in

La Spezia/ Muncitor român în greva foamei: “Am muncit: sunt o fiinţă umană, nu un sclav”

Un muncitor român a intrat miercuri în greva foamei, cerând să-şi primească salariul neplătit de patronul italian, anunţa publicaţia “Città della Spezia”. Valentin Horoba (Foto T.D.L- Ciità della Spezia"), angajat la firma italiana Danubia, nu şi-a primit de patru luni salariul. Disperat pentru că nu poate trimite bani soţiei şi celor doi fii rămaşi în ţară, a  decis să protesteze în faţa primăriei din oraşul La Spezia, în regiunea Liguria.

Valentin este unul din cei circa 500 de muncitori români care au lucrat pe şantierele navale din zonă, despre care Gazeta Românească a scris pe larg în ultimele săptămâni. Mulţi dintre ei nu au primit salariile cuvenite şi au decis să protesteze.

Prima grevă au făcut-o în martie anul trecut, iar ultimul protest a avut loc la mijlocul lunii iunie, chiar în faţa primăriei. În urma ultimelor manifestaţii, la care au participat 40 de muncitori români, majoritatea electricieni, tâmplari şi sudori, totul părea în curs de rezolvare: au avut loc tratative ale protestatarilor cu prefectul, Giuseppe Forlani, în prezenţa sindicatelor, a consilierilor pentru muncă Ettore Antonelli (Provincie) şi Alessandro Pollio (Primărie) şi a responsabililor de la Cantieri. S-a ajuns la un acord. Firma Cantieri San Marco a promis că va plăti prima tranşă a salariilor restante, după verificarea exactităţii calculelor.

Dar nu au fost soluţionate toate cazurile românilor disperaţi, după cum o demonstrează protestul disperat al lui Valentin Horoba.
"Sunt o persoană cinstită şi muncitoare. Acum nu am bani să plătesc facturile de la gaz şi curent. Sunt o persoana responsabila si am decis sa fac ceva. Pentru ca am si eu drepturi, am decis să intru în greva foamei. Nu voi înceta până când nu îmi voi primi banii pe cele patru luni de munca. După asta mă voi putea intoarce la familia mea ca o persoană demnă, ca un tată care se preocupă şi îşi iubeşte familia, care se poate uita în ochii copiilor. Sunt o fiinţă umană, nu un sclav" – se poate citi pe scrisoarea pe care o arată românul pentru a explica gestul său.
 

Citeste si:

Muncitorii români de pe şantierul naval din La Spezia, neplătiţi de jumătate de an

Grevele românilor din La Spezia

 

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Cazul ciobanului ucis în bătaie la Roma, alţi 3 români arestaţi

Un parlamentar român cere reintroducerea pedepsei cu moartea. Vezi pentru cine