Interviu în exclusivitate cu George BologanÎntr-o lume din ce în ce mai marcată de crize și polarizare, diplomația spirituală și vocea valorilor creștine capătă o relevanță aparte. În exclusivitate pentru Gazeta Românească din Italia, Excelența Sa, ambasadorul României pe lângă Sfântul Scaun, ne-a vorbit despre misiunea pe care o îndeplinește la Vatican, dar și despre rolul României în acest dialog între credință, identitate și diplomație. Interviul de față ne oferă o perspectivă profundă asupra relațiilor bilaterale, sprijinului acordat diasporei românești și implicării Bisericii în construirea păcii. O conversație plină de sens, speranță și claritate morală.
George Bologan a fost ambasador al României în Italia în perioada 2016–2022. În acest interval, a reprezentat România și în San Marino și Malta. Apoi, a fost ambasador al României în Spania din martie 2022 până în ianuarie 2024. În această perioadă, a promovat relațiile economice și comerciale dintre cele două țări și a organizat prima ședință comună a guvernelor României și Spaniei, în cadrul căreia s-a anunțat deschiderea pentru semnarea unui acord privind dubla cetățenie, important pentru conservarea identității românilor care doreau și cetățenia spaniolă.
Interviu în exclusivitate cu George Bologan, Ambasadorul României la Sfântul Scaun
Excelență, ați fost numit de câteva luni ambasador al României la Sfântul Scaun. Cum ați descrie, în câteva cuvinte, începutul acestui mandat? Ce v-a surprins cel mai mult în această misiune?
Vă mulțumesc pentru invitație și dorința de a informa cât mai corect opinia publică din afara țării, încercând să aduceți în prim plan și fapte pozitive ale compatrioților noștri, contribuind astfel la încrederea de sine a românilor.
Este o realitate pe care o cunosc foarte bine, atât datorită studiilor, cât și datorită experienței avute în trecut. În ultimele luni am avut o activitate intensă de contacte prin care am încercat să consolidez baza relațională. Le mulțumesc colegilor ambasadori și diplomați, care m-au precedat pentru munca de reprezentare și menținerea României pe orbita de interes a diplomației Sfântului Scaun. Recunosc că, este un mod diferit de a face diplomație, în primul rând datorită faptului că diplomația pontificală oferă un atlas planetar și uman complet, având o viziune globală asupra a ceea ce se petrece în lume.
Relația dintre România și Vatican este una cu rădăcini istorice și spirituale. Care sunt direcțiile prioritare pe care doriți să le consolidați în această perioadă?
Când vorbim despre Sfântul Scaun putem spune că privim istoria în față. Ne aducem aminte de corespondența Suveranilor Pontifi cu domnii Țărilor Române care datează încă de la începutul veacului al XIV-lea, dar și de pașii concreți pe care România interbelică i-a făcut pentru stabilirea relațiilor diplomatice în sens modern: la 1 iunie 1920 a fost înfiinţată legaţia României pe lângă Sfântul Scaun, urmată, în mod firesc, de semnarea, la 10 mai 1927. În 1920 România Mare, un stat tânăr și în afirmare, în căutare de prieteni și parteneri internaționali, primește recunoașterea Sfântului Scaun și beneficiază de susținerea diplomației acestuia. Dar, așa cum ați menționat, relațiile sunt și de natură spirituală deoarece în România au existat comunități de romano-catolici (inclusiv cumani), apoi din secolul XVIII de greco-catolici care aveau o legătură spirituală și canonică cu Scaunul Apostolic Roman. Să nu uităm că afirmarea națională a românilor transilvăneni s-a datorat programelor de burse oferite tinerilor studenți de origine română veniți la Roma unde au avut acces la biblioteci și arhive, aprofundând originea poporului român.
