in

Mitingul diasporei, autorizat de Firea: «Şi eu am membri din familie şi prieteni care muncesc sau învaţă în afara ţării»

După ce inițial a refuzat să acorde autorizația de organizare a unui „miting al disporei” în 10 august, în final primarul Capitalei, Gabriela Firea, după o şedinţă cu şefii SRI şi SIE, a decis să aprobe întâlnirea la care organizatorii susțin că vor participa un milion de români.

Gabriela Firea s-a sfătuit cu reprezentanţii SRI, SIE, ai Prefecturii, ai Poliţiei Capitalei, ai Serviciului de Ambulanţă Bucureşti-Ilfov şi ai Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă și a aprobat manifestaţia de protest în Piaţa Victoriei. Pentru desfăşurarea în deplină securitate a unui eveniment la care ar urma să participe un număr atât de mare de persoane, zona anunţată iniţial a fost extinsă şi cu arterele adiacente.

Primarul general, Gabriela Firea, după ce respinsese inițial cererea, a spus că este “un adept al libertăţii de exprimare. “Am fost şi voi rămâne un adept al libertăţii de exprimare. Am fost şi voi fi un om care respectă legea. Este simplu să nu ai nicio responsabilitate legală şi să acuzi ori să jigneşti, de pe margine, cum se întâmplă în aceste zile. Este regretabil că o manifestaţie a diasporei este politizată de USR şi PNL, partide care vor să confişte acţiunea românilor din afara graniţelor. Şi eu am membri din familie şi prieteni care muncesc sau învaţă în afara ţării şi aş fi ultima persoană care să facă un gest negativ la adresa diasporei. Mai presus de orice, însă, trebuie să respectăm toţi legile şi regulile. Cu siguranţă, se vor găsi soluţii legale şi eficiente şi pentru acest eveniment, cu garantarea siguranţei tuturor cetăţenilor”, a afirmat primarul Gabriela Firea.

Primul refuz

Organizatorii mitingului anunțaseră inițial că Primăria Capitalei a refuzat să autorizeze protestul. „După lungi insistenţe, în sfârşit am primit un răspuns referitor la cererea făcută către Primăria Capitalei în vederea aprobării desfăşurării protestului din 10 august din Piaţa Victoriei.

Potrivit Primăriei, cererea Federaţiei Românilor de Pretutindeni de a organiza un miting în Piaţa Victoriei, în 10 august, a fost respinsă inițial pentru că un milion de participanţi, potrivit cifrei înaintate de către organizatori, ar perturba grav activitatea şi libera circulaţie în Bucureşti. Gabriela Firea a spus că Municipalitatea „nu intenţionează să obstrucţioneze în niciun fel manifestaţiile publice, dar solicită ca organizatorii să-şi asume explicit respectarea legii” şi să încadreze în limite rezonabile din punct de vedere al numărului participanţilor, situaţie în care nu va mai exista niciun motiv pentru a nu fi autorizată manifestaţia.

De menționat că Federația Românilor de Pretutindeni este o organizație formată de curând de un fost lider al PSD Diaspora Emanuel Cioacă, și de un alt român domiciliat în Craiova, Florin Țîra, care nu a vrut niciodată să emigreze.

Într-un interviu acordat RFI, Florin Ţîra, reprezentant al Federaţiei Românilor de Pretutindeni, a declarat că protestul neautorizat de municipalitate va avea loc oricum, manifestanţii urmând să vină să ”viziteze” centrul Capitalei: ”După acest refuz al primăriei Bucureşti, am renunţat să organizăm protestul prin Federaţia Românilor de Pretutindeni. Personal, voi veni să ”vizitez” Capitala, un scurt city break la Bucureşti nu strică. Am văzut pe multe grupuri din diaspora (…) foarte mulţi cunoscuţi de-ai mei mi-au spus că au intenţia de a ”vizita” Capitala (n.r. pe 10 august)”, spune Florin Ţîra, care mai afirmă că ”atracţia turistică” principală va fi Piaţa Victoriei, despre care spune că se va umple pe 10 august, în condiţiile în care sute de mii de români din diaspora vin în concediu în ţară.

Emanuel Cioacă, președintele Federației Românilor de Pretutindeni, a comentat la Digi24 decizia luată ulterior de Primăriei Capitalei, de a aproba mitingul.

„Se pare că doamna Firea și-a dat seama că a făcut o greșeală și trebuia să facă ceva ca să repare această greșeală și chiar ne bucură că s-a aprobat acest miting.

Sunt mai mulți care vor participa la acest miting, dar noi n-avem niciun protocol cu ei semnat. Nu ne-a înștiințat cu nimic, pur și simplu am aflat azi că s-a acceptat acest miting. Am aflat din presă

Românii vor veni cu avionul, iar o parte cu mașinile, având în vedere că biletele sunt foarte scumpe în această perioadă. Noi nu am luat în calcul că vom fi responsabili la acest miting pentru că noi nu am primit răspunsul. Acum urmează Primăria Capitalei să-și ia responsabilitata în totalitate.

După refuzul pe care l-am primit cred că oamenii sunt foarte înverșunați și noi nu putem să ne asumăm niște lucruri, nu suntem responsabili de aceste lucruri, cei care le-au făcut să raspundă pentru ce au făcut.”

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

47% dintre tinerii români vor să plece din ţară. Economia României, lovită în plin de plecarea tinerilor

Mitingul de la București, reapare Daniel Țecu: «Jos labele de pe manifestația românilor din diaspora»