Menu
in

Luigi Di Maio: ”Sunt necesare soluții eficiente pentru sprijinirea întreprinderilor mici și mijlocii din Italia și România”

Ministrul pentru mediul de afaceri, comerţ şi antreprenoriat, Ștefan-Radu Oprea, a avut ieri, 10 aprilie 2019, o întâlnire cu vicepreședintele Consiliului de Miniștri, ministru al dezvoltării economice, al muncii și al politicilor sociale din Republica Italiană, Luigi Di Maio, în contextul vizitei sale de lucru la Roma. Din delegația română au făcut parte, de asemenea, ambasadorul României în Italia, George Gabriel Bologan și consilierul economic din cadrul Biroului de Promovare Comercială și Economică de la Roma, Norina Boru.

Avem o relație comercială bilaterală excelentă și în continuă creștere. Vizita de astăzi reflectă interesul nostru comun față de consolidarea ulterioară a acesteia, prin stimularea comerțului și a investițiilor”, a declarat Ștefan-Radu Oprea, făcând referire la faptul că valoarea schimburilor comerciale bilaterale a fost de 15,52 miliarde de euro în 2018, cea mai ridicată din istoria relațiilor bilaterale și în creștere cu 6,2% față de anul precedent. Balanța comercială echilibrată, respectiv structura diversificată a comerțului bilateral, alcătuit în mare parte din produse cu valoare adăugată mare – echipamente electrice, textile și confecții, autoturisme, produse chimice, produse din plastic, cauciuc și metal – completează cadrul unei relații comerciale bilaterale solide și în continuă dezvoltare. Apreciind stadiul excelent al relației comerciale bilaterale și remarcând țesutul antreprenorial similar din cele două țări, vicepremierul Luigi Di Maio a evidențiat că sunt necesare soluții eficiente pentru sprijinirea întreprinderilor mici și mijlocii atât din Italia, cât și din România.

În cadrul întâlnirii au fost discutate, de asemenea, prioritățile și demersurile Președinției României la Consiliul Uniunii Europene în domeniul comerțului, cu accent pe consolidarea și aprofundarea continuă a Pieței Unice a Uniunii, dezvoltarea economiei digitale și a unor politici industriale durabile și competitive, inclusiv prin intensificarea investițiilor în cercetare și inovare. Cei doi au convenit că eforturile comune în acest domeniu trebuie să asigure echitate, concurență loială și competitivitate, răspunzând astfel la așteptările cetățenilor privind capacitatea Uniunii de a spori prosperitatea și de a aduce beneficii reale în viața acestora.

În continuare, vicepremierul italian Luigi Di Maio a salutat abordarea României, care deține Președinția la Consiliul UE, cu privire la alocarea de fonduri suplimentare în contextul noului Cadru Financiar Multianual, pentru sprijinirea start-up-urilor inovative, cu scopul ca inovarea să rămână în Uniunea Europeană.

Cu prilejul întâlnirii, cele două părți au semnat un Memorandum de Înțelegere pentru promovarea cooperării economice pe terțe piețe, între Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat din România, respectiv Ministerul Dezvoltării Economice din Italia, cu scopul de a crea noi oportunități de ocupare a forței de muncă, dezvoltare economică și internaționalizare a mediului de afaceri din cele două țări.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version