Deputatul PNL (ales în Diaspora) Ovidiu Raețchi, a depus la începutul lunii octombrie 2014 o interpelare, adresată ministrului sănătății, Nicolae Bănicioiu, cerând clarificări despre obținerea cardului de sănătate pentru românii din Diaspora. Iată mai jos întrebările adresate de Raețchi și răspunsurile oferite de minister.
Interpelarea 5321A, înregistrată la data de 01.10.2014:
”Conform legii, asigurările sociale de sănătate sunt obligatorii pentru toți cetățenii români cu domiciliul în țară, precum și pentru cetățenii români care au solicitat și obținut prelungirea dreptului de ședere sau rezidență. Dacă nu se realizează venituri pe teritoriul României, există obligația plății unei contribuții lunare de 5.5% din salariul minim pe economie.
La solicitarea cetățenilor români din Diaspora, pentru o înțelegere mai bună a prevederilor legale, vă rog, domnule ministru, să clarificați următoarele:
1. În cazul în care cetățenii români își stabilesc în Rmânia doar reședința și nu dmiciliul, plata contribuției mai este obligatorie și este tot în cuantum de 5,5%?
2. În cazul cetățenilor români care au domiciliul în România dar reședința în străinătate și prin urmare călătoresc în România doar perioade scurte în fiecare an sau o dată la câțiva ani se păstrează obligativitatea plății contribuției de 5,5%?
3. În cazul în care cetățenii români care au domiciliul sau reședința în străinătate realizează venituri pe teritoriul României, care este cuantumul contribuției lunare bligatorii?
4. Cetățenii români care au domiciliul sau reședința în Diaspora beneficiază și aceștia de card de sănătate? Cum pot intra aceștia în posesia cardului?
Iată AICI și lista acordurilor încheiate între România și alte state cu privire la asistența medicală.