Papa Francisc a murit astăzi, 21 aprilie, la vârsta de 88 de ani, la Casa Santa Marta din Roma, unde fusese mutat după internarea la spitalul Gemelli. Trista veste a fost anunțată de cardinalul Farrell: „La ora 7:35, Episcopul Romei s-a întors la casa Tatălui”. Cu aproape doisprezece ani de pontificat, Papa Francisc rămâne simbolul unei revoluții profunde în Biserica Catolică, marcate de apropierea față de cei marginalizați și de o viziune îndrăzneață asupra viitorului credinței.
► Papa Francisc dezvăluie: „Mi-am pregătit deja mormântul și nu demisionez”
De la început, alegerea lui Jorge Mario Bergoglio, un fiu de emigranți italieni crescut în Buenos Aires, a fost semnul clar că Biserica își dorea o schimbare de direcție. Primul papă iezuit și primul care a ales numele Francisc, în onoarea Sfântului din Assisi, a adus pe scena Vaticanului o viziune nouă: o Biserică deschisă către periferii, gata să renunțe la fast în favoarea slujirii celor săraci și neglijați.
At 9:45 AM, Cardinal Kevin Farrell, Camerlengo of the Apostolic Chamber, announced the death of Pope Francis from the Casa Santa Marta with these words:
— Vatican News (@VaticanNews) April 21, 2025
"Dearest brothers and sisters, with deep sorrow I must announce the death of our Holy Father Francis. At 7:35 this morning,… pic.twitter.com/De4pEZkvs9
Un papă venit „de la capătul lumii”
După alegerea sa în 2013, Bergoglio spunea: „Frații mei cardinali au mers să-l ia aproape de la capătul lumii, dar iată-ne aici”. Nu era o simplă glumă: el a schimbat perspectiva tradițională asupra Bisericii, propunând „privirea de la margine”, inspirată de navigatorul Magellan. Pentru Papa Francisc, realitatea era înțeleasă mai bine de la periferie decât din centrul privilegiat al lumii.
Refuzând să locuiască în fastuosul Palat Apostolic, a ales să rămână la Casa Santa Marta, subliniind astfel nevoia de normalitate și umanitate. A străbătut lumea pentru a aduce un mesaj de pace și solidaritate: din Bangladesh și până în Irak, din Amazonia până în Lampedusa, a căutat mereu să fie aproape de cei uitați, scrie Corriere.
Reformator al spiritului și al instituțiilor
Pontificatul său a însemnat nu doar un stil mai apropiat de oameni, ci și reforme concrete: a restructurat Curia Romană, a impulsionat deciziile sinodale și a adus o nouă dinamică în procesul de alegere a cardinalilor, favorizând reprezentarea Sudului global. În fața crizelor interne, de la abuzurile sexuale la scandalurile financiare, Papa Francisc a aplicat toleranță zero și a cerut transparență totală.
În plan doctrinar, a pus accent pe esența Evangheliei: iubirea față de aproapele, grija față de săraci, protejarea creației. În enciclica „Fratelli tutti”, a descris o lume interconectată, în care suferințele celor săraci și ale mediului sunt strâns legate de inechitatea economică și conflictele globale.
Moștenirea unei revoluții a inimii
Papa Francisc nu a fost un revoluționar în sensul politic, ci un deschizător de drumuri spirituale. „Vreau o Biserică săracă pentru cei săraci”, spunea la începutul pontificatului. A adus în prim-plan „revoluția tandreții”, ideea că apropierea de ceilalți și compasiunea sunt cheia pentru a transforma lumea.
A reușit să lase o amprentă adâncă nu doar în inimile credincioșilor, ci și în conștiința globală, dând o voce celor fără voce și reamintindu-ne că adevărata putere stă în slujirea smerită. Moartea sa marchează încheierea unei epoci, dar și începutul unei moșteniri vii, care va continua să inspire generațiile viitoare.