"Statul italian îmi cere mai mult decât am câştigat"- iată cum îşi descrie situaţia actuală Nelu Macovei, un român care a plecat din Iaşi de tânăr şi a vrut să muncească cinstit în Italia, deschizându-şi propria firmă . A fost unul din românii sosiţi în Italia cu primul val, în 1995. Acum, după ce şi-a petrecut aproape 20 de ani din viaţă în Peninsulă, face un bilanţ amar: firma lui a avut un câştig de 15.000 de euro, dar datoriile către stat au ajuns la 18.000 de euro.. Dacă s-ar întoarce înapoi în timp, nu ar mai părăsi România: “Am abandonat nava exact ca şobolanii când simt că se scufundă”.
Bărbatul are probleme cu fiscul italian, după ce a riscat în 2007, înfiinţându-şi propria firmă. Şi-a deschis "partita IVA", iar acum este plin de datorii: "Este o nedreptate, statul italian îmi cere acum să plătesc ma mult decât am câştigat în perioada în care am avut firma mea".
Nelu Macovei locuieşte la Lodi, localitate la sud de Milano: "Am sosit în Italia în august 1995, cu o viză turistică, pe care am plătit atunci o avere: 1500 dolari".
Avea 27 de ani şi spune că a emigrat "din dorinţa de a strânge nişte bani pentru a cumpăra un apartament în ţară". Italia i s-a părut o "cu totul o altă lume, căci pe atunci era mare diferenţă între Italia şi România". Nelu şi-a găsit de lucru, cu ajutorul unei rude, la un centru hipic, un lucra ca îngrijitor de cai: "Salarul era foarte mic – 800.000 lire (circa 400 de euro), plus cazarea. Dar, faţă de România era o sumă frumuşică".
Nu a reuşit să-şi facă documente, deorece a dat peste nişte patroni "neserioşi", care i-au promis de mai multe ori documente, dar nu i-au încheiat niciodată un contract legal. "Locuiam în rulotă, în localităţi mai mici, unde nu erau controale ale poliţiei, sau carabinierii treceau cu vederea faptul că eram clandestin. Aşa au trecut anii, până în 2001".
12 ani de clandestinitate
În tot acest răstimp, Nelu trimitea bani în România pentru întreţinerea soţiei şi fiului său. A reuşit să-şi aducă familia în Italia în 2002. Erau toţi clandestini, dar băiatul, deşi fără documente, a fost primit la şcoală. "Am lucrat numai la negru până la intrarea României în UE, deoarece peste tot unde am lucrat promiteau că mă pun în regulă, dar nu o făceau. Aşa a trecut şi Sanatoria din '95 şi aia din '98 şi cea din 2002. Am ajuns în 2007 şi în sfârşit am avut multrâvnitele documente. Probabil sunt românul cu cea mai lungă permanenţa clandestină pe teritoriul Italiei: în jur de 12 ani!"
Cu "Partita IVA" în plină criză
Când şi-a deschis propria activitate în domeniul construcţiilor, în septembrie 2007, era sigur că va reuşi să se descurce. Ca mulţi alţii, italieni şi români deopotrivă, Nelu Macovei a fost lovit în plin de criza economică prin care trece Italia. "Am avut câteva lucrări la început. Apoi, din 2008 până în 2010, din ce în ce mai puţin, sau deloc. Nu am închis activitatea, cu speranţa că voi avea alte lucrări şi voi reuşi să plătesc taxele. Dar lucrări nu am găsit, iar taxele s-au adunat".
Ca să câştige ceva, a acceptat orice ofertă de muncă: "Am mai lucrat la volantinaj, cu 25 de euro pe zi. În 2010 am gasit de munca unde lucrez acum, dar prin cooperativă. Dupa 3 luni am fost numit şef de tură. Salariul este de 1400 de euro, soţia lucrează şi ea; băiatul, care are acum 20 de ani, mai câştigă ceva ca dj în discotecă. Dar se duce pe chirie, rata la maşină şi, mai nou rata la Equitalia".
“Am datorii de 18.000 de euro la INPS, Inail, Camera de Comerţ”
La Equitalia, datoriile s-au adunat: INPS, Inail, Camera de Comerţ – toate de pe urma activităţii ca întreprinzător. Până i-a sosit acasă un dosar cu toate sumele datorate: "18.000 de euro, faţă 15.000 de euro, cât am câştigat!". A făcut deja cerere pentru a plăti datoria în rate, dar îşi dă seama că viitorul este sumbru: "Am deja o rată de 280 euro la maşină, plus chiria la casă, adică alţi 550 de euro pe lună. Nu ştiu ce sa fac, trebuie să plătesc prima rată de 340 euro până pe 19 luna mai. Dacă nu plătesc risc să trec la executarea silită a întregii sume".
Bilanţ amar: "Mă simt pedepsit de statul italian"
Bilanţul este amar: "În Italia, nu am vrut decât să-mi câştig cinstit existenţa, dar acum mă simt pedepsit de statul italian pentru încercarea mea. Este o absurditate să plateşti mai mult decât ai încasat. Muncesc acum în fabrică şi nu cer nimic de pomană la stat. Bănuiesc că dacă făceam ceva împotriva legii aş fi avut parte de mai multa clemenţă, dar eu nu ştiu decât să fiu cinstit.
Statul cheltuie 200 de euro pe zi să ţină delincvenţii în închisori. Eu voi plăti 240 de euro lunar, timp de şase ani, pentru că am îndrăznit să încerc să-mi pun o activitate pe picioare". În legătură cu valul de sinucideri ale întreprinzătorilor din Italia, cauzate de criza actuală, ne spune: "Cei care se sinucid o fac probabil pentru că au fost bogaţi şi nu concep viaţa ca simplu muncitor. Eu nu am fost bogat nici cât am avut partita IVA, munceam eu şi cu un angajat care mă ajuta".
“Noi, emigranţii români am abandonat nava exact ca şobolanii când simt că se scufundă”
Nelu Macovei regretă că a plecat din România: "Nu mă simt deştept că am plecat din Romania, dimpotrivă, mă simt un laş. Am abandonat nava exact ca şobolanii când simt că se scufundă. Îi admir pe românii care au avut curajul să rămână".
Iar fiul său, unde ar dori să-l vadă crescând? Nelu Macovei răspunde amar: "În viaţă mai sunt şi alte valori, nu numai cele materiale. Tinerii nu prea se gândesc să se întoarcă în Romania, e prea dură societatea românească. Merg doar în vacanţă. Am rămas cu o imagine în minte: când am fost în ţară, mi s-a spus că nu pot vorbi, pentru că am plecat. Aici ni se spune rumeni di m…. Mi-am sacrificat tinereţea şi sănătatea pentru un stat care îmi cere mai multe decât am câştigat, şi nici să mă întorc nu pot!".
Miruna Căjvăneanu