Se va continua dialogul diplomatic, vom marca Anul Omagial ”Iuliu Hossu”, recent am avut un prim eveniment de diplomație publică în cadru Universității Catolice LUMSA din Roma. Fiind în Anul Jubileului Speranței, la solicitarea pelerinilor care ajung în Cetatea Eternă îi primim și organizăm discuții despre specificul diplomației pe lângă Sfântul Scaun. România va participa la manifestări cu caracter internațional organizate de Academia Pontificală pentru Științe, vom avea întâlniri tematice despre rădăcinile spirituale și culturale ale Europei. Un loc important pe agenda noastră îl va ocupa relația cu spitalul pediatric al Vaticanului ”Bambino Gesù”, unde ajung mii de copii din România și unde fiecare părinte își află întărirea speranței. Deja am avut întâlniri și discuții cu conducerea spitalului. Statul român prin Secretariatul de stat pentru culte, în parteneriat cu Episcopia Ortodoxă Română de la Roma, amenajează o casă pentru a găzdui familiile nevoiașe.
Într-un context global tensionat, marcat de conflicte, migrație și crize sociale, care este rolul Vaticanului ca actor diplomatic și moral? Cum se raportează România la acest rol?
Fără îndoială, în prezent, ca și în trecut, Vaticanul joacă rolul unui compas moral. Diplomația sa, a cărei principală caracteristică este neutralitatea și axarea pe promovarea valorilor creștine, este una unică la nivel global.
Spre deosebire de alte state a căror diplomație este ghidată și de priorități sau constrângeri geopolitice, economice și militare, Sf. Scaun își permite, aproape în exclusivitate, să fie vocea celor nevoiași, asupriți și vulnerabili, urmând cu fidelitate principiile moralei creștine.
România, ca și alți actori internaționali, recunoaște acest rol de compas moral al Vaticanului, precum și implicarea acestuia, prin organizații catolice de caritate, în proiecte de asistență umanitară în întreaga lume. România salută, de asemenea, implicarea fermă a Sf. Scaun în alte domenii de interes internațional major cum ar fi combaterea schimbărilor climatice, lupta împotriva proliferării nucleare sau atenția acordată încadrării etice a noilor tehnologii, ca de exemplu IA, care ar trebui, mai presus de toate, să rămână în slujba omului și a respectului demnității ființei umane.
Papa Francisc s-a exprimat în repetate rânduri în favoarea păcii, solidarității și protejării celor vulnerabili. Cum poate fi acest mesaj întărit și susținut de România în cadrul relației bilaterale?
Așa cum menționăm anterior, România recunoaște rolul de compas moral al Vaticanului și salută implicarea sa în susținerea, la nivel internațional, a unor valori coerente cu prezervarea demnității umane. Această abordare se regăsește, evident, și în contextul dialogului bilateral, atât în ceea ce privește prezența și activitatea Bisericii Catolice în România, cât și a proiectelor de asistență umanitară desfășurate de Sf. Scaun la nivel global. Aș aminti, de exemplu, faptul că Sf. Părinte, Papa Francisc, a donat, pe durata pandemiei de Covid19, diverse materiale medicale, printre care cinci ventilatoare pulmonare, spitalului din Suceava, care, dacă vă amintiți, la acel moment, era cel mai mare focar de infecție din România. Totodată, Biserica Catolică din România s-a mobilizat cu ajutoare umanitare pe durata crizei refugiaților ucraineni la frontierele țării noastre. În același sens, România salută întreaga implicare a Bisericii Catolice în acordarea de sprijin umanitare în importante zone de conflict din lume, printre care, fără îndoială, cea din regiunea noastră, prezintă cel mai mare interes.
Comunitatea românească din Europa este numeroasă și profund legată de valorile creștine. Ce mesaj aveți pentru românii din diaspora care își păstrează identitatea prin credință?
Comunitatea românească din Italia, Spania și alte state din Europa, inclusiv UK unde sunt cei mai numeroși români, este o mărturie vie a legăturii profunde dintre credință, identitate și valori. Într-un context european marcat de transformări culturale și sociale accentuate, dar și în contextul globalizării și al mobilității crescute, păstrarea rădăcinilor creștine devine un act de curaj, de responsabilitate, dar și de speranță, un model pentru întreaga societate occidentală, afectată tot mai profund de rănile secularizării. În acest sens, fidelitate românilor față de valorile creștine nu este o simplă amintire sau conservare a trecutului, ci mai ales o afirmare activă a unui patrimoniu spiritual și moral ce continuă să inspire comportamente responsabile, solidaritate comunitară și deschidere față de ceilalți; o afirmare, în cele din urmă, a identității naționale.
