Mai degrabă un zbir, decât dictator. Cam asta e imaginea pe care ne-au descris-o mai mulţi actuali şi foşti funcţionari din secţia consulară a Ambasadei României de la Roma, despre şeful acestei instituţii, Tiberiu Trifan, coordonator al secţiei consulare, cu titlu de ministru plenipotenţiar.
Reproşurile care i se fac sunt mai degrabă subiective, dar demne de luat în seamă pentru a descrie atmosfera dintr-o instituţie din care nu transpiră niciodată aproape nimic. Aşadar, lui Tiberiu Trifan i se contestă comportamentul dur cu angajaţii, luarea unor decizii arbitrare, organizarea muncii, cu multe ore suplimentare neplătite, gestionarea netransparentă a convenţiilor civile pe baza cărora lucrează funcţionarii care nu au grad de consul şi altele.
Despre comportamentul dur, poate exista şi o explicaţie. Tiberiu Trifan (foto 1) vine din Ministerul de Interne, unde a fost secretar de stat, înainte de a fi trimis consul la Chişinău, unde a gestionat situaţia dificilă a procedurilor de acordare a cetăţeniilor.
Explicaţia nu înseamnă justificare. Mai ales după standardele occidentale, comportamentul dur cu angajaţii este împotriva principiilor unui mediu de muncă civilizat. Unul dintre cei care a acceptat să fie menţionat şi citat în articol este Andrei Tomiţă (foto2), fost notar la Craiova, care a fost angajat ca funcţionar consular la Roma după concursul din toamna lui 2013, plătit din taxele de urgenţă. Şi-a început activitatea în ianuarie 2014, pe când la conducerea secţiei consulare era Mirela Rusu. Înainte de alegeri, Mirela Rusu a fost înlocuită, înainte de scadenţa mandatului natural de consul, de Tiberiu Trifan, avansat brusc de la consulatul de la Chişinău la Roma.
«Trifan este un comunist şi un maestru al inseminării terorii. Cred că ar trebui să plece în Corea de Nord, acolo ar fi locul lui.» Andrei Tomiţă a intrat în conflict imediat cu Tiberiu Trifan şi şi-a prezentat demisia după câteva zile de la sosirea acestuia, în luna august, după numai 8 luni de activitate. Dar a avut ocazia, spune el, să vadă metodele dictatoriale de conducere.
«A tăiat pauza de masă a angajaţilor. Apoi are pretenţia să le controleze şi timpul liber. După muncă, mai mulţi funcţionari se întâlneau la un bar şi discutau şi despre şeful lor, dar o parte dintre participanţi la aceste întâlniri îi raportau lui Trifan tot. Aşa că i-a chemat pe toţi şi le-a spus: Să nu mai aud că după program vă întâlniţi în grupuri la bar, să discutaţi despre mine. Vreţi să mă port cu voi ca la armată şi să vă zdrobesc şi să vă calc în picioare? Pot să o fac. Toată lumea tremură în faţa lui.», povesteşte Tomiţă.
Activitatea notarială
Dincolo de descrierile colorate de atmosferă, există şi inadvertenţe administrative contestate. De exemplu, funcţionarii consulari care îşi plătesc taxele în ţară primesc 1550 euro brut, în timp ce cei care aleg să îşi plătească taxele în Italia primesc 1440 euro brut, ceea ce conţine un potenţial discriminatoriu.
Apoi banii pentru orele suplimentare şi serviciile de permanenţă (la telefonul de urgenţă) nu ar fi plătite, iar posturile nou înfiinţate nu ar mai fi ocupate prin selecţie, ci numire.
Un alt fapt contestat de Andrei Tomiţă este procedura de autentificare a procurilor şi a altor acte notariale de către consuli. Ca fost notar, el susţine că de la sosirea lui Trifan, consulii nu mai stau la ghişeu şi nu îşi mai îndeplinesc ca la carte obligaţiile notariale, adică, aşa cum spune art. 100 din Legea notarilor publici şi a activităţii notariale nr. 36/1995, «Înscrisul autentic notarial precum şi înscrisurile autentificate la sediul misiunilor diplomatice şi consulare face deplina dovadă, faţă de orice persoană, până la declararea sa ca fals, cu privire la constatările făcute personal de către cel care a autentificat înscrisul, în condiţiile legii. Reprezintă constatări personale ale notarului public cele făcute prin propriile simţuri: faptul prezentării părţilor şi tuturor persoanelor participante la procedura de autentificare, precum şi identificarea acestora; locul şi data încheierii actului, exteriorizarea consimţământului.»
Tiberiu Trifan (stânga), împreună cu actualul ministru de externe Bogdan Aurescu
Până aici ce spune legea. La consulat însă, nu în toate fazele consulul-notar constată prin propriile simţuri cine este şi ceea ce vrea solicitantul, ci multe activităţi le fac funcţionarii angajaţi cu convenţii civile. Uneori se cer rectificări de procuri şi alte acte notariale, fără ca comnsulul să mai coboare la ghişeu.
«Pentru asta este absolut obligatoriu ca solicitantul să se prezinte personal în faţa consulului care trebuie să stea la ghişeu. Este absolut ilegal ca treaba aceasta să fie făcută de funcţionarii consulari şi cu atat mai mult de cei plătiţi din taxe de urgenţă care nu sunt angajaţi MAE şi care nu pot avea nicio răspundere.», adaugă Andrei Tomiţă.
Pentru a veni în întâmpinarea românilor din diaspora interesaţi de serviciile consulare, Andrei Tomiţă şi alte persoane voluntare au creat o pagina facebook, S.O.S. Diaspora.
«Cei care doresc informaţii şi sprijin pentru a le facilita accesul, de foarte multe ori dificil, la serviciile consulare, pot să scrie şi o echipă de specialişti, din care va face parte şi subsemnatul, le va răspunde în cel mai scurt timp posibil. Menţionez că este vorba de românii din zona de competenţă a consulatului de la Roma. Vor putea să ne scrie pe adresa sos.diaspora@yahoo.com», adaugă fostul funcţionar consular.
Sorin Cehan
Consulul Trifan răspunde acuzațiilor: ”Simple exagerări subiective, contrazise de realitatea obiectivă”