in

Italia expulzează 30 de diplomaţi ruşi din motive de ”securitate naţională”: ”Măsura a fost necesară”

Italia expulzează 30 de diplomaţi ruşi din motive de ”securitate naţională”, a anunţat marţi, la Berlin, ministrul italian de Externe Luigi Di Maio, relatează AFP.

Roma ia această decizie în urma unor măsuri similare anunţate luni de către Germania şi Franţa, iar marţi de către Danemarca.

Putin: „Gaze în ruble de mâine”. Ce va face Italia

Italia expulzează 30 de diplomaţi ruşi

”Această măsură, luată de comun acord cu partenerii noştri europeni şi atlantici, a fost necesară din motive legate de securitatea noastră naţională şi în contextul situaţiei actuale a crizei legate de agresiunea nejustificată a Ucrainei de către Federaţia rusă”, a declarat şeful diplomaţiei italiene postului RaiNews24.

Serviciul de presă al Ministerului italian de Externe a confirmat către AFP aceste informaţii. Această măsură a fost notificată ambasadorului rus la Roma de către secretarul general al Ministerului italian de Externe, potrivit aceleiaşi surse.

Danemarca a anunţat marţi expulzarea a 15 diplomaţi ruşi pe care-i acuză de ”spionaj”.

Occidentul şi-a exprimat în acest weekend indignarea, după descoperirea a zeci de cadavre în haine civile, la Bucea, la nord-vest de Kiev, în urma unei retrageri a forţelor ruse, care slăbesc laţul în jurul capitalei Ucranei.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 1 In medie: 5]
sofer strivit camion

Italia, un șofer român de 53 de ani a murit strivit între două autotrenuri

Vila oligarhului pro-Putin incendiată

Lacul Como: vila oligarhului pro-Putin în flăcări, a fost incendiată intenționat