Menu
in

Lucca, copil român mort din cauza indiferenței medicilor italieni. Tatăl: «Putea fi salvat»

Copilul unei familii de români din Lucca, în vârstă de cinci luni și jumătate, a murit în brațele părinților după o noapte de agonie, cu febră 39,5. Diagnosticul oferit de medicii spitalului Versilia (Lucca), unde a fost transportat copilul, a fost de meningită. Cu o seară înainte părinții contactaseră pediatrul, care, deși a fost informat că micuțul avea febră foarte mare, nu vine să îl consulte și nici nu spune părinților să îl ducă urgent la spital. ”Ne-a recomandat să îi dăm copilului un partacetamol. Atât, nimic altceva. Dimineată, la ora 7, copilul era mort”, ne-a povestit cu vocea tremurândă tatăl micuțului Valentin.

Constantin Arseni, 33 de ani, originar din jud. Bacău, tatăl copilului, a apelat imediat la un avocat pentru a încerca să facă lumină și să înțeleagă dacă decesul fiului său ar fi putut evitat dacă medicul de familie i-ar fi trimis de urgență la spital sau dacă ar fi venit personal să îl consulte. Denunțul făcut de avocatul Gabriele Dallara nu găsește multă ”înțelegere” din partea procuraturii din Lucca, iar cazul mergea spre clasare. Avocatul insistă și convinge judecătorul să ceară cercetări suplimentare. În pledoaria sa, avocatul părinților a atras atenția că procuratura nu a cerut autopsia copilului și nu au fost interogați părinții sau rudele copilului, mărturii care ar fi putut clarifica multe aspecte premergătoare decesului.

L-am rugat pe tatăl copilului să ne povestească cum au decurs lucrurile în acea zi…

”Cu o seară înainte, copilul a avut febră foarte mare, era moale, nu mai avea energie deloc. Ne-am speriat foarte tare, mai ales că febra începuse să crească foarte tare. Când am văzut că situația devine alarmantă, am sunat doctorul de familie, pediatrul. I-am explicat că febra ajunsese la 39, 5 și că copilul nu mai reacționează ca până atunci, părea foarte slăbit și fără energie. Medicul ne-a spus că nu poate să vină să îl consulte, dar că nu trebuie să ne alarmăm.

Ne-a recomandat să îi dăm copilului un paracetamol și a doua zi să venim cu el la cabinet. Eu așa am făcut, am stat chiar cu copilul până aproape de miezul nopții. Nu ne-am dat seama dacă situația se agravează sau nu, părea că febra mai scade, ne gândeam că își va reveni, medicul ne-a asigurat că nu trebuie să ne alarmăm. Dimineată, în jurul orei 7, am chemat salvarea, copilul părea că nu mai respiră. Au venit medicii în două minute, au încercat să îl resusciteze, apoi l-au dus la spital. Acolo au reînceput procedurile, dar din păcate nu a mai fost nimic de făcut. Copilul nostru murise.”, ne-a povestit el.

După decesul copilului, la spital, părinții au fost întrebați despre evoluția copilului în ultimele 24 de ore. ”Ar fi trebuit să-l aduc urgent la spital”, ne-a spus Constantin. ”Am înțeles de la personalul de acolo că ar fi existat o șansă, ar fi putut fi salvat poate. Nimeni însă nu a avut curajul să declare direct așa ceva. I-au făcut acolo, la spital, niște analize și mi s-a spus că murise de meningită. Nu s-a dispus însă autopsia, nu mi se pare că s-a făcut totul pentru aflarea adevărului.”, a completat el.

Imediat după decesul copilului, s-a prezentat și medicul de familie. Tatăl i-a reproșat acestuia că nu a venit să consulte copilul sau nu l-a trimis la Urgențe. Deși vizibil afectat, răspunsul medicului a fost halucinant: ”Nu mă gândeam că se poate întâmpla așa ceva”.

Constantin Arsenie e hotărât să afle adevărul, să înțeleagă dacă copilul său ar fi putut fi salvat. ”Prea multe persoane ne-au reproșat că nu am adus copilul la spital, că nu trebuia să ne luăm după medicul de familie. Dar ce puteam să fac, dacă el ne-a garantat prin telefon că putem sta liniștiți, că e o simplă răceală și că dacă îi dăm tachipirină își revine. Aș vrea să stau de vorbă cu un medic român, să îmi explice și mie cineva ce s-a întâmplat. Aici nu-mi spune nimeni, nimic!”.


