in

Interes fără precedent din partea politicienilor români pentru cazurile de sclavie în Puglia. Intervine Parlamentul României

Parlamentul României a reacționat la dezvăluirile făcute de Gazeta Românească despre situația lucrătorilor români din Ginosa, Puglia, care trăiesc și muncesc la limita sclavie. Exploatați pe câmpuri, plătiți cu sume derizorii pentru muncă fără pauze și fără zile libere. Pentru 16 ore pe zi, primeau salarii de absolută mizerie, de 150 – 200 de euro pe lună, evident fără niciun fel de contract.

Au fost lăsați fără documente și segregați într-o casă rurală, în condiții de igienă șocante, „printre șoareci și broaște și fără apă”, după cum au afirmat sindicaliștii de la Flai Cgil Taranto, într-o conferință de presă. „Există o singură toaletă exterioară lângă un puț din care lucrători iau apă pentru a găti și bea. Nu e apă curentă și în spate este o cocină pentru porci. Duhoarea este de aceea insuportabilă fiindcă intră prin ferestrele dormitorului”, au denunțat sindicaliștii.

Oamenii s-au revoltat, au cerut condiții decente, însă „caporalul” i-a alungat pur și simplu, fără să le mai dea nimic pentru munca lor. Câțiva lucrători au fost și bătuți. O româncă stabilită în Puglia, Paula Maria Luca, a denunțat faptul că autoritățile române sunt pasive în fața acestor grave fenomene de exploatare.

Iată că se mișcă ceva. După seria de materiale publicate de Gazeta Românească, un deputat de diaspora a făcut o interpelare către Ministerele de Interne și de Externe, Paula Maria Luca a fost invitată la Comisia pentru românii de pretutindeni din Parlament, iar fostul ministru delegat al Diasporei, Angel Tîlvăr a cerut intervenția hotărâtă a statului român.


Interpelare

Deputatul de diaspora Doru Coliu (PMP) ne-a declarat că pentru a cunoaște mai bine situația de la Ginosa a cerut consilierului său, Dorin Coman, din Italia, să se deplaseze la fața locului pentru a obține informații suplimentare. Ulterior va cere întâlniri directe cu miniștrii MAI și MAE.

Carmen Daniela Dan, ministru, Ministerul Afacerilor Interne

Teodor Viorel Meleșcanu, ministru, Ministerul Afacerilor Externe

Obiectul interpelării: Români sclavi pe câmpuri, ținuți în clădiri pline de șoareci și broaște în Taranto

Pe 20 februarie 2017 prin intermediul unei conferințe de presă, a fost adusă în atenția tuturor situația unor muncitori agricoli români care au fost tratați inuman de către angajator și caporalii acestuia în Puglia.

Trei bărbați și două femei, muncitori în agricultură au fost exploatați și sechestrați într-o casă insalubră și plină de șoareci și broaște. Situată pe câmpurile din Ginosa (taranto). Se presupune că în această casă mai sunt și alți lucrători români sosiți în Italia prin intermediul unei societăți care se ocupă cu traficul de forță de muncă între România și Italia. Muncitorii agricoli lucrau până la epuizare în condiții critice și deși negociaseră o retribuție, au primit în realitate maxim 150-200 euro pe lună.

Având în vedere cele manționate mai sus și ținând cont de faptul că în spațiul public au fost semnalate nenumărate cazuri de sclavagism și trafic de persoane, în conformitate cu art.201, alin.(2) din Regulamentul camerei Deputaților, revin cu solicitarea de a-mi comunica următoarele:

  1. Ce acțiuni a întreprins Ministerul Afacerilor Externe, ținând cont de faptul că senatorul italian Dario Stefano a declarat că nu dorește să mai asiste la astfel de tratamente?
  2. Ați fost informat de către Ambasada României în Italia despre acest caz și dacă da, ce măsuri ați dispus?
  3. De ce consilierul diplomatic pe Probleme de Muncă al Ambasadei României în Italia nu a intervenit prompt, deplasându-se imediat la Ginosa și ce sancțiuni aplicați pentru această vădită lipsă de preocupare pentru apărarea intereselor și a integrității vieții cetățenilor români care muncesc în Italia?
  4. Ați solicitat crearea unui grup comun de lucru împreună cu autoritățile italiene în vederea anihilării acestor rețele de traficanți de forță de muncă?

Deputat Doru Coliu


COMUNICAT DE PRESĂ

privind cazurile de sclavie prin muncă şi trafic de persoane având drept victime cetăţeni români în oraşul Ginosa, provincia Taranto din regiunea Puglia, Italia

O serie de articole din presa românească de diaspora şi din cea italiană au adus în atenţia opiniei publice situaţia extrem de gravă a mai multor cetăţeni români, victime ale traficului de persoane şi sclaviei prin muncă în oraşul Ginosa, provincia Taranto, regiunea Puglia.

Îmi manifest profunda îngrijorare cu privire la situaţia compatrioţilor noştri care au fost înşelaţi, abuzaţi şi supuşi violenţei.  Este inadmisibil ca astfel de cazuri să mai apară în anul 2017, într-o Europă ai cărei cetăţeni cu drepturi depline suntem. Totodată, îmi exprim întreaga compasiune pentru românii care cad pradă unor indivizi fără scrupule, ajungând să fie exploataţi şi trataţi în acest mod inuman.

Statul român, în permanent dialog şi colaborare cu autorităţile centrale şi locale ale ţărilor în care apar astfel de cazuri, trebuie să acţioneze cu eficienţă şi fermitate atât pentru a le acorda cetăţenilor săi sprijinul necesar, cât şi pentru a preveni situaţiile de acest fel.

Angel TÎLVĂR, DEPUTAT PSD DE VRANCEA


Invitație la Comisie

Senatorul PNL Viorel Badea, șeful Comisiei din Senat pentru românii aflați în afara granițelor țării, a luat legătura cu Paula Maria Luca, româncă stabilită în Puglia, cea care a trimis redacției noastre și ambasadei României la Roma scrisorile referitoare la evenimentele din Ginosa, invitând-o la parlamentul României, la discuții în cadrul Comisiilor reunite.

Totodată vom invita și alte persoane, sindicaliști în special, care cunosc situații asemănătoare, pentru a ne prezenta situațiile pe care le cunosc și pentru a găsi soluții la oprirea acestui fenomen tot mai îngrijorător. La această ședință a comisiilor reunite din Senat și Camera Deputaților am invitat reprezentanți de la MAI, MAE, Ministerul Muncii. Știu că și alți colegi parlamentari au avut inițiative asemănătoare în aceste zile și ăsta e un lucru îmbucurător. 


 

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Poetul Ovidiu înfrățește Italia cu România

Eboli, a intrat cu mașina în stâlp. O româncă de 29 de ani a murit pe loc