in

Italia extinde obligaţia de izolare la domiciliu pentru persoanele care vin din România şi Bulgaria până la 7 septembrie

Italia a anunțat că prelungește carantina pentru persoanele care vin din România.

Italia extinde obligaţia de izolare la domiciliu pentru persoanele care vin din România şi Bulgaria până la 7 septembrie, potrivit Mediafax.

Decretul publicat la 8 august în Gazeta Oficială prelungeşte carantina pentru persoanele care au fost în România sau Bulgaria şi intră în Italia.

Italia consideră România o ţară cu risc ridicat din punct de vedere epidemiologic. Pentru a evita importarea unor noi focare de coronavirus, autorităţile au hotărât să prelungească până pe 7 septembrie obligaţia de izolare la domiciliu a tuturor persoanelor care au avut contact cu ţara noastră.

La intrarea în Italia, persoanele respective vor completa un formular cu adresa şi numărul de telefon la care vor fi verificate periodic.

Unele regiuni pot introduce măsuri suplimentare de prevenirea răspândirii virusului COVID-19.

Una dintre acestea este Regiunea Lazio care a hotărât să testeze pe cât posibil, românii care sosesc cu autocarele din România.

Iniţial, testarea era voluntară şi a fost organizată în gara Tiburtina.

În urma unor suspiciuni apărute în presa italiană privind evitarea controalelor de către români, autorităţile sanitare au organizat punctele de testare direct pe autostradă, la intrarea în Roma.

Vineri au fost testaţi pasagerii a trei autocare cu numere româneşti dar toţi au fost negativi la anticorpii virusului SARS-COV2.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Un italian a absolvit facultatea la 97 de ani. “Studiul a fost mereu cea mai mare aspirație a mea, dar familia nu a putut să-mi plătească educația”

Român de 35 de ani mort de cald pe șantier la Verona, patronul anchetat pentru omor din culpă