“Milano nu poate avea grijă de două milioane de romi din România”

Viceprimarul din Milano, Riccardo De Corato, îl contrazice pe cardinalul Tettamanzi, care a cerut mai multă grijă pentru categoriile vulnerabile

Cardinalul Dionigi Tettamanzi, arhiepiscopul de Milano, a spus într-un discurs, cu ocazia festivităţilor de Sfântul Ambrozie, patronul oraşului, că cei mai vulnerabili fii ai oraşului trebuie îngrijiţi, iar cei corecţi trebuie chiar premiaţi. „Sarcina celor care administrează oraşul – a spus pe 7 decembrie pe timpul predicii din bazilica Sant’Ambrogio – este de-al iubi şi servi: în totalitate, fără a discrimina o parte”, cu „predilecţie” pentru „fiul vulnerabil”. Imigranţi clandestini, încarceraţi. Categorii care după părerea sa sunt considerate în mod greşit „irecuperabile”. Aşa cum sunt şi nomazii („deseori ne năpustim asupra lor împiedicând integrarea”).

În legătură cu fenomenul clandestinităţii, Tettamanzi confirmă invitaţia de a lucra pentru integrare, pentru a îndepărta tentaţia şi „scurtăturile spre delincvenţă”, apelul său este ambivalent: „Să pretindem legi juste pentru ei, să le recunoaştem drepturile a căror purtători sunt”, însă şi să „premiem dorinţa de a deveni italieni pentru cei care au un comportament fără de greşeală şi care respectă societatea”.

Cardinalul şi-a construit discursul pe pilda semănătorului. Acesta pune seminţe pe teren fertil, printre buruieni, pe stânci şi pe drum. Semănătorul din pilda evanghelică nu este „un neştiutor” – aminteşte – seamănă peste tot pentru că preţuieşte orice teren. Pe terenul fertil – Milano care funcţionează, şi care trebuie să-şi împărtăşească averea – dar şi printre spini: Milano care este sufocat de dificultăţile crizei economice, de boală, şi de şomaj.

Semănătorul lui Tettamanzi seamănă în fine pe stradă, pe terenul pe care în aparenţă nu poate creşte nimic, şi aici se deschide tema imigraţiei, închisorii, nomadismului.

Tettamanzi a primit o replică de la viceprimarul şi consilierului pentru Siguranţă din Milano, Riccardo De Corato: „Una este utopia, şi cei care se ocupă de îngrijirea sufletelor au tot dreptul să o practice. O alta este administrarea oraşului: şi un oficial public are obligaţii precise, cum este garantarea siguranţei tuturor cetăţenilor şi respectarea legilor. Şi nu poate premia romii abuzivi sau clandestinii, acceptându-i”.

De Corato spune că oraşul lui nu poate avea grijă de cei 2 milioane de romi din România! „În cazul romilor – explică De Corato – Milano a acţionat întotdeauna respectând legislaţia italiană şi directivele europene. Până la proba contrarie Constituţia protejează proprietatea publică şi privată. Articolul 633 din codul penal pedepseşte ocuparea abuzivă. Nimeni, indiferent dacă este vorba de public sau privat, nu acceptă ca în propria grădină să se aciueze alţii, să construiască barăci şi să lase tone de gunoaie trăind din furturi şi razii: evacuările, de aceea, vor continua.

Cei care acţionează în acel mod demonstrează că nu au nicio dorinţă de a se integra şi că preferă să trăiască pe spatele comunităţii. Şi Milano cu siguranţă nu-şi poate lua pe umeri povara economică şi socială a celor două milioane de romi români care trăiesc în România. Şi oricum Primăria oferă întotdeauna primire femeilor şi copiilor în structurile cu care a încheiat convenţii, unde deja sunt mii de italieni şi extracomunitari. Adică în limita disponibilităţii sale”.

Potrivit lui De Corato, „nu se poate cere să primeşti romi români al căror sistem de viaţă este format din abuzuri. Primirea trece prin legalitate”.