Menu
in

Muncitor român mort la muncă în Italia, a căzut de pe schelă. Tocmai reîncepuse munca, după încheierea restricțiilor

Accident fatal pe șantierul din Trecate. Un muncitor român aq căzut de pe o schelă de la o înălțime de peste trei metri. Mihai Agapi, 55 de ani, rezident în Vezza d’Oglio, provincia Brescia, lucra la o schelă, miercuri după-amiază, pe șantierul unui hub logistic de modă din Trecate. provincia Novara.

Din motive încă cercetate de oficialii Spresal, serviciul de prevenire și siguranță la locul de muncă Novara ASL, lucrătorul și-a pierdut echilibrul și a căzut la pământ.

Două ambulanțe de la 118 au ajuns la fața locului împreună cu poliția de la secția Trecate. Decesul s-a produs cu puțin timp înainte ca lucrătorul să ajungă la camera de urgență a spitalului Maggiore din Novara. Personalul sanitar a încercat să-l reanimeze, dar, din păcate, fără rezultat, bărbatul nu și-a recăpătat cunoștința.

S-a deschis imediat o anchetă, printre diferitele ipoteze care au motivat căderea de pe schele, se evaluează și un posibil stop cardiac care l-ar fi făcut pe bărbat să cadă inconștient, scrie La Stampa.

Șantierul unde lucra Mihai, unde se construiesc două hale uriașe, de 60.000 și 100.000 de metri pătrați,a fost închis până acum din cauza situației de urgență Coronavirus.

Angajații companiilor subcontractate au reluat activitatea luni, 4 mai, odată cu începerea etapei 2 a ieșirii din pandemie.

Pentru colegii de muncă, Mihai era cunoscut sub numele de Michele. „Era un lucrător expert în intervențiile la schele, chiar și pe înălțimi semnificative – comentează colegii pe șantier -. El era obișnuit să poarte dispozitive de siguranță și nu putem înțelege ce i s-a întâmplat, de ce a căzut „.

Mihai Agapi lasă în urmă soția și două fiice.

Înscrie-te pe pagina noastră de Facebook: GAZETA ROMÂNEASCĂ

https://ziarulromanesc.es/muncitor-forestier-roman-mort-la-munca-in-spania-urma-sa-se-intoarca-in-curand-in-tara-la-sotie-si-copii/
Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version