Menu
in

Italienii vor să ia locul românilor în topul emigranţilor din Europa: 100.000 de tineri italieni au plecat deja din cauza crizei

În cinci ani au plecat din Italia aproape 100.000 de tineri, afirmă Istat în ultimul raport anual 2014, prezentat la Roma. Raportul este o fotografie privind starea de sănătate a ţării, care nu este foarte bună.

„Din raport reiese o Italie în mare suferinţă din cauza crizei economice care a supus unei probe dure ţesutul social, unele date sunt impresionante şi ne lansează un mesaj de alarmă care ar trebui să inducă darea unor răspunsuri imediate”, a comentat preşedinta Camerei, Laura Boldrini, la Camera Deputaţilor, în cursul conferinţei de prezentare a raportului Istat.

Piaţa muncii pe care este tot mai dificil de intrat a dat un imbold puternic fenomenului emigraţiei. Destinaţiile preferate ale italienilor sunt Regatul Unit, Germania şi Elveţia.

În acelaşi timp criza a frânat imigraţia, au sosit cu 27,7% mai puţini, şi în acelaşi timp a crescut numărul străinilor care au plecat din Italia (+17,9%). O cifră alarmantă priveşte şi noul minim istoric pentru naşteri: în 2013 au fost înscrişi la evidenţa populaţiei circa 515.000 de copii, cu 12.000 mai puţini decât „minimul istoric” înregistrat în 1995.

Astăzi sunt 3 milioane de familii în care nimeni nu are un venit din muncă. Numărul de şomeri din Italia s-a dublat de la începutul crizei, în 2013 a ajuns la 3,1 milioane. Indicatorul de sărăcie absolută, stabil până în 2011, a crescut cu 2,3 puncte procentuale în 2012, afectând 8% din populaţie.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version