Menu
in

LAZIO/ 146 milioane de euro trimişi de conaţionali în România

În 2009, în regiunea Lazio,imigranţii au trimis acasă, aproape 2 miliarde de euro, reprezentând 1,1% din Pib-ul regional. Aproape toate sumele trimise acasă provin de pe teritoriul Romei, care cu 1,79 de miliarde de euro, echivalentul a un sfert din sumele trimise din Italia, conduce pe lista naţională urmată de Milano şi de Prato.

Românii sunt pe locul trei în clasamentul celor mai “generoşi” imigranţi, trimiţând în România, în 2009, 146 milioane de euro.

Datele sunt cuprinse în Raportul Upi Lazio-Eures 2010, prezentat la mijlocul lunii decembrie 2010, la Roma de preşedintele Upi Lazio Edoardo Del Vecchio şi de preşedintele Eures, Fabio Piacenti.

Campioni la deschis firme

Raportul mai evidenţiază faptul că aproape o cincime, mai precis 19,2 % din numărul întreprinzătorilor străini de la Roma sunt români. Conaţionalii noştri sunt urmaţi de bengalezi (12%), marocani (9,3%), chinezi (7,7%), egipteni (5,1%) şi nigerieni (3,5%).

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version