Mioara Lăcrămioara Hrinciuc, Luana pentru prietenii italieni, are 45 de ani, este originară din Botoșani iar în prezent este căsătorită cu un cetățean italian și trăiește la Trentola Ducenta, o localitate cu aproape 20.000 de locuitori, situată în provincia Caserta, din regiunea Campania. Se poate spune despre ea că are politica în sânge, deoarece în România a fost pentru 4 ani consilier județean în orașul natal iar în prezent este primul candidat străin din localitatea unde s-a stabilit.
”M-am prezentat așa cum sunt eu, cum văd eu Trentola prin ochii de ”stranieră”, cu cunoștințele economice dobândite în facultate și cu experiența mea de consilier județean în România. Am putut să introduc ideile mele în programul propus. Sunt prima străină care candidează aici.”, ne-a declarat Luana.
În exclusivitate pentru Gazeta Românească, românca ne-a răspuns la câteva întrebări legate de decizia de a se stabili în Italia, după ce a terminat o facultate și a fost consilier județean în România, despre proiectele sale politice de la alegerile locale și despre legăturile cu comunitatea românească și România în general.
În Italia se simte ca acasă, dar gândul de a se întoarce nu i-a ieșit definitiv din minte. Își dorește însă o țară care să nu se simtă străină.
Luana Hrinciuc, când ai ajuns în Italia și care au fost motivele pentru care ai decis să te stabilești în Peninsulă?
Am ajuns în Italia acum 14 ani. Erau vremurile când Italia era o alternativă pentru un trai mai bun pentru mulți dintre români. Din păcate, în Italia am prins începuturile crizei economice, trecerea la moneda euro și îmi amintesc că prețurile pe etichete erau și în lire, vechile și regretabilele lire.
Intenția mea nu a fost niciodată de a mă stabili aici. Am crezut că 3-4 luni îmi vor fi suficiente să câștig destui bani pentru a-mi plăti cele câteva datorii pe care le făcusem cu studiile și alte cheltuieli neprevăzute în acea perioadă și mă tot bătea gândul să urmez o academie de teatru și film.
Asta se întâmpla imediat după alegerile din 2004. Pentru 4 ani am fost și consilier județean în Botoșani. De acolo am rămas cu pasiunea și plăcerea de a face campanie electorală, de a te expune în fața oamenilor cu ideile și convingerile tale. Îmi plac proverbele românești și spun că “socoteala de acasă nu se potrivește cu cea din târg”. A fost perioada care mi-a lăsat impresii nu tocmai plăcute. Eu, fiică de țărani, nu eram obișnuită să întâlnesc în cale persoane cu mai multe fete (una publică, una privată, etc) și în ultimul timp îmi doream să plec, măcar pentru o vreme, departe de tot și de toate.
Ocazia că sora mea era deja în Italia am considerat-o ideală pentru a pleca, fară însă să întreb ce fac emigranții aici, cu ce se ocupă?
Cum a fost adaptarea?
Ca toți cei plecați, am început de la zero, de la meseria de ”badantă” pentru o familie de bătrâni : să pot învață mai ușor limba și să nu am grija cazării și celelalte cheltuieli cu o casă. În fiecare zi mi-am notat și repetat câte 3 cuvinte noi în italiană dar mai ales am început să citesc reviste și cărți de prin casa bătrânilor. Una, ca să îmi treacă timpul și doi, să învăț să scriu și să citesc.
Era totul nou pentru mine. Dificil dar frumos. O schimbare în toate : de la nume la mâncare, de la persoane la climă și muncă. Atunci am înțeles și învățat că nu trebuie să mă rușinez dacă muncesc cinstit și nu sunt șef la cine știe ce firmă. Aici am văzut că medicul este prietenul și confesorul tău și nu este un superior. Că vânzatoarea din magazin îmi mulțumește mie, unei străine, pentru că am cumpărat de la ea. Că pot traversa stradă fară să alerg sau să fiu înjurată. Că nimeni niciodată pe stradă nu “mi-a reamintit” că am nasul mare sau că am picioarele mai puțin perfecte.
Și totuși ai plecat, îți doreai ceva mai mult?
Bătrânul la care lucram a avut proasta inspirație să-mi reproșeze că totuși vin dintr-o țară de sclavi. Am lăsat respectul deoparte și nu mai știu în care limba I-am răspuns : Până aici!! Nu-mi jigni țara și pe ai mei!
Am lucrat apoi în câteva baruri și agenții de pariuri. Dar pot afirma cu fruntea sus că m-am comportat impecabil : nu am întârziat niciodată, nu am luat nici 5 cenți deși lucram la casă și aș fi putut. Am respectat pentru a fi respectată și astăzi după 14 ani îi cunosc și mă cunosc toți. Apoi am înțeles că rădăcinile s-au prins în pământ încet, încet și că aparțin acestor locuri fără să-mi dau seama. Cum explic faptul că mi se umezesc ochii când că cineva cunoscut moare sau este bolnav? Am pierdut deja mulți prieteni dragi și afirm acum că “dragostea și durerea nu cunosc geografie”.
