Doi exponenţi străini ai Partidului Democrat au ajuns în Camera Deputaţilor: "Ne vom lupta pentru drepturi şi cetăţenie".
Ceilalţi candidaţi de origine străină, de la PD, dar şi de la alte partide, nu au fost aleşi.
În cursa noilor italieni pentru Parlament, numai doi dintre ei au reuşit să treacă linia de sosire. Cécile Kyenge Kashetu şi Khalid Chaouki, o imigrantă şi un fiu de imigranţi, intră în Camera Deptaţilor în rândurile Pd.
"Este o responsabilitate importantă, va trebui să atragem atenţia asupra valorilor pe care le-am împărtăşit în Forumul imigraţie al partidului. Aceasta nu este victoria mea sau a lui Chaouki, este victoria unui întreg grup care a muncit pentru a-şi duce ideile în Parlament", spune la stranieriinitalia.it Kyenge Kashetu, medic oftalmolog de origine congoleză, fost consilier provincial la Modena, aleasă în Emilia-Romagna.
"Aceste alegeri – spune Kyenge Kashetu – sunt o surpriză, încă va fi nevoie de timp pentru înfrângerea berlusconismului. Dotaţi cu dubla noastră identitate, trebuie însă să luptăm pentru o participare politică deplină şi pentru a consolida un concept de cetăţenie puternic, care să respecte drepturile tuturor, italieni şi străini".
Khalid Chaouki, jurnalist şi responsabil al Nuovi Italiani al Pd, născut la Casablanca şi crescut în Emilia, a rezultat primul neales în circumscripţia Campania 2, dar va ajunge oricum la Montecitorio pentru că Enrico Letta, primul pe listă, a optat pentru alegerea în Marche.
Obiectivul principal? "Acum trebuie realizăm reforma cetăţeniei, cei care se nasc sau cresc în Italia sunt italieni. Trebuie să dăm o dovadă de responsabilitate unui milion de fii de imigranţi care aşteaptă de prea mult timp", spune Khalid Chaouki.
Era prima reformă anunţată de Bersani, dar Partidul Democrat nu a cucerit majoritatea la care se aştepta. "În Parlament – comentează Chaouki – va trebui să găsim maxima convergenţă între forţele politice, care sunt chemate să facă să devină real un drept recunoscut deja de majoritatea italienilor. Rămâne unul dintre punctele principale ale agendei noastre, sunt convins că vom reuşi".
Este o bătălie pe care colegii săi de partid Nona Evghenie şi Fernando Biague nu o vor urmări de la Montecitorio. Voturile strânse de Pd la aceste alegeri nu au fost de-ajuns pentru alegerea consilierei locale padovane de origine română şi a psihologului din Alto Adige născut în Guinea Bissau, care erau pe listă, dar nu pe poziţii "blindate".
Ocazieratată şi pentru candidaţii de origine străină (dintre care unii în mod obiectiv pe poziţii "imposibile") pe care alte forţe politice vroiau să-i ducă în Parlament.
De la tânăra Kaoutar Badrane, avocată de origine marocană candidată în Veneto pe lista Futuro e Libertà per l'Italia la Rania Ibrahim, blogger milanez de origine egipteană care a candidat pe lista Monti în Lombardia. Nici Sinistra Ecologia Libertà nu a reuşit să ducă noi italieni în Parlament. Nimic de făcut, aşadar, pentru Mercedes Frias, de origine dominicană, fost parlamentar pe timpul ultimului guvern Prodi, nici pentru mediatoarea culturală Farhia Aidid Aden, născută în Somalia.
La urne a fost respins şi Pape Diawe, militant antirasist, lider al comunităţii senegaleze fiorentine pe care alchimiile candidaturilor l-au făcut şef de listă a Sel în Veneto. "Am învăţat multe lucruri – a scris Diawe pe Facebook – pe timpul acestei experienţe. Am pierdut alegerile, dar am câştigat atâtea prietenii. Poporul a ales, este necesară linişte pentru a înţelege. Revin să fac ceea ce am făcut dintotdeauna, apărarea celor mai vulnerabili. Mulţumesc din nou tuturor. Felicitări câştigătorilor, şi spor la muncă…".
Elvio Pasca