Credința, fie ea trăită în parohii ortodoxe, romano-catolice, greco-catolice și neoprotestante oferă românilor din diaspora o ancoră identitară solidă, o sursă de sens într-un mediu adesea marcat de fragmentare și individualism. Lăcașurile de cult și comunitățile ecleziale devin locuri de întâlnire, de coeziune socială, de sprijin reciproc și de transmitere a limbii, tradițiilor și valorilor care definesc cultura și sufletul românesc: mă refer aici la demnitate, la hărnicie, la respectul față de ceilalți și dragostea față de țară și familie. În aceste comunități se cultivă de fapt sensul apartenenței și al responsabilității față de binele comun.
În acest sens, mesajul transmis este unul de prețuire și de încurajare, care subliniază valoarea păstrării identității nu ca formă de izolare, ci ca punte de dialog între culturi și confesiuni. Parohiile românești, susținute adesea de structurile catolice din țările gazdă, reflectă un ecumenism trăit, în care diversitatea confesională devine o forță de comuniune. Această realitate oferă un exemplu relevant pentru întreaga Europă: o conviețuire care nu relativizează convingerile, ci le pune în slujba binelui comun. Păstrarea credinței nu este o formă de închidere în sine, ci un mod de a rămâne fideli adevărului despre om și despre vocația sa transcendentă.
Păstrându-și credința și identitatea, comunitatea românească din afara țării, nu doar că se afirmă ca parte integrantă a societății europene, ci devine, în același timp, un ferment de speranță, de unitate și de reînnoire spirituală într-o lume care are nevoie tot mai mult de repere sănătoase.
Îi îndemn pe românii din diaspora să nu se teamă să își trăiască credința cu demnitate și seninătate, integrându-se cu respect în societățile în care trăiesc, dar fără a-și pierde identitatea. Legătura cu tradițiile oferă și celor mai tineri posibilitatea să păstreze legătura cu propriile rădăcini și implicit cu înțelepciunea care derivă din seva poporului nostru. Îi încurajez să rămână fideli valorilor creștine care i-au ghidat pe strămoșii lor și care le dau astăzi putere și speranță!
Există proiecte sau inițiative comune între Ambasada României și Biserica Catolică privind sprijinirea comunităților românești, inclusiv pe plan social sau educațional?
Ambasada României pe lângă Sfântul Scaun este angajată în dezvoltarea unei colaborări constante și substanțiale cu Biserica Catolică, în vederea sprijinirii comunităților românești din diaspora. Această cooperare se întemeiază pe o viziune comună a demnității umane, a solidarității și a responsabilității față de aproapele – valori fundamentale care animă atât vocația diplomatică a statului român, cât și misiunea spirituală a Bisericii Catolice. Împreună, ne propunem să contribuim la consolidarea identității culturale și spirituale a românilor din afara granițelor, oferindu-le sprijin pe plan social, educațional și pastoral, într-un climat de dialog, deschidere și fraternitate. Colaborarea cu Biserica Catolică este firească, având în vedere tradiția sa de excelență în domeniile educației, asistenței sociale și integrării interculturale, dar și sensibilitatea sa față de comunitățile provenite din Europa Centrală și de Est.
Printre inițiativele concrete se numără organizarea de evenimente menite să celebreze patrimoniul cultural și spiritual românesc: conferințe tematice, concerte, festivaluri de film și expoziții, celebrări liturgice etc. desfășurate adesea în parteneriat cu Dicastere ale Sfântului Scaun, precum și cu dieceze și parohii ortodoxe, romano-catolice și greco-catolice. Un loc concret de întâlnire este reprezentat de Colegiul Pio Romeno, aflat sub patronajul Bisericii Catolice și oferit Bisericii Greco-Catolice Române pentru formarea viitorilor preoți. Aceste momente nu doar că promovează valorile culturale românești, ci devin și veritabile spații de întâlnire și dialog între comunitățile românești și societatea italiană, favorizând astfel integrarea și înțelegerea reciprocă.