Te-ai căsătorit și ți-ai format o familie în Italia…
Am spus mereu că, dacă mă voi căsători, vreau să spun “te iubesc” în limba mea română. Destinul a făcut însă să-mi întâlnesc jumătatea la 3000 de km depărtare, ”italiano” căruia îi place România cu micii și prăjiturile noastre. Eu ortodoxă, el catolic, am avut plăcerea să ne căsătorim în biserica catolică, cu tradițiile și uzanțele catolice, de un paroh catolic care mi-a respectat alegerea de a-mi păstra religia în care m-au botezat părinții.
Povestește cititorilor cum ai decis să candidezi la alegerile din localitatea unde trăiești.
Am ales de a candida pe o lista Civică, “Alternativa per Trentola Ducenta”, cu candidatul pentru primar Luigi Perfetto. Totul a fost o decizie de moment. O prietenă Italiancă, dar de origine română, adoptată de o familie de italieni, candidează și ea și așa m-a prezentat comitetului format. Sunt o persoană sinceră până în măduva oaselor și deschisă spre cunoaștere. M-am prezentat așa cum sunt eu, cum văd eu Trentola prin ochii de ”stranieră”, cu cunoștințele economice dobândite în facultate și cu experiența mea de consilier. Am putut să introduc ideile mele în Programul propus. Sunt prima ”stranieră” care candidează aici, suntem egali femei di bărbați pe liste, îmi doresc să fiu prima reprezentanta în consiliul local din partea românilor din comunitate.
Ce îți propui dacă vei câștiga?
Intenția mea e să reușesc înființarea unui birou unic de informare, ca parte integrantă a unui “centro d’ascolto”, pentru toți străinii, inclusiv cei care nu fac parte din Uniunea Europeană și care nu au drept de vot. Un loc unde poți găsi răspunsuri și ajutor pentru a facilita integrarea în comunitate. Mulți sunt deja în drepturi pentru obținerea cetățeniei italiane și pot fi îndrumați să o facă. Eu am obținut cetățenia ca urmare a căsătoriei și m-am confruntat cu probleme care m-au făcut să plătesc un birou de avocatură să facilitez obținerea acesteia. E doar una din propunerile făcute pentru ”stranieri”.
Vei fi doar un consilier al străinilor?
Nu m-am declarat candidată doar pentru ”stranieri”. Cetățenii din Trentola, în cazul în care îmi vor da votul, pot fi siguri că “îmi dau cheile de la casa proprie”. Iar eu nu voi putea să le dezamăgesc și să le tradez încrederea. Istoria cu un consiliul comunal dizolvat pentru corupție și afiliere la grupuri mafiote nu trebuie să se mai repete, așa cum s-a întâmplat aici. Am spus întotdeauna că noi, femeile, dacă ne unim suntem o forță. Suntem sensibile la problemele celor neajutorați : copii, bătrâni, bolnavi, persoane singure. Știm să fim cumpătate și organizate, acasă și la locul de muncă. De ce nu și în administrație?
Te mai gândești să te întorci în România?
La început nici nu visam altfel. Gândul de a rămâne departe de familie, de casă, ne-a măcinat pe toți, știu sigur. Tot căutând resurse pentru a-ți realiza visul, ne dăm seama că au trecut mulți ani, că avem familii aici, că merg la școală copiii noștri și pentru ei aici e ACASĂ. Că fac sacrificii să merg acasă în România în vizită să-mi potolesc dorul de țară, dar ajunsă acolo nu-mi mai găsesc starea și vreau să mă întorc. Că încarc în valize dulcețuri de la mama și borcane de brânză (de oaie bineînțeles) și cu cât insistă mama, cu atât mi-e mai greu să-i spun că aici “roba” românească are alt gust. Că nu e vină mea dacă fredonez muzică străină sau că nu pot vorbi altfel decât într-o neo limbă moldavo – italiano – napoletană și o înțelegem numai noi.
Voi continua să mă întorc acasă la părinții mei, la iarba verde, la apă curgătoare din sat, la mămăligă mea fără tacâmuri.
Ce mai aștepți de la România?
Dacă mă voi gândi la repatriere, atunci aștept ca acolo să mă întâlnesc cu românii mei. Să nu le fiu o străină. Să pot merge la un ghișeu să-mi plătesc dările și să primesc un zâmbet care nu costă nimic. Să-mi pot duce mama la spital și să nu întreb în dreapta și în stânga ”cât să dau“. Să pot vorbi cu medicul uitându-mă în ochii lui și nu împinsă de spate din birou. Să pot cumpără ce-mi place fară să fiu mințită și nesigură de produs. Să le pot arată nepoatelor mele ce frumoasă e România mea dragă și cât de dulce e graiul românesc.
Și atunci mă voi întoarce. Poate pentru totdeauna.
Andi Rădiu
