Suntem în 2016, la peste un sfert de secol de la căderea comunismului. În 1990, mass media internaţională descoperea cu groază orfelinatele din România, copiii străzii, aurolacii, sărăcia şi înapoierea cu care se confrunta populaţia. De-a lungul timpului, politicienii şi aliaţii lor de la Bucureşti au contestat mereu această imagine, dând vina pe „răutatea” jurnaliştilor străini care văd numai lucruri rele când vin în România. Între timp, lucrurile rele erau ascunse sub preş, nicidecum rezolvate.

Suntem în 2016 şi imaginea canalelor care colcăie de oameni dezmoşteniţi de soartă se încăpăţânează să persiste.

Cotidianul italian La Repubblica (al treilea cotidian din Italia, după Corriere şi Il Sole 24 Ore) a publicat în 26 februarie o anchetă şocantă în Bucureşti, cu titlul „Tra gli invisibili di Bucarest”, sub semnătura lui Lino Alaimo. Fotografia de deschidere, un aurolac cu punga la gură, într-un parc din Bucureşti. În anchetă sunt citate pe care politicienii români se fac că nu le văd: peste un sfert din populaţia românească trăieşte în sărăcie.

Potrivit ultimului raport Eurostat, 28,5% din populaţia românească trăieşte într-o stare de sărăcie materială şi este lipsită de resursele esenţiale. În Bucureşti, cinci mii de adulţi şi 2.000 de minori sunt complet abandonaţi, trăiesc de pe-o zi pe alta, se ameţesc cu un lighid gălbui pe care îl inhalează dintr-o pungă din plastic, îşi găsesc refugiu în canale cu lăţimea cu puţin peste un metru care formează marea reţea de încălzire a oraşului.

Călătorie printre damnaţii unei ţări cu un PIB care creşte cu 4% şi un şomaj de 6,8, însă cu cel mai scăzut nivel de salarii din întreaga zonă euro.

Capitala contradicţiilor

Există localităţi care fac parte din Uniunea Europeană în care prăpastia dintre bogaţi şi săraci e înfricoşător de mare. Naţiuni care utilizează libertate şi bani publici pentru a îmbogăţi buzunarele celor care în acele oraşe şi în acele state guvernează, înfulecă şi dictează legea. La câteva ore distanţă de Italia, călătorind către Europa de Est, realitatea unui oraş se manifestă în toată dramatica sa contradicţie.

Bine aţi venit la Bucureşti, capitala României, centru economic al naţiunii şi oraş „unde bogaţii au devenit tot mai bogaţi şi săracii tot mai săraci”. În ciuda eforturilor actualului preşedinte, Klaus Iohannis. În baza datelor transmise de ultimul raport al Eurostat, 28,5% din populaţia românească (circa 6 milioane de locuitori), se află astăzi într-o stare de sărăcie materială şi trăieşte lipsită de resurse esenţiale supravieţuirii. Potrivit estimărilor Fundaţiei Parada din Bucureşti, numai în capitală circa 5.000 de adulţi şi 2.000 de copii, supravieţuiesc pe străzile oraşului într-o situaţie alarmantă şi de extremă degradare.

Imaginea României în 2016: Reporterii străini descoperă ”Poporul din canale”

Călătorie în sărăcie

Călătoria în oraşul Bucureşti este una în sărăcie şi excludere socială din care iese la iveală tabloul unui sistem injust, cuibărit la umbra marii lumini a capitalismului şi a dezvoltării româneşti.

„Între 2000 şi 2006 capitalismul a intrat la Bucureşti şi în România cu forţa – explică Sergio Dalla Cà di Dio responsabil cu Proiectele Sociale la Fundaţia Parada – însă a creat în societate denivelări foarte puternice. Distanţa dintre bogaţi şi săraci s-a lărgit enorm şi o mare parte din populaţie trăieşte pe străzile capitalei fără un ban pentru a-şi potoli foamea, sau încearcă să supravieţuiască cu un salariu foarte mic”.

Marina lucrează într-un magazin de produse alimentare pe Bulevardul Ion C. Brătianu. Povestea Marinei şi a familie sale (doi copii şi un partener de viaţă) este un calvar al dificultăţilor. Munceşte între 12 şi 14 ore pe zi. Salariul nu depăşeşte 1.300 de Lei (circa 300 de euro). Soţul, Dumitru, este angajat la o firmă de construcţii şi câştigă puţin peste 250 de euro.

„Cu aceşti bani o familie nu poate trăi”, povesteşte Marina. „Excludem din casa noastră orice distracţie, orice hobby, orice lux, dar şi supravieţuirea devine imposibilă când preţurile s-au triplat, trebuie să plăteşti pentru orice serviciu şi nu primeşti ajutor de la stat. Şi astfel pentru a ne descurca lucrăm la negru”, mărturiseşte Marina.

„La Bucureşti toţi cunoscuţii şi amicii mei trăiesc în acest mod, efectuând două munci: una legală şi o alta ilegală„. Marina, soţul şi prietenii săi intră în categoria aşa-numiţilor „ocupaţi”, potrivit statisticilor româneşti.

