Alegerile administrative din Italia se vor desfășura în peste 700 de localități din Italia, pe pe 26 și 27 mai (în Sicilia pe 9 și 10 iunie). Printre orașele din Peninsulă unde vor avea loc alegeri, pe lângă Roma, se află alte localități cu o densitate mare de români precum Catania, Messina, Vicenza, Ancona, Pisa sau Treviso.
Românii din Peninsulă, în calitate de cetățeni comunitari, au dreptul să participe la alegerea directă a primarului și a membrilor din consiliul local. Mai mult, românii pot să și candideze pentru un post în consiliile locale.
Pentru a candida, ei au nevoie de o adeverință eliberată de Autoritatea Electorală Permanentă din România, care să ateste că solicitantul nu a fost decăzut din drepturile electorale printr-o hotărâre judecătorească definitivă.
Profilul candidaților
Care este profilul candidatului român? Potrivit informațiilor primite de Gazeta Românească de la AEP, din cei 54 de posibili candidați, 31 de solicitanți sunt de sex feminin și 23 de solicitanți de sex masculin. Vârsta medie a solicitanților este de 38 de ani. Cel mai tânăr candidat are 19 ani, iar cel mai în vârstă are 52 de ani.
Miruna Căjvăneanu
Alegeri locale, 4.500 de români înscrişi pe liste la Roma