Menu
in

Lucrători români în Italia, sclavi la chinezi. Plătiți cu 5 euro pe zi, își făceau nevoile în pungi de plastic

Sclavi la chinezi, pe 5 euro pe zi. Doi angajatori chinezi din zona Torino au fost trimiși în judecată de Garda di Finanțe pentru exploatarea muncii și pentru facilitarea imigrației ilegale.

În zona Canavese au înființat trei ateliere și depozite, în Agliè, Cuceglio și Montalenghe pentru prelucrarea pielii. Chinezi, dar și italieni și români, aproximativ treizeci de lucrători supuși condițiilor de exploatare într-o degradare totală.

Plata reală, plătită la negru, a fost, în multe cazuri, de 150 de euro pe lună, adică 5 euro pe zi sau 30 de eurocenți pe oră, ținând seama de timpul lucrat, uneori 15 ore pe zi.

Nu erau respectate, după cum au constatat militarii, regulile privind siguranța și igiena. Muncitorii, pe lângă faptul că erau supuși unor condiții de muncă apropiate sclaviei, erau monitorizați de la distanță cu un sistem de supraveghere video.

Dormeau practic la muncă, lângă ateliere erau montate paturi, cu încălzitoare cu butelie și baie comună, care de multe ori nu funcționa, astfel încât lucrătorii își îndeplineau nevoile în pungi de plastic. Atelierele au fost puse sub sechestru.

În cele trei hale, lumina naturală era obscurată de panouri, pentru a ascunde ce se petrecea înăuntru. Angajații începeau să lucreze la nouă dimineața și încheiau la miezul nopții, fără niciun fel de pauză. Era permisă o masă în mijlocul cutiilor și utilajelor.

Cei doi antreprenori chinezi vor trebui să răspundă pentru exploatarea muncii și facilitarea imigrației ilegale.

Ancheta procuraturii de la Torino nu este încă terminată: având în vedere situația particulară în care au lucrat cei treizeci de angajați ai companiei, este posibil ca în următoarele zile poziția celor doi antreprenori să se înrăutățească, până la acuzația de ținere în sclavie, care prevede o pedeapsă de până la 20 de ani de închisoare.

Înscrie-te pe pagina noastră de Facebook: GAZETA ROMÂNEASCĂ

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version