italiene în România. Prin semnarea acestui acord important, CCIRO Italia face încă un pas înainte în direcţia consolidării relaţiilor dintre Statul Român şi Statul Italian, în beneficiul comunităţii româneşti din Italia.
Poşta Română, cea mai mare companie din România şi unul dintre cele mai puternice branduri româneşti, deţine cea mai extinsă reţea de distribuţie la nivel naţional, însemnând peste 80% din totalul subunităţilor poştale care operează, în prezent, în România. Peste 19 milioane de locuitori beneficiază de serviciile Poştei Române şi peste 7,5 milioane de adrese sunt acoperite de reţeaua poştală proprie.
Biroul de Comunicare CCIRO Italia