Premierul Victor Ponta a fost prezent, marţi 25 noiembrie, în plenul Camerei Deputaţilor, la o dezbatere politică referitoare la votul din diasporă, solicitată de PNL.
Prezent în Parlament pentru a da explicaţii, premierul şi-a cerut scuze pentru faptul că mii de români nu au reuşit să voteze, spunând că a ”plătit preţul meritat”, făcând referire la pierderea alegerilor prezidenţiale.
Pe de altă parte, prim-ministrul le-a cerut deputaţilor să elaboreze o lege care să prevadă votul prin corespondenţă sau votul electronic, astfel încât dreptul la vot să fie asigurat tuturor românilor din ţară şi din străinătate. Una dintre variantele propuse de premier a fost şi împuternicirea Autorităţii Electorale Permanente cu toate atribuţiile pentru organizarea alegerilor.
” Mulţumesc tuturor care au votat din diaspora, indiferent pentru care candidat. Vreau să spun încă o dată că regret faptul că nu toţi au putut vota, că am plătit preţul politic, dar îmi permit să atrag atenţia că cei care au votat în diaspora nu cred că au venit neapărat de dragul unor partide politice care vorbesc în numele diaspora”, a spus premierul, în cadrul dezbaterilor.
Record absolut: Peste 378.000 români au votat în diaspora, cei mai mulţi în Italia
El a explicat că, în 2014, în turul al doilea au votat de trei ori mai mulţi cetăţeni români în străinătate decât în 2009 şi, cu toate acestea, au fost cetăţeni care au aşteptat mult la vot sau nu au votat. Ponta a spus că îşi cere scuze pentru acest lucru şi a plătit politic, adăugând că au răspuns politic doi miniştrii de Externe, Titus Corlăţean şi Teodor Meleşcanu.
„În 2009, în ultimul scrutin prezidenţial în străinătate au fost organizate 294 de secţii de votare, s-au prezentat la vot 147 mii de cetăţeni români, în 2014 în exact acelaşi număr de secţii de votare au votat 161 mii de cetăţeni în primul tur şi în turul II 378.811 deci un număr de trei ori mai mare decât în 2009. Acest lucru a fost posibil prin măsurile pe care BEC, BE Diaspora şi MAE le-au luat legat de mărirea la maximum a numărului de cabine şi ştampile, declaraţia pe propria răspundere, asigurarea cu personal al MAE a birourilor secţiilor de vot. Cu toate acestea, au existat cetăţeni români care au aşteptat foarte mult la vot şi acest lucru este inacceptabil. Mi-am cerut scuze, am plătit preţul politic pentru asta şi este un preţ meritat”, a adăugat Ponta.
„Este o situaţie reprobabilă legată de faptul că între 2 şi 16 noiembrie în secţiile de vot din străinătate participarea la vot a fost îngreunată, dar Parlamentul României este instituţia care trebuie să legifereze toate posibilităţile logistice astfel încât exercitarea dreptului la vot în scrutinele care vor urma să se poată desfăşura în condiţii mai bune”, a spus Ponta, adăugând că alegerile din 2 şi 16 noiembrie au arătat foarte clar că prevederile actuale din legea 370/2004 care reglementează organizarea votului în ţară şi în străinătate sunt depăşite de realităţile demografice şi tendinţele de libera circulaţie în special în spaţiul UE.
Mircea Lubanovici (foto), PDL, preşedintele comisiei pentru românii de pretutindeni:
”Aţi ignorat toate solicitările noastre pentru votul din diaspora. Aţi premeditat cu sânge rece împiedicarea diasporei să-şi exercite dreptul de vot. Călcaţi în picioare românii din străinătate. S-a încălcat dreptul fundamental al democraţiei.
Cer în numele românilor din diaspora să faceţi reforma consulatelor din străinătate. Ar fi nedrept să nu vin cu o soluţie şi cer încă o dată ca votul prin corespondenţă să fie pus pe ordinea de zi. Lecţia pe care aţi primit-o vă va fi de folos”.
El a mai arătat că în străinătate, în 280 de secţii votul s-a desfăşurat fără probleme, în 15-20 au fost mult mai mulţi votaţi decât capacitatea acelor secţii.
„Deci o legislaţie corectă, din punctul de vedere al Guvernului, este o legislaţie care să permită un alt tip de vot fie votul prin corespondenţă, fie votul electronic pentru că ne află în secolul 21. Este o propunere pentru dumneavoastră pe care doar în comisia specială parlamentară se poate decide: un vot electronic care să asigure cu adevărat accesul tuturor cetăţenilor români din afara graniţelor la ziua votului şi la dreptului la vot este soluţia tehnologică care trebuie susţinută. Rămâne să decideţi dacă această măsură sau alta este cea mai bună.
Iohannis cere retragerea ambasadorilor și consulilor din statele unde românii au fost umiliți la cozi
A doua propunere este de a da unei autorităţi aflate în subordinea Parlamentului, cum este AEP, toate atribuţiile legale pentru organizarea votului”, a mai spus Ponta, adăugând că MAE nu are ca sarcină organizarea votului, ci reprezentarea intereselor diplomatice.
Liderii PNL i-au cerut demisia din funcţia de premier, acuzându-l că este ”o pată pe obrazul României” şi că a premeditat ”cu sânge rece” împiedicarea românilor din diaspora să voteze.
”Victor Ponta nu a înţeles nimic din ce s-a întâmplat în 2 şi 16 noiembrie. Am crezut că mai păstrează o fărâmă de bun simţ, de decenţă, de onoare şi că deşi, în calitate de prim-ministru, e obligat să participe la această dezbatere, că va găsi unica soluţie morală pentru a nu participa la această dezbatere: demisia din funcţia de prim-ministru. Domnule Ponta, daţi-vă demisia din funcţia de prim-ministru, este singurul gest prin care puteţi ieşi cât de cât onorabil. Sunteţi o pată pe obrazul României, ne-aţi făcut de râs în faţa Europei. Plecaţi!”, a transmis Ludovic Orban.
Iohannis somează partidele: Începeti discuțiile pe legea votului electronic și a votului prin corespondență
În replică, premierul l-a acuzat pe liberal că ar fi ”un bufon” şi că românii nu au nevoie de ”simple bufonerii sau concerte cu chitări”, ci de soluţii reale.
”Aş vrea ca atunci să luăm deciziile raţionale, cu bun simţ, nu cu demagogie sau bufonerii din partea unor bufoni pe care îi ştim foarte bine, cu gândul că în 2007 şi în 2008 muţi au plecat din ţară tocmai pentru că unii care erau miniştri la Transport furau cu sutele de milioane. Şi cum a spus domnul Vasile Blaga în 2009, că domnul Orban ar trebui arestat şi încă nu a fost arestat, iar atunci mulţi români au considerat că aici e o ţară în care hoţii şi bufonii rămân în continuare, bufoni care dacă nu ar fi fost pe lista USL, nu ar fi fost azi în Parlament, care să ne dea lecţii. Este o jignire pentru românii din diaspora să fie reprezentaţi de bufoni. Trebuie să ne organizăm în aşa fel încât data viitoare să poată vota şi mai mulţi. Dar să nu transformaţi o problemă reală într-o simplă bufonerie”, a încheiat Victor Ponta.