Avocatul familiei Arseni, Gabriele Dallara, ne-a declarat:

«Cazul morții lui Valentin Arseni este unul dintre acelea în fața cărora este dificil să nu dai frâu emoțiilor și stuporii, neliniștii și iritării, chiar și pentru un profesionist în drept cum sunt eu. Suntem în fața unei povești a unui copil de cinci luni cu febră 39,5 și a comportamentului medicului său, pe care eu și familia îl considerăm vinovat: noi credem că dacă pediatrul când a fost solicitat telefonic s-ar fi dus să-l consulte sau i-ar fi spus mamei să-l ducă la Urgență – în loc să o asigure că totul e bine, să-i spună să-i dea încă un paracetamol și să-l ducă la cabinet a doua zi – ar fi existat mult mai multe posibilități să se descopere în mod tempestiv și să se trateze meningita sau în orice caz boala fulminantă care apoi l-a dus la moarte ziua următoare.

Procuratura din Lucca, deși a fost solicitată de subsemnat, nu a avut în vedere nici să ordone autopsia, nici să audieze părinții și rudele române ale micuțului, care trăiesc cu toții sub același acoperiș și astfel fiind prezenți la fapte, ci doar l-a audiat pe un medic italian vecin al familiei, care fusese chemat să arunce o privire micuțului.

Spitalul Versilia, în mod autonom și nu la ordinul Procuraturii, a dispus un examen de diagnosticare pentru a se stabili cauza morții, din care a reieșit că micuțul ar fi decedat din cauza meningitei.

Întrebarea este: dacă pediatrul l-ar fi consultat pe micuț sau i-ar fi spus mamei să se ducă la Urgență, Valentin ar fi fost salvat? Noi credem că da, foarte probabil. În orice caz Procuratura, cum am spus, a decis anchete pe care noi le considerăm absolut insuficiente într-un asemenea caz. Și pe baza acestor puține date Procuratura a solicitat apoi clasarea procesului penal împotriva pediatrului, printre altele indicând și norme în mod obiectiv greșite în cererea de arhivare. Apărarea pediatrului a depus un raport al unui profesor universitar de pediatrie potrivit căruia, bineînțeles, pediatrul copilului nu ar avea nicio responsabilitate. Eu am contestat concluziile raportului, dar din păcate fără ajutorul niciunui expert medical.

Din fericire, la finalul ședinței de judecată pentru clasare, judecătorul de instrucție din Lucca, considerând în mod evident carențe anchetele și ascultându-mi cererile, a ordonat Procuraturii efectuarea de noi investigații. În special a dispus verificări medico-legale menite în mod substanțial să clarifice:

1) dacă pediatrul ar fi putut înțelege gravitatea situației copilului din informațiile telefonice furnizate de mamă;

2) dacă – în cazul în care pediatrul ar fi luat măsuri diferite – copilul ar fi fost salvat. Procuratura a numit un expert medico-legal, dar este posibil ca acesta să ajungă la concluzii care să nu fie foarte diferite de cele deja formulate de Procuratură.

Din acest motiv, pentru a ne susține teza, potrivit căreia pediatrul ar fi putut salva copilul dacă s-ar fi comportat diferit, avem nevoie de experți medicali de nivel înalt.

Ne adresăm instituțiilor românești și în mod direct medicilor și profesorilor universitari de medicină specializați în sectorul căruia îi aparține acest caz. Probabil ar fi utili cel puțin un medic-legist, un pediatru, un virusolog, în concluzie o echipă care să ne dea o mână de ajutor în calitate de consultanți, acum și eventual pe timpul procesului propriu-zis.

Cei care doresc să se pună la dispoziție, pot face acest lucru prin intermediul canalelor instituționale sau direct, contactând subsemnatul (mail: gd@studiolegaledallara.com; telefono: 00390187730033) sau colaboratoarea mea (vorbitor limba română) Elisabeta Popute: 0040733069410 ‪și 00393421279739.

Din păcate, familia copilului e săracă (spun acest lucru cu permisiunea părinților) și nu își poate permite să plătească niciun expert. Deși apărarea legală va fi efectuată în mod gratuit. Este lupta lui David împotriva lui Goliat, știu. Însă eu cu siguranță voi merge până la capăt. Chiar dacă, fără consultanți medicali ai noștri, șansele de a continua procesul și de a ajunge eventual la condamnarea pediatrului sunt minime.

Dar Valentin își strigă dreptatea din micul său mormânt situat în cimitirul din Stiava. Sperăm ca strigătele sale să fie auzite și să nu se piardă în această lume care l-a ținut atât de puțin alături de ea.»

Andi Rădiu
a.radiu@ziarulromanesc.net

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version