Proteste în diaspora: Mai răsfirați, băieți, să păreți mai mulți! Imaginea unei țări bananiere

Creştere neîncetată

Între 2014 şi 2015, Produsul Intern Brut al României a continuat să crească neîncetat, ajungând la aproape +4% anul trecut. Datele pozitive privind PIB şi încurajante privind şomajul, la 6,8% şi în scădere faţă de anii precedenţi, fac să se presupună o îmbunătăţire globală a situaţiei sociale a poporului român. Dacă mergi din Bulevardul Ion C. Brătianu către centrul istoric, Piaţa Unirii, Calea Victoriei, Lipscani, străzile sunt pline cu magazine la modă şi lanţuri de francize.

Freamăt, multe lumini şi multe firme luminoase dau culoare Bucureştiului de astăzi: tot mai mult proiectat către standardele metropolelor occidentale. Nu lipsesc nici investiţiile străine, ajunse la un ritm neîncetat. Este de-ajuns să te gândeşti că numai în primele luni ale lui 2015, investiţiile directe în România au ajuns la 1,29 miliarde de euro, după cum certifică Banca Naţională a României. Principala ţară ca număr de investitori este tocmai Italia, cu 40.549 de firme, urmată de Germania, Turcia şi Ungaria, şi în fine de China care numără 11.639.

Lumea subterană

Cu toate acestea, multe lucruri sunt în neregulă. Plimbându-te pe străzile capitalei româneşti, te loveşti continuu de tineri şi adulţi sprijiniţi la colţ de stradă care inhalează un lichid cenuşiu din interiorul unor pungi de plastic. Palizi, uscaţi, murdari, arătând cu cincisprezece ani mai în vârstă.

Sau parcurgând străzile care înconjoară Gara de Nord, pline de indivizi acoperiţi de tatuaje care intră şi ies din subteranele oraşului. Care îşi strâng mâinile şi iau bani, proveniţi poate din trafic de droguri. Sau mai mult, urcând într-un taxi la bordul căruia şoferul propune deseori o întâlnire „romantică” cu o fată care nu are nici măcar douăzeci de ani.

Sau intrând în parcuri unde printre tufişuri este uşor să vezi tineri care ţin în mână o linguriţă şi o brichetă, gata pentru o doză de heroină. Ceva paradoxal se respiră astăzi în capitala română care contrabalansează luxul ostentativ pe care vrea să-l demonstreze cu străzile sale colorate, cu localuri nocturne sclipitoare, cu restaurantele sale la modă, cu discoteci deschise până noaptea târziu şi oferă orice fel de distracţie; cu nenumăratele sale şantiere deschise şi firme care se înghesuie să construiască blocuri şi pieţe.

În plus o anumită atmosferă sinistră pare să se amplifice trecând dincolo de împrejurimile centrului istoric. Privind locuinţele şi barăcile mizere din perioada comunistă şi observând garajele în care trăiesc zeci de persoane. Sau vorbind cu lumea care povesteşte despre fapte amare legate de piaţa neagră şi corupţie.

În 2014 în România au fost trimişi în judecată 21 de primari, şase prefecţi şi opt parlamentari, dintre aceştia o bună parte din anturajul fostului preşedinte, Traian Băsescu. În 2015 a fost arestat şi primarul Sectorului V din Bucureşti, Marian Vanghelie, acuzat de corupţie şi spălare de bani. De magistratură a fost lovit chiar şi fostul prim-ministru, Victor Ponta, anchetat pentru spălare de bani şi evaziune fiscală şi constrâns să-şi dea demisia în noiembrie anul trecut, după un incendiu într-o discotecă care a dus la moartea a zeci de persoane şi care a suscitat o revoltă populară.

Raport Caritas

Potrivit ultimului raport al Caritas Europa, făcut public în februarie, 40,4% din populaţia românească (circa 8 milioane de locuitori) trăieşte astăzi sub risc de sărăcie. Raportul citează aşa-numiţii „working poors”, adică cei care deşi au un loc de muncă nu au posibilitatea să-şi acopere cheltuielile lunare. Bucureştiul este plin de „working poors” dar şi de persoane care pierzându-şi locul de muncă au fost constrânse să-şi părăsească locuinţele şi să trăiască pe stradă. Numărul acestora din urmă este în continuă creştere în capitala română.

În România şi în special la Bucureşti, să te ruinezi şi să treci de la birou la canal este o schimbare de o simplicitate suprinzătoare. Povestesc acest lucru aceia care au făcut saltul şi acum au de suferit, şi care arată cu degetul către un stat incapabil să-i ajute şi să le ofere asistenţă şi o reinserare.

Roberto Polimeni, Coordonator al Bisericii catolice din România, care administrează centrul Don Orione de la porţile Bucureştiului, este dezgustat de această situaţie socială şi acuză guvernul şi administraţia oraşului. „Nu sunt interesaţi să salveze sau să ajute aceste persoane în dificultate – spune preotul. Fiindcă România nu are încă o cultură capabilă să se intereseze de alţii, iar legile care sunt propuse sunt petice pe o structură socială inexistentă”.

Ia românească, ”bluză ieftină” sau brand internațional?