Imobilitatea autorităților române în problema expoatării gazelor de șist i-a determinat românii din Milano să iasă în stradă pentru un nou protest. Circa 80 de persoane s-au adunat duminică, 15 decembrie, în fața Castelului Sforzesco pentru a-și arăta solidaritatea cu protestatarii din Pungești și pentru a cere autorităților române scoaterea în afara legii a extracției gazelor prin metoda fracturării hidraulice.
Milano, protest împotriva gazelor de şist / Roxana Macovei: „Organizez acest miting pentru că îmi iubesc țara”
Acesta este cel de-a doilea prostest organizat de către Roxana Macovei, originară din Bârlad (județul Vaslui), protest care, după cum spune ea, „nu va fi nici ultimul, dacă explorările continuă”.
Roxana este asistentă medicală la Bergamo și a reușit să strângă în jurul ei un comitet de organizare cel puțin la fel de energic ca ea. Mitingurile beneficiază de un suport grafic/vizual foarte bun, iar atenția opiniei publice este atrasă cu idei care de care mai ingenioase.
Cine are dreptate în scandalul gazelor de șist?
După ce la protestul trecut, din 16 noiembrie, participanții s-au întins pe jos pentru a simula efectele apei contaminate, de această dată au înconjurat de mai multe ori fântana arteziană din fața Castelului, cântând: „E România, e țara noastră / și niciodată apa noastră / Chevron n-o s-o otrăvească”, pe notele celebrului imn al partizanilor „Bella ciao!”.
La protest a participat și poetul Viorel Boldiș, care ne-a declarat: „Pe de o parte era de aștetpat să se întâmple ce se întâmplă acum în România. S-a vândut tot, nu mai este nimic de vânzre. Ce faci când nu mai ai ce să vinzi? Umbli la bijuteriile de familie, vinzi locul de casă. România își vinde acum pe nimic ce are mai de preț, resursele naturale. Ceaușescu, pe cât a fost de nenorocit, la așa ceva nu s-a gândit niciodată”.
Mitingul avut și un invitat de onoare: Anca Eeremia, 72 de ani, de 41 de ani în Italia, venită de la Genova. Deși pensionată, Anca (așa cum vrea să fie chemată) încă mai face traduceri la Tribunalul din Genova. „Măi copii, eu de 40 de ani aștept niște tineri ca voi, frumoși, deștepți și cu grijă față de România. De asta am venit aici la voi”, și-a motivat Anca prezența la eveniment. De asemenea susține că „informarea este lucrul cel mai important când vine vorba de astfel de tragedii.”
Prostestatarii au făcut și o chetă pentru a acoperi costul materialelor confiscate de organizatorii spectacolului cu Aurel Tămaș de pe 7 decembrie. Roxana a ajuns atunci până sub scenă cu steagul și câteva bannere, dar acestea i-au fost smulse de către „oamenii consulatului” după cum spune ea și nu i-au mai fost înapoiate chiar dacă le-a cerut.
Contactat de către Gazeta Românească, consulul George Bologan neagă faptul că materialele au fost cerute înapoi. „Acolo (Auditorium San Fedele, n.r.) era un concert organizat de către Parohia Ortodoxă în colaborare cu Consulatul și nu era locul potrivit pentru un astfel de protest. Este adevărat că materialele au fost luate, dar nu au mai fost cerute ulterior înapoi. Nu cunoaștem identitatea persoanelor care au protestat pentru a putea preda cele trei pancarte confiscate. Despre protestul de la Castel Sforzesco nu știam nimic, nu am fost informat”, a precizat consulul Bologan.
Roxana Macovei spune să nu se va opri aici. „În curând vom începe o serie de expoziții cu imaginile de la prostestele din România și Italia pentru a sensibiliza opinia publică față de ceea ce se întâmplă la Pungești. Presa din păcate nu dă relevanța pe care ar trebui să o dea acestor evenimente.”
Cornel Toma