Menu
in

Klaus Iohannis vine în Italia, se întâlnește cu premierul Giuseppe Conte

Preşedintele Klaus Iohannis vine vineri, 3 mai, în Italia. Este invitat de onoare la Conferinţa „The State of The Union”, organizată de Institutul Universitar European de la Florenţa şi va avea o întrevedere cu premierul Giuseppe Conte.

Conferinţa are ca temă principală democraţia în secolul XXI în Europa, cu accent pe contextul electoral european. Lideri politici europeni, jurnalişti, membri ai corpului academic şi reprezentanţi ai societăţii civile vor dezbate o serie de teme de actualitate care privesc atât provocările cu care se confruntă Uniunea Europeană, cât şi perspectiva unei Uniuni mai puternice, adaptate şi pregătite pentru aspiraţiile generaţiilor viitoare.

Cu prilejul prezenţei la Florenţa, preşedintele Iohannis va depune o coroană de flori la placa comemorativă dedicată domnitorului Alexandru Ioan Cuza, amplasată lângă reşedinţa în care domnitorul şi-a petrecut ultimii ani din viaţă.

Klaus Iohannis s-a mai întâlnit cu Giuseppe Conte în octombrie anul trecut, cu ocazia vizitei de stat efectuată în Republica Italiană. Cu acea ocazie, Giuseppe Conte i-a mulţumit lui Klaus Iohannis pentru prietenia pe care acesta şi România o poartă Italiei şi poporului italian.

Primăria din Florența a anunțat dezvelirea unei plăci comemorative în memoria lui Alexandru Ioan Cuza: ”Are o semnificație deosebită”

Klaus Iohannis: «Vin la Roma să apăr drepturile românilor din Italia»

Klaus Iohannis: «Vin la Roma să apăr drepturile românilor din Italia»

 

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version