Menu
in

Mesajul ambasadorului George Bologan cu prilejul Zilei Naționale a României 2021

Dragi compatrioți,

La ceas aniversar al unității naționale, ne fac urarea să avem conștiința oamenilor care ne-au modelat istoria.

Pe durata mandatului meu de ambasador în Italia, San Marino și Malta, am apreciat mereu oamenii din comunitate care au dovedit caracter și onestitate, am fost onorat să fiu ambasadorul românilor care își cinstesc numele și demnitatea.

Ceea ce ne decide puterea și valoarea în lume este energia proprie a sufletului românesc nealterat de toxicitatea răutăților. Sărbătorirea Zilei Naționale este un moment de bucurie, dar este și un moment de reflecție. Istoria este energia generatoare a unui popor.

Inspirați-vă din cei care au avut curajul să schimbe soarta neamului, ei nu au stat niciodată pitiți, și-au asumat rolul momentului însuflețiți de obiective comune înalte.

Istoria nu este doar un șir de biografii, este în primul rând un șir de fapte, iar faptele care fac istorie înseamnă acțiuni inspirate din valori, din idei și proiecte care au afirmat poporul român și nu l-au izolat.

Atmosfera morală a unui popor va face ca el să fie respectat. Noi nu vom fi respectați doar dacă vom povesti despre figuri mari din istorie, vom fi apreciați prin felul nostru de a fi și de a avea curajul să ne hotărâm destinul așa cum au făcut-o generațiile Școlii Ardelene, pașoptiștii, memorandiștii, tinerii din decembrie 1989, cei care au reinventat acest popor raportându-se mereu la valorile europene.

În nenumăratele întâlniri avute în Italia, de câte ori am vorbit despre profunzimea poporului român, mă simțeam emoționat când interlocutorii reacționau apreciind buna-cuviință a românilor.

Să ne luăm vrednicia și omenia drept veșmânt de sărbătoare și să ne facem meseria de oameni în lume.

Îmi permit de la suflet către suflet să vă reamintesc că viața are doar un singur sens, merită să dăm rost vieții și să ne bucurăm de acest dar minunat, ferindu-ne de răutăți. Am satisfacția de a fi organizat cu ocazia Zilei Naționale de la Roma un concert de excepție cu studenții Universității de Vest deoarece Timișoara va fi capitală culturală europeană.

Alegerea a mai avut însă alte două motive: cei care au decis destinul neamului au făcut-o cu gândul la viitorul acestuia, la generațiile următoare și al doilea deoarece în decembrie 1989 tineri asemeni lor s-au sacrificat pentru a ne face să simțim gustul libertății și datorită cărora mulți au reușit să își clădească un viitor.

Avem nevoie ca în fața talentelor negative să susținem și să încurajăm elanul talentelor adevărate, să dăm tinerilor spațiul necesar de afirmare și încredere.

Vă doresc, dragi compatrioți, să aveți mereu curajul de a fi de partea binelui într-o lume în care relativismul și iubirea de sine fac ca omul să fie volatil și superficial. Să fim purtători demni în lume al numelui de român și să știm să valorificăm șansa întâlnirii cu istoria!

La mulți ani României și celor ce o prețuiesc!

George Bologan

Ambasador

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 1 In medie: 5]
Exit mobile version