În plan social, Ambasada cooperează activ cu instituții ale Bisericii Catolice, precum Caritas Internationalis, în vederea acordării de sprijin și îngrijire medicală persoanelor aflate în dificultate. De asemenea, parteneriatul cu Ordinul Suveran de Malta a permis dezvoltarea unor proiecte umanitare și medicale în beneficiul comunităților românești vulnerabile, în spiritul unei solidarități autentice care recunoaște în fiecare ființă umană o persoană demnă de respect, sprijin și compasiune.
În domeniul academic, Ambasada susține colaborări cu diferite Universități Pontificale și Catolice, cu scopul promovării culturii române, dar mai ales al formării tinerilor români aflați la studii în Roma. Încurajăm participarea acestora la programe de burse, mobilități academice și cercetare în diferite domenii, în spiritul unei educații ancorate în valorile umanismului creștin.
Colaborarea cu Sfântul Scaun comportă și o profundă dimensiune simbolică. Participarea oficială românească la evenimente precum canonizări, beatificări, comemorări sau inițiative dedicate păcii și drepturilor omului reprezintă o afirmare vizibilă a prezenței românești în spațiul european și universal al spiritualității și culturii creștine.
Toate aceste inițiative comune nu se limitează la o simplă formă de sprijin administrativ, ci reflectă o misiune mai profundă: aceea de a însoți comunitățile românești în păstrarea și cultivarea propriei identități culturale și spirituale, într-o Europă care are nevoie de „suflarea a doi plămâni, Răsăritul și Apusul”, pentru a putea respira cu deplinătate.
În plan simbolic, ce semnificație are pentru România prezența diplomatică la Vatican? Cât de mult contează în planul diplomației culturale și spirituale?
Relația diplomatică a României cu Sfântul Scaun este o realitate dinamică, cu valențe simbolice care nu pot fi contestate, dar și cu demersuri concrete în sprijinul dialogului interinstituțional, academic, cultural sau ecumenic. Există un reper istoric cât se poate de semnificativ și relevant care ne orientează foarte bine, inclusiv pentru relația diplomatică România-Sfântul Scaun: prima vizită a unui Suveran Pontif într-o țară majoritar ortodoxă. Știm cu toții că acest fapt s-a petrecut în 1999, când Papa Ioan Paul al II-lea s-a aflat la București.
În 2002 a urmat vizita la Vatican și în Italia a Preafericirii Sale Patriarhul Teoctist. Relația s-a consolidat și mai mult în 2019, prin vizita apostolică a Papei Francisc în România, cu etape la București, Iași, Șumuleu Ciuc și Blaj, unde a avut loc beatificarea celor șapte episcopi greco-catolici români martiri.
Avem, așadar, exemple multiple, concrete despre importanța diplomației religioase, un cadru de cooperare, dialog, înțelegere care completează cu ușurință proiectele de diplomație culturală sau de cunoaștere și prezervare a identității spirituale. Dacă vorbim despre geospiritualitate, un concept pe care îl găsesc foarte actual, țara noastră este parte a unui proces de apropiere și conlucrare important și relevant pentru identitatea spirituală europeană, în care, în mod evident, diplomația, inclusiv diplomația pontificală și prezența noastră aici, joacă un rol.
Vedem în Europa o recrudescență a discursurilor extremiste sau antireligioase. Cât de importantă este păstrarea dialogului interconfesional și intercultural în acest context?
Europa se află într-un moment istoric în care discursurile extremiste și antireligioase au revenit puternic în spațiul public. Fac referire atât la extremismul ”de dreapta” (bazat pe o retorică naționalistă, eurosceptică și împotriva migrației) cât și la alte forme de extremism, precum cel al mișcărilor anticapitaliste/anarhice sau la diferite discursuri antireligioase: antisemitismul, islamofobia sau creștinofobia.
Folosesc acest termen întrucât, în momentul de față, creștinii sunt adesea persecutați, atacați sau supuși unor forme de violență în diferite zone ale mapamondului. Din păcate, acest subiect nu pare că prezintă mare interes pentru agențiile de presă sau pentru principalele ziare, inclusiv cele de pe continentul nostru.
