Ministrul delegat pentru învăţământ Superior, Cercetare ştiinţifică şi Dezvoltare Tehnologică, Mihnea Costoiu, a declarat, la Forumul diasporei, că marele avantaj al forţei de muncă româneşti nu constă în costurile ei reduse, ci în valoarea resursei umane.
Mesajul lui Victor Ponta către diaspora: „Cu cât veţi fi mai divizaţi, cu atât mai dificil va fi să vă apăraţi drepturile”
Sunt extrem de cunoscute, celebre deja, reuşitele extraordinare ale specialiştilor de origine română în domeniul tehnologiei informaţiei şi al medicinei, ca să menţionez doar două dintre domenii şi recunoaşterea acestor specialişti peste tot în lume este o dovadă a faptului că, într-adevăr, calitatea resursei umane formate în România este de cel mai înalt nivel”, a afirmat Costoiu.
Ministrul Cercetării a dat exemple de realizări importante, cum ar fi Proiectul celui mai mare laser din lume, construit la Măgurele, şi a afirmat că Românoa a devenit una dintre cele mai importante ţări în domeniul cercetării şi poate oferi un număr de locuri de muncă „extrem de mare şi de tentant”.
„Suntem în situaţia în care un număr extrem de mare şi de tentant de locuri de muncă în cercetare este ofertat de România în această perioadă şi am fi extrem de bucuroşi dacă aceste locuri ar fi ocupate de români”, a susţinut ministrul Costoiu.