in

Natalia Intotero, ministrul diasporei, ”vizită de suflet” la Spitalul de pediatrie ”Bambino Gesu” din Roma

Cu prilejul deplasării la Roma, în contextul Galei „100 pentru Centenar”, ministrul pentru românii de pretutindeni, Natalia-Elena Intotero, a efectuat o vizită la Spitalul de pediatrie „Bambino Gesu”, unde se află în îngrijire copii români care suferă de afecțiuni grave.

„Astăzi, am avut o vizită de suflet la Spitalul de pediatrie „Bambino Gesu”din Roma, unde am discutat cu copii și tineri români aflați în îngrijire la secția de oncologie și cardiologie. Am simțit teama părinților și speranța lor, precum și îndârjirea copiilor de a se face bine și de a reveni acasă sănătoși. Să le dea Dumnezeu sănătate!!! Pe această cale, vreau să mulțumesc în mod deosebit cadrelor medicale ale spitalului pentru tot ceea ce au făcut și fac pentru copiii noștri și pentru însănătoșirea lor!”, a subliniat ministrul Intotero.

Ministrul pentru românii de pretutindeni s-a întâlnit cu copii și adulți cu vârste cuprinse între un an și jumătate și 23 de ani, aflați în etape diferite de îngrijire și recuperare, și a discutat cu părinții lor, asigurându-i de întreaga susținere a Ministerului pentru Românii de Pretutindeni.

Spitalul de pediatrie „Bambino Gesu” este cel mai mare spital de acest tip din Europa și deservește copii din toată lumea. În cadrul instituției există personal medical calificat italian, dar și român, care își derulează activitatea în cele patru sedii ale spitalului, beneficiind de sprijinul financiar și spiritual al Vaticanului.

Zece români valoroși din Italia, premiați de Guvernul României la Roma

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Ar fi trebuit să se căsătorească peste o lună, a murit într-un accident la Padova

Român erou la Roma: s-a aruncat în Tibru și a salvat o femeie de la înec