În acest sens, păstrarea dialogului interconfesional și intercultural este extrem de importantă din diferite motive. În primul rând, ajută la contracararea retoricii bazate pe violență, frică sau ură. Dialogul între diferitele confesiuni și culturi promovează deschiderea spre ”ceilalți”, oferind alternative pozitive narațiunilor uneori lipsite de conținut propuse de extremiști.
De asemenea, dialogul între reprezentanți ai diferitelor confesiuni sau culturi poate facilita identificarea tensiunilor înainte ca acestea să se transforme în conflicte sociale. Prin favorizarea cunoașterii reciproce și identificarea valorilor comune care ne unesc, dialogul poate deveni astfel un instrument util împotriva polarizării societății.
In fine, păstrarea dialogului interconfesional și intercultural în Europa este o formă de respect pentru valorile comune care unesc continentul nostru. Motto-ul Uniunii Europene este In varietate concordia (uniți în diversitate). Europa a fost și este unită de valorile creștine. Este un spațiu în care au conviețuit dintotdeauna diferite culturi și religii și în care pluralismul este respectat. O abatere de la aceste principii și, în consecință, refuzul dialogului interconfesional și intercultural ar constitui o îndepărtare nefirească de la rădăcinile noastre.
Ce rol pot avea bisericile – atât cea ortodoxă, cât și cea catolică – în sprijinirea păcii, reconcilierii și solidarității între popoare?
Pacea lumii, interioară sau exterioară, reprezintă o preocupare fundamentală a Bisericii. Este o datorie morală să fim ”făcători de pace”, nu doar o necesitate politică. Așadar angajamentul pentru pace, reconciliere și solidaritate între popoare este unul profund, care face apel la imperativele morale și etice ale confesiunilor creștine, dar și religiilor în general, pentru că „adevărul, dreptatea, caritatea și libertatea” (fundamente ale păcii în enciclica Pacem in Terris din 1963 a Papei Ioan al XXIII-lea), nu sunt exclusiv creștine, ci rezonează în toate culturile și tradițiile religioase și sunt fundamental universale.
Dialogul interconfesional și interreligios rămâne un instrument al reconcilierii și unității în procesul de soluționare a conflictelor care, adesea, au dimensiuni istorice și morale profunde. Reprezentanții religioși au adesea o perspectivă mai cuprinzătoare, pe termen lung și centrată pe apărarea demnității persoanei umane aspecte importante atunci când se caută o pace justă și de durată, care să depășească ambițiile politice de moment.
Și în final, Excelență, fiind în preajma Sărbătorilor Pascale dacă aveți un mesaj pentru cititorii noștri?
În acest an simțim bucuria sufletească de a sărbătorii împreună toți creștinii Învierea Domnului. Când oamenii sunt uniți de valori și însuflețiți de trăiri profunde, viziunea asupra vieții capătă valențe pozitive, iar pacea cea dintre noi și cu noi înșine contribuie la revigorarea sufletului, dar și la dezvoltarea umană și economică a societății. Principala trăsătură a creștinilor ar trebui să fie iubirea aproapelui care vindecă ura ce orbește și resentimentele care paralizează, doar iertarea poate vindeca, dar aceasta este o caracteristică a oamenilor puternici. Săptămâna Patimilor este o lecție pentru fiecare, deseori ne identificăm cu Hristos care este călăuza și prietenul nostru. Suntem și noi trădați, vânduți și umiliți, dar avem credința că moartea și minciuna nu au ultimul cuvânt. Unii sunt creștini doar cu eticheta sau sunt beneficiari ai zilelor libere, nu toți oamenii au o structură spirituală formată și îngrijită. Creștinismul înseamnă coerență între ce credem și ceea ce facem, altfel ”credința fără fapte este moartă” (Sf. Iacob). Să alegem gândurile pure și sănătoase în locul celor murdare și toxice dacă dorim să ne elevăm viețile. Teama de rău este înfrântă și prin urmare suntem motivați să luptăm împotriva celor lași și să fim de partea binelui. Îi îndemn pe toți la optimism, la speranță și încredere.
interviu realizat de Andi Rădiu
