Menu
in

Marian Mocanu: Diaspora nu trebuie să voteze la referendumul pentru suspendarea lui Băsescu

Marian Mocanu, preşedintele mişcării Europei per l’Italia, cere ca diaspora să nu poată vota la referendumul pentru demiterea preşedintelui Băsescu şi nu este nevoie de parlamentari aleşi în diaspora.

Preşedintele Traian Băsescu a fost suspendat vineri din funcţie de Parlament, cu 256 de voturi „pentru” şi 114 voturi „contra”. Parlamentul a mai decis ca referendumul pentru demiterea preşedintelui să aibă loc în data de 29 iulie.

Potrivit hotărârii guvernului, votul la referendum poate fi exercitat oriunde în ţară şi în străinătate, nu doar în circumscripţia electorală de apartenenţă. Guvernul a calculat cheltuielile aferente referendumului de demitere a preşedintelui la circa 95 milioane lei, mai mult ca în 2007, când Guvernul a anunţat costuri de 60 milioane lei pentru organizarea scrutinului.

Ordonanţa de urgenţă prin care Guvernul a modificat Legea referendumului, stabilind că preşedintele poate fi demis cu majoritatea voturilor valabil exprimate ale cetăţenilor participanţi, elimină sintagma „la nivelul ţării” legată de voturile exprimate. Ministrul pentru Relaţia cu Parlamentul, Mircea Duşa, a precizat astfel că a fost eliminată discriminarea prin care cetăţenii români, aflaţi în străinătate, nu puteau vota la referendum şi erau valabile doar voturile exprimate pe teritoriul naţional.

Diaspora nu ar trebui să voteze la referendumul pentru suspendarea lui Băsescu, susţine Marian Mocanu, preşedintele Europei per l’Italia, fost candidat la Senat al PSD.

„Vom cere suspendarea votului românilor din Diaspora şi pentru alegerile parlamentare din Romania”, mai spune Marian Mocanu într-un comunicat.


«În ultimii 4 ani am avut posibilitatea să observăm activitatea senatorilor şi deputaţilor români aleşi în colegiile din străinătate. Spectacolul oferit nu a fost totdeanua satisfăcător, ba mai bine spus, foarte des s-au putut vedea situaţii în care reprezentanţii aleşi în Diaspora nu cunosc realităţile româneşti din afara graniţelor.

În afara acestui lucru, şi mă refer în primul rând la inutilitatea prezenţei acestor persoane care au un cost important pentru statul român, vreau să semnalez şi un alt fapt îngrijorător: şi anume că au reuşit să dezbine şi mai mult comunitatea românească, în loc să o unească.

Nu în ultimul rând vreau să reamintesc şi faptul că Diaspora votează în afara României, influenţând viaţa românilor care trăiesc în ţară, fără ca votul nostru să aibă vreun efect asupra noastră, a celor care trăim în străinătate.

Din aceste motive consider că nu are sens existenţa unor parlamentari aleşi în afara României şi vom cere suspendarea votului românilor din Diaspora pentru alegerile Parlamentare din România, precum şi eliminarea locurilor de parlamentari pentru diaspora.

Acelaşi lucru consider că trebuie să-l facă şi Italia şi să elimine dreptul de vot al italienilor care locuiesc în afara graniţelor.

Nu este corect ca persoane care locuiesc într-un alt teritoriu, în afara ţării lor de origine, să influenţeze viaţa românilor sau a italienilor care nu au părăsit ţara natală. Cu atât mai mult ar fi fără sens să votăm la referendumul pentru suspendarea preşedintelui. Diaspora nu trebuie să voteze la referendumul din 29 iulie.

În schimb consider că românii, în afara votului la alegerile locale din Italia, ar trebui să aiba şi drept de vot la alegerile regionale şi politice italiene. Trebuie să votăm acolo unde trăim.»

Marian Mocanu

Europei per l’Italia


Daniel Ţecu (Fadere): Românii din diaspora vor să voteze la referendum

 

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version