Menu
in

Istat: Scade numărul italienilor

Populaţia din Italia a depăşit 60.600.000 de rezidenţi la 1 ianuarie 2011, cu o rată de creştere de 4,3 la mie. Creşterea este datorată însă în exclusivitate străinilor. În Italia au rezidenţa astăzi 4.563.000 de străini (cu 328.000 în plus faţă de anul trecut; 7,5% din total), în timp ce pentru al patrulea an consecutiv populaţia de cetăţenie italiană este în scădere. În total numărul rezidenţilor italieni a ajuns, potrivit Istat, la 56.038.000, cu o reducere de circa 67.000 anul trecut. Aceste date apar în ultimul raport Istat privind populaţia, „Indicatori demografici 2010”, prezentat pe 24 ianuarie, cu date actualizate la 1 ianuarie 2011.

Comunitatea străină cea mai reprezentată, cu circa un milion de prezenţe, este cea română, urmează cea albaneză (491.000) şi cea marocană (457.000). Dintre ţările asiatice prima comunitate este cea chineză cu 201.000 rezidenţi; din Africa sub-sahariană cei mai reprezentaţi sunt senegalezii cu 77.000 de prezenţe, iar dintre statele americane domină comunitatea peruviană (95.000).

În ce priveşte distribuţia teritorială, în regiunile din Nord are rezidenţa 44,5% din populaţia italiană şi 61,2% din cea străină, din care 23,2% numai în Lombardia. în comparaţie cu Nordul, în Sud are rezidenţa 36,2% din populaţia italiană şi numai 13,5% din cea străină. Niveluri de incidenţă de străini mai mari de 10% se întâlnesc în Emilia- Romagna (11,3), Umbria (11), Lombardia (10,7) şi Veneto (10,2). Nivelul procentual al populaţiei străine rezultă a fi relativ mai mic în Sud (2,9%), iar minimul este în Sardegna (2,2). Pentru cetăţenii italieni rezultă a fi amplu negativi toţi indicatorii demografici: bilanţul natural, adică diferenţa dintre decese şi naşteri (- 103.000 unităţi), bilanţul migratoriu net în străinătate (-10.000), indicatori migratorii interni şi din alte motive (-17.000). O compensare parţială a acestor diminuări derivă din obţinerea cetăţeniei italiene de 64.000 de străini.

18,8% naşteri din mame străine

Pentru al patrulea an consecutiv dinamica naturală (diferenţa dintre numărul naşterilor şi cel al deceselor) înregistrează un bilanţ negativ, afirmă Istat. Naşterile din Italia pentru 2010 sunt estimate a fi echivalentul a 557.000 de unităţi, din care derivă o rată de natalitate de 9,2 la mia de rezidenţi. Se constată cu 12.200 naşteri mai puţin decât în 2009. Analizând compoziţia naşterilor în funcţie de cetăţenia mamei, rezultă că naşterile din mamă italiană înregistrează o reducere de peste 13.000 de unităţi faţă de 2009. în acelaşi timp, contribuţia la natalitate a mamelor cu cetăţenie străină devine tot mai importantă. Se estimează că în 2010 peste 104.000 de naşteri (18,8% din total) ar fi atribuibile mamelor străine, dintre care 4,8% cu partener italian şi restul de 14% cu partener străin.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version