Menu
in

Mașini românești confiscate, Ministrul Transporturilor, Danilo Toninelli foarte satisfăcut: «Acești șmecheri au încetat să-și facă de cap»

Danilo Toninelli, ministrul italan al Transporturilor, a aplaudat pe Facebook rezultatele aplicării decretului care interzice rezidenților străini să circule în Italia cu mașini înmatriculate în străinătate. Așa cum se știe, cei mai afectați de aceste măsuri au fost românii. Foarte mulți români au fost amendați cu sume uriașe, iar mașinile sechestrate administrativ.

Se așteaptă o circulară comună, care să facă precizări cu privire la aplicarea noilor norme, existând așteptarea ca aplicarea legii să se amâne o perioadă, pentru a da timp străinilor să se pună în regulă. Având în vedere afirmațiile ministrului Transporturilor, este greu de crezut că se va mai schimba ceva.

Pentru Toninelli, cei care au circulat cu numere străine în Italia sunt „șmecheri” (furbetti) și este satisfăcut că mulți au fost amendați și mașinile lor au fost sechestrate.



«Sunt foarte încântat să vă spun că lupta noastră împotriva șmecherilor cu numere străine oferă primele rezultate excelente. În Decretul privind siguranța am inclus, așa cum anunțasem deja, o regulă care, cu unele excepții detaliate, interzice celor care sunt rezidenți în Italia mai mult de 60 de zile să circule cu vehicule cu numere de înmatriculare străine. De ce am vrut această măsură? Deoarece multe, prea multe persoane, în ciuda faptului că trăiesc și muncesc în Italia, prin urmare, deci beneficiind de toate serviciile din țara noastră, circulă cu un vehicul cu număr străin: în acest fel nu plătesc în Italia nici asigurarea, nici impozitul nici cel puțin amenzile. Așa că evită taxele, dăunându-ne nouă tuturor și multor companii italiene oneste.

Cu noi, acești șmecheri au încetat să-și facă de cap: norma pe care am scris-o tocmai a intrat în vigoare, dar deja face diferența. Din știrile care sosesc, există multe persoane care se pun în regulă și mai multe cele sancționate, așa cum ar trebui să fie, cu amenzi ridicate și sechestrarea vehiculului, care s-ar putea transforma în confiscare.

Credem cu fermitate în importanța apărării drepturilor cetățenilor cu sabia scoasă, dar, totodată, necesitatea ca toți să respecte regulile. Numai în acest fel putem consolida cultura legalității, care se află la baza unei țări civilizate așa cum este minunata noastră Italia.», a scris Toninelli pe Facebook.

Verona, aplicarea legii privind numerele străine ar putea fi AMÂNATĂ, prea mult haos. «Ar fi nevoie de un an»

Il Giornale: Tensiuni între Italia și România după introducere noilor norme pentru mașinile cu numere străine

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version