Menu
in

Italia își redeschide frontierele începând cu 3 iunie. Carantina nu va mai fi obligatorie

Roma, 16 mai 2020 – Guvernul Italiei a aprobat vineri noaptea un decret care va permite călătoriile către şi dinspre alte ţări membre ale Uniunii Europene începând cu data de 3 iunie, transmit Reuters şi dpa, citate de Agerpres.

Decretul a fost propus de către premierul Giuseppe Conte şi ministrul sănătăţii Roberto Speranza.

Tot din 3 iunie, guvernul de la Roma va permite deplasările în mod liber în interiorul Italiei. Deşi unele regiuni au dorit o revenire mai rapidă la regimul normal, premierul Conte a insistat pe o ridicare progresivă a restricţiilor pentru a preveni un al doilea val de infectări cu noul coronavirus.

Pentru cei care vor intra în țară nu va mai fi prevăzută carantina obligatorie cu izolare timp de 14 zile, măsură care vizează reluarea fluxului turistic în perioada verii.

Peste 31.600 de italieni au decedat din cauza COVID-19 începând cu data de 21 februarie, bilanţ care plasează Italia pe poziţia a treia în lume, după SUA şi Regatul Unit.

Pentru a limita răspândirea noului coronavirus, Italia a fost prima ţară europeană care a impus restricţii la nivel naţional, în luna martie. Într-o primă etapă, unele măsuri au fost relaxate începând cu 4 mai, atunci când a permis redeschiderea parcurilor şi a fabricilor.

La 18 mai urmează să fie redeschise magazinele, zi din care sunt permise şi deplasările în interiorul regiunilor.

Interdicţia asupra călătoriilor între regiunile Italiei şi asupra celor internaţionale rămâne în vigoare până la 2 iunie, când se marchează Ziua Republicii. Toate restricţiile de călătorie vor fi ridicate pe 3 iunie, executivul italian sperând să poată salva cel puţin o parte a sezonului turistic.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version